Now Reading
Iubirea de sine: adevăr sau provocare

Iubirea de sine: adevăr sau provocare

iubirea-de-sine-adevăr-sau-provocare

Așa cum am scris în cartea Dieta Minții, „Atât timp cât eu manifest iubirea, evident că atrag iubire și, mai mult decât atât, grație divină.”. Pe principiul cauzei și efectului universal valabil.

Pare simplu, în teorie, cel puțin, dar este provocarea noastră de zi cu zi.

Pentru că, nu-i așa, ce este iubirea de sine?

În ședințele de life coaching am întâlnit adeseori oameni care manifestă o grijă excesivă pentru ceilalți: mame care se lasă pe sine pentru copii, oameni care își ignoră nevoile personale în favoarea partenerului de viață, un coleg de serviciu pe care îl ajuți în timpul tău liber.

Unii ar spune: și ce este rău în asta?! Vrei să fiu egoist?

Nu! Dar atunci când te simți responsabil de emoțiile altora în timp ce le ignori pe ale tale, înseamnă că nu te iubești suficient pe tine.

De cele mai multe ori accepți o relație cu partenerul tău de teamă de a nu fi părăsit, este tot un exemplu de neiubire de sine. Faci totul ca să nu-l dezamăgești pe celălalt. Practic îți este greu să spui nu.

De fapt, aceste sentimente se învață în copilărie, în cei șapte ani de acasă.

În acești ani, mama sau în genere personajul feminin din viața ta (poate fi și o bunică sau o mătușă) au rolul de a te învăța iubirea de sine: cum să te prețuiești, cum să îți alimentezi sufletul cu iubire, fără a fi dependent de atenția celorlalți.

Dacă acest personaj din preajma ta nu-și rezervă suficient timp pentru a cultiva în tine acest sentiment, te vei simți abandonat și acest sentiment se va dezvoltă în tine că o buruiană invadând grădina iubirii din inima ta.

Deseori am observat că se întâmplă când apare un al doilea copil și părinții îl neglijează pe primul. Sau atunci când apar divorțuri între parteneri și nu se explică copiilor fenomenul.

Aceștia percep în felul lor această situație și își cultivă propria părere despre iubirea de sine care, de cele mai multe ori este trunchiată.

Așadar, iubirea de sine este un adevăr, care o dată ce este conștientizat, se poate cultiva într-o frumoasă călătorie, dar este și o provocare pentru cei care nu-și alocă răgazul să o descopere.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!