Now Reading
La drum pe acorduri de Liszt

La drum pe acorduri de Liszt

Revista Psychologies

Daca tot se apropie vacanta de vara si preferati ceva mai putin mainstream, mergeti sa audiati concertele lui Liszt in aer liber.

Noi credem ca o vacanta se compune si din altceva decat din snorkelling sau plaja la mare.

Pentru ca 2011 este „Anul Liszt“, cand se implinesc 250 de ani de la nasterea compozitorului, ar fi minunata o calatorie pe plaiurile de origine ale acestuia, in „pustiul panonic“ despre care vorbea George Calinescu.

Vei descoperi nu doar ca nu e pustiu deloc, ci ca experienta turistica poate fi mai intensa decat doua saptamani la plaja.

Noi te invitam la granita Ungariei cu Austria, in Burgenland, acolo unde verdele campiei panonice inspira calm si aminteste de vrednicia locuitorilor.

Sunt locuri magice. In primul rand, s-ar putea spune ca umanitatea si-a atins posibilitatile maxime de civilizatie si de curatenie in Austria.

Lasa ca este tara cu cel mai ridicat nivel de trai din UE, nu asta e cel mai important aici. Oamenii sunt calzi, excelenti profesionisti ai ospitalitatii, nimic din raceala germanica.

Burgenland este o regiune viticola, la granita dintre Austria si Ungaria. Peisaj de campie panonica, niste dealuri care vin doar sa ritmeze privelistea, nu sa limiteze perspectiva.

Daca ar fi sa gasesc Austriei un cuvant care sa fie emblematic, acela ar fi „armonie“. Cine stie, poate ca Mozart nu s-a nascut intamplator in Austria.

Si nu intamplator spatiul sau matricial a fost Viena. Dupa parerea mea, in peisajul austriac nimic nu distoneaza, nimic nu bruscheaza vizual, si asta e valabil si pentru peisajele urbane, atat de atent supravegheate de arhitecti.

Mori de vant, energie curata, case cu inalte dotari tehnice pentru confort, dar o intensa preocupare pentru mediu si ecologie.

 

Sporturi usoare

In Burgenland merita sa mergi pentru o vacanta axata pe sporturi usoare: ciclism, fitness, drumetii sau golf.

Eu mi-am descoperit acest talent „uitat“, lucru pentru care le sunt recunoscatoare instructorilor de la cel mai mare teren de golf al Austriei (www.golfschaukel.at).

Austriecii de toate varstele au un cult pentru sport. Am intalnit clase intregi de copii veniti la orele de instructie.

Oare de ce la noi nu mai exista aceasta preocupare pentru competitie, miscare si sport?

Eu as organiza ore de dirigentie cu copiii la campionate de sah sau scrima, sau echitatie. Nici nu mai este necesar sa adaug beneficiile golfului: fitness cardio, neutralizeaza colesterolul, rapidizeaza metabolismul, ajuta la scaderea in greutate.

Este un sport excelent pentru seniori, pentru ca previne, in cazul femeilor, osteoporoza.

Nu in ultimul rand, devenim „fabrici“ de vitamina D, vitamina care regleaza nivelul de calciu in oase si regenereaza pielea.

Corpul o produce in cantitati apreciabile la lumina solara – deci, un pic de sport afara e solutia.

Si daca vitamine putem lua si din cutie, somnul e de obicei „opera“ noastra.

S-a demonstrat ca somnul e de calitate mai buna daca facem un pic de sport usor cu doua ore inainte de a merge la culcare, lucru ce ajuta la refacerea musculara si, desigur, la odihna cerebrala.

Si daca pana la ora de culcare avem timp de un pahar alaturi de noii prieteni castigati la joc, ne dam seama si de virtutile sociale apreciabile ale acestui sport.

 

Muntele vrajit si campia

In Burgenland te simti ca la sanatoriu, acea institutie de sanatate, dar, nu in ultimul rand, de socializare, pe la inceputul secolului XX.

Ati citit Muntele vrajit? La hotelul Avita, (www.avita.at), te simti un pic precum „pensionarii“ de la Berghoff. Un decor de casa de oaspeti, intimist, cu atentie la detalii.

Singurul lucru la care poti comenta e abundenta programelor tv in germana (din care eu nu pricep o boaba). Dar ca sa ne dezintoxicam de televizor, tot sportul e solutia.

Iei o bicicleta din curtea hotelului si mergi prin imprejurimi. Merita! In imediata vecinatate se gaseste fabrica de praline demna de patronatul lui Johnny Depp, zis si Charlie.

Se cheama Spiegel, este o mica intreprindere de familie, si daca ratezi acest loc, viata ta va fi mai saraca in experiente palatale…

La Spiegel ( www.pralinenmanufaktur.at) te intampina o olandeza trupesa. Ea este autoarea, agenta, patroana si stapana pralinelor, a acelor bucati de ciocolata care te fac sa fii in stare de orice pentru inca un gram.

Daca ai rabdare si iti manifesti interesul jurnalistic pentru „operele“ ei, afli mai mult. Noua ne-a facut o demonstratie de virtuozitate turnand in forme ciudate si simpatice (preferata mea e pralina-clovn) ciocolata in curs de fabricatie.

Daca nu stiai, cacaua trebuie sa fie de cea mai buna calitate, si din alchimia pe care o traverseaza pana la tine in gura, afla ca nu e prea buna la gust in formele initiale.

Vei vedea un film putin cam incorect politic. Iti vei da seama ca materia prima, cacaua, se cultiva cu greutate in diverse regiuni din Africa si este transportata de pe spinarile muncite ale unor adolescenti din Ghana in retelele de distributie europene, de unde se vinde la pret dublu ori triplu.

O pralina nu este un lucru simplu si, de acum inainte, cand voi degusta minunatiile acelea, ma voi gandi ca o singura bomboana ia mai bine de o ora de „facere“.

O zi de spa… la Bad Tatzmannsdorf, in mainile unei bieloruse pricepute, la un masaj mester: drenaj limfatic.

Pentru cei care nu stiu ce este, cititi revista Psychologies. Va spun eu: este o blanda mangaiere a unor puncte pe care numai maseuza le stie, este relaxant, detoxifiant.

Traditia de tratament la spa din zona austriaca Burgenland dateaza din timpul romanilor. Ea completeaza programele sportive si culturale ale zonei.

Cei interesati de cultura au aici stralucirea cetatilor si castelelor vechi, evenimente de prima clasa si informatii pretioase despre trecutul multicultural al Austriei.

Repet, este o zona foarte potrivita pentru turismul cultural. Nu doar cel gastronomic si de spa, desi vinurile sunt exceptionale. Dar nu toata lumea are un gust nebun pentru mersul la muzeu, nu?

Ba as spune ca o excursie la shopping are tot atata efect terapeutic si cultural. Asadar, la un outlet te relaxezi mai bine decat vizionand o colectie de sticlarie medievala…

Recomandarea este sa nu ratati in Bad Tatzmannsdorf locsorul magic numit Designer Outlet Pandorf. 600 de firme expun aici la preturi bune (nu este chiar cel mai ieftin loc din Europa, dar daca preferi produse de la branduri celebre si la preturi decente, merita sa vii aici pentru ele).

 

2011 – Anul international Liszt

In 2011 se implinesc 200 de ani de la nasterea compozitorului. Liszt a vazut lumina zilei pe 22 octombrie 1811 in Raiding, Ungaria.

Intrucat Liszt a trait si a lucrat vreme de cativa ani la Weimar, evenimentul aniversar va fi gazduit anul acesta de landul federal Turingia.

Multe concerte in aer liber vor avea loc si in Burgenland, zona apropiata de locul de nastere a compozitorului.

Prima aparitie publica, Liszt a avut-o la numai 8 ani. Incepand cu anul 1820, „copilul minune“ incanta publicul salilor de concerte din Viena si Paris.

La varsta de noua ani Liszt era deja la Viena, luand lectii de pian de la Carl Czerny. Profesorul sau a fost cel care i-a dezvoltat inclinatia spre virtuozitate, asigurandu-i o baza tehnica solida.

La 20 de ani Liszt cucerise saloanele aristocrate pariziene. Succesul i-a deschis drumuri atat in plan profesional, cat si personal, spre inimile femeilor.

La una dintre seratele muzicale a cunoscut-o pe contesa Marie d’Agoult, care si-a parasit sotul si copiii pentru a-si petrece viata alaturi de Liszt in Elvetia si apoi in Italia.

Impreuna cu Marie d’Agoult, compozitorul a avut trei copii. Fiica sa, Cosima, avea sa devina sotia lui Richard Wagner.

In 2012 se vor implini 150 de ani de la nasterea pictorului austriac Gustav Klimt. Un alt motiv sa revii, in pacifica, civilizata si „gustoasa“ Austrie.

 

De Iuliana Alexa

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top