Now Reading
Cum să scapi de emoții când te urci la volan

Cum să scapi de emoții când te urci la volan

Revista Psychologies
cum-să-scapi-de-emoții-când-te-urci-la-volan

Deși să călătorești și să pleci la plimbare ori de câte ori simți nevoia poate fi motivant, să te urci efectiv la volanul unei mașini, să îți înfrunți temerile și să reușești să te concentrezi în trafic poate fi suprasolicitant și copleșitor.

Nu toți șoferii sunt încrezători în cunoștințele lor și în capacitatea de reacție la momentele din trafic, de aceea, pentru mulți dintre ei, șofatul reprezintă o corvoadă. De regulă, persoanele care au obținut de puțină vreme permisul de conducere sunt mai temătoare și au emoții de fiecare dată când trebuie să plece la drum.

Există însă câteva metode prin care șoferii se pot acomoda mai bine în trafic și pot scăpa de emoții, astfel încât să circule de fiecare dată în siguranță pe șosele.

Verificarea mașinii

O călătorie cu mașina poate fi o experiență îngrozitoare, dacă ai parte de incidente neplăcute pe drum. De aceea, este important ca, înainte să pleci la drum, să mergi la un service autorizat pentru a face o verificare de rutină. În primul rând, presiunea anvelopelor trebuie verificată frecvent, pentru că aceasta influențează, printre altele, siguranța în trafic și consumul de combustibil. De asemenea, un mecanic auto trebuie să se asigure că frânele și motorul funcționează corect. În cazul unor incidente neprevăzute, este bine să știi că poți opri autovehiculul la timp. În plus, este vital să te asiguri că vizibilitatea nu este afectată din cauza murdăriei. Fă-ți un obicei în a curăța parbrizul, luneta și oglinzile laterale, înainte de a porni la drum.

Pentru șoferii începători siguranța și confortul sunt importante când sunt la volan, iar mașina pe care o conduc le poate diminua sau, din contră, le poate accentua emoțiile pe care le simt. Dacă ești șofer începător, alege să conduci o mașină care a obținut rezultate bune la testele de siguranță în trafic și care oferă protecție atât pasagerilor, cât și pietonilor, precum modele de autoturisme Hyundai.

Pasagerul din dreapta șoferului

Pasagerii pot influența modul în care un șofer reacționează în trafic. Dacă aceștia sunt gălăgioși, oferă indicații neinspirate sau comentează modul în care șoferul conduce, cel care se află la volan poate deveni anxios și astfel își poate pierde abilitatea de concentrare și de reacție.

Dacă ești șofer începător, este recomandat să faci primele drumuri alături de o persoană cu mai multă experiență în trafic. Astfel, vei putea să îi adresezi întrebări în legătură cu anumite situații din trafic și te vei simți mai încrezător în forțele proprii. Când te afli la volan, este vital să fii relaxat, iar pasagerul din dreapta te poate ajuta să depășești stresul primelor călătorii.

Călătorii scurte în timpul zilei

Dacă ți-ai cumpărat o mașină nouă și nu ești încă obișnuit cu modul de funcționare și de reacție în trafic sau de abia ai obținut permisul de conducere și nu ești sigur pe tine, cel mai bine este ca, pentru început, să faci călătorii scurte la volanul autoturismului tău. Astfel, vei reuși să te adaptezi, să te obișnuiești cu mașina și să observi timpii de reacție. Totodată, dacă ai emoții când conduci, este indicat să eviți călătoriile în timpul nopții, când celelalte mașini din trafic, pietonii și animalele de pe drum sunt mai greu de văzut, drept urmare nivelul de stres este mai mare.

A fi un bun șofer ține foarte mult de atenția pe care o acorzi traficului, dar și de experiență. Chiar dacă la început poți fi anxios când te urci la volan, sunt șanse mari să scapi de emoțiile negative odată ce devii mai sigur pe tine și te familiarizezi cu mașina pe care o conduci.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top