Now Reading
Sa renunti la pilula?

Sa renunti la pilula?

Revista Psychologies

Pentru ca este usor de folosit, pilula ram¢ne metoda contraceptiva preferata de majo­rita­tea femeilor. Cu toate acestea, exista voci care sustin ca ea poate provoaca ingrasarea, determina anumite afectiuni sau chiar poate diminua fertili­tatea sau dorinta. Des­tule critici care te pot face sa renunti la ea…

 

Daca informatiile pe care le detii pana acum despre pilula sunt contradictorii, e momentul sa afli parerea spe­cia­lis­ti­lor si opiniile unor femei la fel ca tine. Decide apoi daca aceasta modalitate contraceptiva ti se potriveste si cere sfatul medicului, pentru a alege formula cea mai potrivita corpului tau.

Informatia conteaza!

In unele cazuri, se intampla ca pilula sa creeze reactii adverse. Asta inseamna ca trebuie sa iti anunti imediat medicul, iar acesta trebuie sa te ajute sa gasesti varianta care ti se potriveste. Multe femei se plang ca pilula le face sa puna kilograme in plus, insa Virginia Tarlea, medic primar obstetrica ginecologie, doctor in Medicina la Sanador si Medsana, lamureste aceasta problema: „E adevarat ca pilula poate sa determine o crestere a poftei de mancare. Tot ce trebuie facut este sa ne controlam apetitul”.

In orice caz, femeile trebuie sa cunoasca mai multe metode, fiecare cu avantajele si dezavantajele sale. De exemplu, ideea ca femeile care nu au copii nu isi pot pune sterilet, este complet falsa. „Acest lucru este posibil inainte de o prima sarcina, cu conditia sa fie exclus orice risc de contractare a unei boli cu transmitere sexuala si sa nu existe antecedente de infectii ale trompelor”, explica medicul Virginia Tarlea.

In plus, femeile trebuie sa stie ca exista un sterilet din cupru, care poate ramane fixat timp de zece ani. In tot acest timp, el nu modifica ciclul natural si provoaca mai putine sarcini accidentale decat pilula (1% fata de 3%).

Alexandra N., o femeie de 37 de ani, este un caz tipic: „Nu am avut niciodata incredere in diafragma. Am fost sfatuita sa nu-mi pun sterilet, deoarece nu am un copil inca. Am folosit prezervativul cand aveam aventuri, dar cand l-am intalnit pe barbatul vietii mele, am trecut la pilula. Este mai putin constrangatoare”.

„Pilula este contraceptivul cel mai prescris in Romania si este din ce in ce mai apreciat, mult inaintea steriletului si prezervativului. 70% dintre femei recurg la pilula si doar 30% – la alte modalitati contraceptive”, subliniaza medicul Virginia Tarlea. Insa faptul ca ea trebuie luata zilnic da nastere unei noi probleme: uitarea.

Dupa o recenta ancheta, 92% dintre utilizatoare au uitat sa ia pilula intre o data si cinci ori in sase luni. Poate ca tocmai acesta este un bun motiv ca femeile sa renunte complet la pilule? Poate… Chiar daca aceasta idee nu este pusa in practica, multe femei s-au saturat sa vada zilnic pe ecranul telefonului mobil „reminder: pilula” si se gandesc sa incerce alte metode.

De altfel, Alexandra este tentata de ideea steriletului numai ca sa scape de obli­ga­tia zilnica de a-si inghiti pilula: „Daca as putea sa o iau doar o data pe luna…”, spune ea.

Uitari fara sens

A fi uneori cu mintea in alta parte la ora H este foarte posibil. Totusi, „micile uitari au adesea un sens ascuns”, tind sa remarce psihologii. Cu alte cuvinte, femeia isi spune: „Nu ar trebui sa raman insarcinata acum, dar vreau sa fac asta”. In acest fel, adolescenta ar cauta dovada ca este o femeie fertila.

Astfel, Magda, 29 de ani, a trait cu obsesia unei sarcini rusi­noase. Ea a uitat sa ia pilula o singura data si isi aminteste ca a platit scump. „Am facut intrerupere de sarcina si apoi, timp de un an, am fost nevoita sa consult un sexolog, pentru ca refuzam sa mai am contact sexual, pedepsindu-ma ca am ucis o mica viata.“

Exista, de asemenea, femei de 45 de ani care nu sunt la menopauza si pentru care un „accident de pilula” rezolvat cu o intrerupere de sarcina le asigura ca tineretea nu le-a parasit inca. Dar cele care uita cel mai des de pilula au intre 30 si 40 de ani si sunt plictisite numai la gandul ca trebuie sa inghita in fiecarea seara pastila. Pentru ele, aceasta rutina sexuala ajunge sa devina agasanta.

In cazul in care contactele sexuale sunt mai rare, la ce bun o pilula in fiecare zi? Nina, 38 de ani, parasita in mod frecvent de amantul ei, incetase sa mai ia pilule. La o petrecere insa, cei doi au avut un contact sexual neprotejat, si Nina s-a vazut in postura de viitoare mama. „Cel mai rau este ca, in timp ce faceam amor, eram sigura ca asta avea sa mi se intample, dar acest gand nu m-a oprit deloc!”

Pentru psihologi, o astfel de atitudine subliniaza atasamentul femeii de un anumit barbat. In astfel de cazuri, e clar ca ea il iubeste si isi spune, in mod inconstient, ca in acest fel il va determina sa ramana langa ea. Sau ca, daca o va abandona, ii va ramane ceva de la el…

Pages: 1 2 3
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top