Now Reading
Află cum poți evita căderea părului

Află cum poți evita căderea părului

Revista Psychologies
află-cum-poți-evita-căderea-părului

Căderea părului este o problemă comună, care afectează atât femeile, cât și bărbații. Printre cauze se numără factorii genetici, obiceiurile inadecvate de stilizare a părului, decolorarea și vopsirea părului.

Îmbunătățirea alimentației și a rutinei de îngrijire a părului ar putea ajuta la prevenirea căderii acestuia. Descoperă ce poți face pentru a avea un păr sănătos. 

Folosește un șampon blând

Șampoanele convenționale conțin ingrediente agresive, de exemplu sulfați, care deteriorează firul de păr, favorizează ruperea acestuia și usucă scalpul. Folosește un șampon cât mai natural, fără sulfați, potrivit tipului de păr. O altă variantă este utilizarea produselor special concepute pentru prevenirea căderii părului, cum ar fi șamponul anticădere de la Gerovital.

Evită coafurile care deteriorează părul 

Chiar dacă firul de păr este flexibil, întinderea excesivă a acestuia îi afectează permanent structura. Coada de cal și împletiturile strânse favorizează desprinderea firului de scalp. Prin urmare, evită coafarea regulată a părului în această manieră!

Minimizează utilizarea dispozitivelor de îngrijire a părului

Este important să eviți pe cât posibil dispozitivele de stilizare prin căldură. Temperaturile ridicate ard și deshidratează părul (1). În schimb, optează mai des pentru stilizarea fără căldură, cum ar fi împletituri pentru bucle peste noapte. 

Folosește protecție termică

Atunci când este neapărat nevoie să îți coafezi părul cu dispozitive care utilizează căldură, asigură-te că folosești un spray de protecție termică. 

Evită tratamentele chimice la nivelul părului

Decolorarea și vopsirea părului, dar și ondularea permanentă realizată în salon distrug proteinele din structura firului de păr, cum ar fi cheratina (1). Dacă vrei să îți schimbi culoarea părului, apelează la un specialist, în loc să te vopsești acasă. Totuși, evită vopsirea frecventă! 

Folosește o perie din fibre naturale

O perie de păr nepotrivită poate smulge sau rupe firele de păr. Folosește una cu peri moi, din fibre naturale. De asemenea, periază-ți părul prin mișcări ușoare, într-o singură direcție, dinspre scalp către vârfuri (1). 

Încearcă măștile de păr cu ulei de cocos 

Măștile cu ulei de cocos presat la rece ar putea proteja sănătatea părului. Acesta are efect hidratant, iar acidul lauric din compoziția sa favorizează întărirea legăturilor dintre proteinele părului. În plus, uleiul de cocos poate oferi protecție împotriva radiațiilor ultraviolete. De asemenea, masajul scalpului cu ulei de cocos ar putea promova creșterea părului (2). 

Mănâncă echilibrat

Deficiențele nutriționale se asociază cu fragilitatea părului, cum ar fi deficitul de fier, zinc, vitamina A și seleniu. Urmează o dietă cât mai variată și echilibrată, evitând regimurile alimentare restrictive. 

Asigură-te că ai un aport optim de proteine, prin consum de pește și carne slabă, ouă, lactate, leguminoase boabe, nuci și semințe. Dieta în stil mediteranean ar putea reduce riscul de alopecie (2). Aceasta este bogată în fructe și legume, pește gras și fructe de mare, oleaginoase, ulei de măsline extravirgin. În schimb, este săracă în carne roșie și alimente procesate industrial.

Evită fumatul

Fumatul s-a asociat cu deteriorarea foliculilor piloși și cu pierderea prematură a părului (1). Ia măsuri de renunțare la fumat și nu ezita să ceri ajutorul medicului în acest sens.  

Adresează-te medicului

Căderea părului poate apărea și din cauza unor probleme medicale, cum ar fi boli tiroidiene sau dezechilibre hormonale. De asemenea, poate avea cauze genetice. Adresează-te medicului pentru a identifica eventuale probleme de sănătate, iar acesta îți va recomanda un tratament potrivit.

Prin urmare, modificarea stilului de viață și a obiceiurilor de îngrijire a părului sunt măsuri care te pot ajuta să reduci căderea părului. 

Referințe:

  1. Yetman, Daniel. „How to Prevent Hair Loss: In Men and Women, after Pregnancy, during Chemo, and At-Home Remedies.” Healthline, Healthline Media, 25 Mar. 2022, www.healthline.com/health/how-to-prevent-hair-loss. Accessed 16 Dec. 2022.
  2. Marcin, Ashley. „Hair Loss Prevention: 22 Tips to Help Save Your Hair.” Healthline, Healthline Media, 31 Aug. 2022, www.healthline.com/health/hair-loss-prevention. Accessed 16 Dec. 2022.
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top