CItesti acum
Cum să îți manifești furia fără să faci ravagii

Cum să îți manifești furia fără să faci ravagii

Te apucă des furia și felul în care te comporți îți strică relațiile cu prietenii, colegii sau partenerul? În trafic simți că explodezi de nervi? Ține cont de recomandările de mai jos.

 

Miruna Stănculescu

Dacă manifestările de furie te fac să semeni cu elefantul din magazinul de porțelanuri, înseamnă că ai nevoie să înveți să vorbești. Și mai ai nevoie de ceva – să înveți că nu ești buricul pământului.

Ceilalți nu se gândesc doar la cum să te scoată pe tine din sărite. Reușesc să facă asta în timp ce-și trăiesc viața. Să zicem că pentru a mă înfuria am nevoie să mă conving că acțiunile celorlalți sunt îndreptate împotriva mea.

Citește și:

Test: Ce anume îți declanșează accese de furie?

Ce să nu faci când ai accese de furie

Dar rareori e așa. De pildă, cetățeanul care depășește pe linia de tramvai nu se bagă în fața ta, ci unde i se pare lui că are loc. Nu îți face ȚIE asta, ci așa înțelege el să circule.

Dacă vrei să te înfurii mai puțin și să te manifești fără ravagii, folosește mai rar pronumele personal în descrierea comportamentelor celorlalți. N-o mai lua personal.

 

 

Nadia Gorduza, medic și psihoterapeut

Citeste si

Există o serie întreagă de lucruri pe care fiecare dintre noi le putem face atunci când ne simțim copleșiți de furie și nervozitate: sportul și efortul fizic ajută descărcarea nervoasă, somnul suplimentar de asemenea ajută detensionarea.

Este foarte important să recunoaștem furia și momentul în care ea începe să se declanșeze. Când pulsul nostru sare de 100 bătăi pe minut, creierul nostru este invadat cu cortizol și noradrenalină, suntem în acea stare de “flooding” și nu mai putem gândi.

E important să sesizăm acel moment și să luăm o pauză de minim 20 de minute, timpul necesar ca noradrenalina și cortizolul să se elimine din circulație.

În acest timp putem să aplicăm tehnici de relaxare, ca de exemplu respirație abdominală ghidată, în care să faceti 3 seturi a câte 15 respirații, în care inspirul să fie mult mai mic decât expirul, astfel încât prin hipooxigenare să vă calmați creierul foarte agitat.

Foto: Shutterstock.com

Care este reactia ta?
Frumos
0
În regulă
0
Jucăuș
0
Se poate si mai bine
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii