Now Reading
O minte senină: fericirea

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

O minte senină: fericirea

o-minte-senină-fericirea

Cu toții năzuim să ducem o viață fericită, lipsită de griji și obstacole sau, cel puțin, cât mai puține. Dar oare acele obstacole, griji și neliniști din fiecare zi sunt bariere în calea fericirii noastre? În cele ce urmează aș vrea să vă prezint părerea mea și, de ce nu, să vedem cum să facem să trecem împăcați și mai puțin sifonați prin ele.

De multe ori mă întrebam, și poate caut încă răspuns la întrebarea: „Ce este fericirea?”. Cu toții vrem să avem parte de ea în viața noastră, dar avem impresia că e fragilă, că nu o merităm, că scapă sau fuge de noi. Poate aveți și alte variante, dar cred că știți la ce mă refer. Poate este așa pentru că ea nu are existență în sine, depinde de lucruri, situații și de noi.

De exemplu, ai bani – ești fericit, ești sănătos – ești fericit, ai relații faine – ești fericit.  Ai x,y,z – ești fericit. Oare? Normal că da, dar în același timp, dacă îți lipsește doar un lucru din cele de mai sus, chiar și din categoria secundară, notată x,y,z, poți pierde fericirea, chiar dacă le ai pe celelalte. Deci fericirea depinde de noi în primul rând. Cred că suntem de acord că le putem pierde foarte ușor pe cele de mai de sus, indiferent de noi. Dacă nu suntem atenți, banii se pot duce, la fel și sănătatea, care oricum e sub influența timpului. Relațiile cu oamenii se schimbă, și tu la fel. Ce aveați în comun se poate duce în urma schimbărilor. Aceste lucruri sunt firești, dar pot ucide fericirea. Există totuși vreo cale de a consolida fericirea, să nu mai fie frunză în vânt?

Păi, să vedem… Dar înainte de a trece mai departe aș vrea să numesc această fericire, care depinde de lucruri exterioare – fericire de suprafaţă, având ca atribut principal fragilitatea.

Nu știu voi dacă ați întâlnit persoane cu bani, sănătate bună și relații mai bune decât majoritatea, și, totuși sunt nefericite. Sau altele care duc lipsă de bani, sănătatea e cam în cuie, iar inima le este plină de cicatrici de pe urma relațiilor, dar totuși pot zâmbi și emană ceva care te face sa te simți bine, un fel de fericire interioară. Precum în cazul fericirii de suprafață, consider că e foarte important să lămurim dacă fericirea, chiar și cea interioară, există în sine. Sau e rezultatul unor lucuri din interiorul nostru…? La cea de suprafață am spus că depinde de exterior, o percepem prin cele 5 simțuri. Dar poate fi la fel și cu fericirea interioară, depinde de ceva.

Cum e sus, așa este și jos. Ce e în interior este și în exterior. Deci aș vrea să încep de la ideea de mai sus. Dacă am spus că fericirea de suprafaţă depinde de stimuli din mediul extern, atunci și în interior trebuie să avem unii stimuli, dar care iau forma unor stări. Aceste stări sunt rezultatul emoțiilor și gândurilor. Deci în interior avem emoții și gânduri. Care, plastic, putem să le asociem cu mintea și inima. Urmând ca și caracteristici ale fiecăreia următoarele: mintea are înțelepciunea, iar inima are iubirea, în diferite grade fiecare, în funcție de persoană. Deci cred că putem spune că fericirea interioară este rezultatul înţelepciunii și iubirii pe care le avem în interior, le purtăm cu noi în permanență. Dar oare cele două se exclud sau pot exista împreună?

Să luam un om care are ambele tipuri de fericiri, cred că sunteți de acord că se poate trăi în mod ideal cu ambele, ori cu una din ele, ori fără niciuna. Nu e nevoie de explicații, aici. Dar este o situație pe care aș vrea să o analizăm pe scurt. Acel om pierde pe cineva drag, ce se întâmplă cu cele două tipuri de fericire? Rămân sau nu?

Fericirea de suprafață se duce prima din start, de la sine înțeles. Dar cea interioară?

Nu cred că mai este nici ea. Pe motivul că ea, oricum nu există, ci e doar rezultatul, sau altfel spus zgomotul de fond al iubirii și înţelepciunii din interiorul omului, în funcție de gradul la care a ajuns. Așa că acești doi stâlpi interiori, iubirea și înțelepciunea, schimbă nuanța zgomotului (care, fie vorba între noi, zgomotul celor două poate fi doar melodii angelice), în liniște, compasiune, împăcare, sau altă stare, care este în armonie și echilibrează lipsa fericii de suprafață.

Modul în care se dezvoltă fericirea de suprafață îl știe, măcar teoretic, toată lumea, toți știm ce trebuie să facem. Nu cred că e la fel și cu cea interioară. Pot spune primul pas, subiectiv fiind, că este corect-greșit, las să alegeți domniile voastre. Primul pas este CĂUTAREA. Caută în permanență, și când crezi că ai găsit caută cu mintea și inima împreună în exterior. Odată ce ai găsit, continuă căutarea și mai adânc în ființa ta. Pe măsură ce cauți, ai grijă să speli mintea și inima din ce în ce mai mult. Astfel drumul exterior se revelează singur pe măsură ce ești pregătit, fiind paznicul minții și inimii tale, păstrându-le curate. Astfel îți scrii „legenda personală”, după cum se exprima Paulo Coelho în „Alchimistul”.

Aceasta este legenda celui mai mare Cuceritor dintotdeauna, care, înaintând în dimensiunea interioară, a cucerit infinitatea spațiului său interior. Și prin aceasta, el regăsește fericirea și împlinirea ca ființă completă.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!