Invata-ti copilul sa fie responsabil

Responsabilitatea este unul dintre cele mai pretioase daruri pe care i le poti face copilului tau. Afla cum il poti determina sa accepte si sa suporte consecintele actiunilor sale, punand in practica aceste sfaturi de parenting.

 

In general, iresponsabilitatea copilului poate aparea dintr-o multime de motive care tin de familie (divortul parintilor, schimbarea locuintei, etc.), de viata lui sociala (prieteni, relatii, etc.), de scoala (profesori duri, interes scazut, anturaj nepotrivit, etc.).

Oricat de mare ar fi straduinta ta, copilul poate avea momente de iresponsabilitate, fie acasa, fie la scoala, iar de aici pana la a face din acest comportament neadecvat un obicei zilnic, este doar un pas. Astfel, apar probleme cum ar fi performante scolare scazute sau perturbari in ordinea de acasa.

Trebuie sa gasesti metode prin care sa il inveti pe copil ce inseamna sa fie responsabil si organizat, dar fara a-l obliga sa faca anumite lucruri si fara a face presiuni asupra lui.

 

Luarea deciziilor

Copilul are dreptul la opinie, asa ca lasa-l sa decida in unele cazuri, in functie de varsta. Indruma-ti copilul sa evalueze singur circumstantele in care se afla, sa se gandeasca bine inainte de a lua o hotarare si sa accepte urmarile deciziilor luate.

 

Iresponsabilitatea la scoala

Primul lucru la care te gandesti este ca nu ii place scoala, nu ii place sa invete, dar dincolo de asta, copilul poate manifesta un comportament neglijent in urmatoarele situatii: cand este hartuit de colegi; cand exista conflicte sau probleme familiale de pe urma carora are de suferit si copilul; profesorii sunt prea duri sau materiile i se par prea grele; vede scoala ca pe o obligatie si nu ii place sa se trezeasca devreme; este amenintat de catre parinti ca va suporta anumite consecinte, daca nu invata; intra in anturaje nepotrivite; nu este sociabil si nu are prieteni la scoala.

 

Organizare, organizare, organizare!

Cum convingi copilul sa fie responsabil la scoala? Solutia nu este sa il critici, sa tipi si sa il pedepsesti. Afla motivele purtand o discutie sincera si deschisa cu el. Copilul nu trebuie sa priveasca scoala ca pe o obligatie, ci ca pe o modalitate de afla lucruri noi si interesante.  

Una dintre principalele metode care il pot ajuta pe copil in lupta cu timpul este organizarea. Totul trebuie structurat in asa fel, incat copilul sa-si faca temele, sa invete, dar sa ii ramana timp si pentru hobby-uri sau activitati preferate. Daca nu ii va ramane timp liber, se va simti supraaglomerat, va avea de suferit si va percepe scoala ca pe ceva rau.

Copilul trebuie sa invete cat este de important sa fie ordonat si organizat inca de mic, pentru a-si forma un obicei din asta, obicei pe care sa-l mentina pe tot parcursul vietii.

El trebuie sa stie ca exista anumite reguli care trebuie respectate si ca in functie de cat de mult le respecta, primeste si o consecinta, pozitiva sau negativa.

 

Acasa si in societate

Da-i copilului sarcini de indeplinit. Copiilor le place sa-si ajute parintii, astfel ca pentru el va fi o ocazie buna de a petrece timp cu tine, iar pentru tine, va fi o ocazie perfecta de a-l responsabiliza.

Nu recompensa material copilul, de fiecare data, pentru ceea ce face. Lasa-l sa faca unele actiuni pentru ca asa este normal si corect, nu pentru ca va primi ceva in schimb.

De exemplu, nu trebuie sa recompensezi copilul pentru ca se spala pe dinti dimineata, explica-i ca este un obicei sanatos, care il ajuta. Cand greseste pentru ca nu a vrut sa se straduiasca, lasa-l sa suporte consecintele și nu il salva de fiecare data. Cu siguranta, exista momente cand copilul demonstreaza ca poate fi si responsabil, iar actiunile lui sunt constiente si voluntare.

Lauda-l pentru acest lucru, iar din cand in cand, ii poti oferi  si o recompensa mai puternica, pentru a-i intari comportamentele responsabile. Copiii invata imitand, astfel ca cel mai important, este sa ii oferi un model copilului tau.

Daca voi sunteti adulti organizati si va respectati obligatiile, copilul va sesiza aceste obiceiuri si le va invata, nu va fi nevoie sa i le impui. Nu poti astepta din partea copilului sa se trezeasca devreme si sa mearga la scoala, daca tu nu te trezesti sa pleci la job sau esti mereu in intarziere.

 

Animalele de casa

Stim cu totii ca un animal de casa (un catel, o pisica, un iepuras, etc.), poate responsabiliza un copil mai bine decat oricine. Daca copilul isi doreste foarte mult un animalut, acesta este capabil sa faca orice pentru a-l obtine, chiar sa devina responsabil, pentru a avea grija de el.

Atentie insa, pentru ca nu de fiecare data se intampla asa si cel mai mult au de suferit animalele. De aceea, este foarte important sa discuti serios cu cel mic, sa-i explici ce presupune ingrijirea unui animal si sa i-l oferi doar atunci cand esti sigura ca cel mic a inteles ce are de facut.

 

Tips&tricks de parenting

Lasa-l sa ia decizii. Apoi indiferent ca hotararea lui a fost una buna sau gresita, lasa-l sa suporte consecintele.

Da-i dreptul la opinie. Nu gandi ca este copil si nu isi poate da cu parerea; oricare ar fi punctul lui de vedere, discutati despre asta, asculta-l si lasa-l sa inteleaga ca si el are dreptul la opinie.

Invata-l sa fie organizat cu timpul lui. Stabiliti un orar zilnic, pentru ca in felul acesta, va avea timp atat pentru scoala, cat si pentru distractie.

Da-i copilului sarcini de indeplinit (in functie de varsta), pentru a-i ocupa timpul intr-un mod util, dar si pentru ca ii va face placere sa te ajute.

Nu ii face toate mofturile. Nu cumpara tot ce iti cere, chiar daca iti permiti. Este bine sa invete ca trebuie sa ”munceasca” pentru a primi lucrul dorit.

Invata-l sa-si rezolve problemele singur (unele dintre ele). Explica-i ca pentru rezolvarea unei probleme, are mai multi pasi de urmat si ca intotdeauna pot exista mai multe solutii, iar el trebuie sa aleaga. Nu interveni sa-l ajuti, daca nu-i iese din prima, ci lasa-l sa incerce de mai multe ori, chiar daca rezultatul nu este cel dorit.

Lasa-ti copilul sa fie independent. Un copil independent va fi mai tarziu responsabil, capabil sa faca alegerile potrivite, pe cand un copil caruia i se spune tot timpul ce sa faca, va deveni un adult nesigur.

Ofera-i un bun exemplu. Ca parinte, trebuie sa faci tot ceea ce iti doresti sa invete si copilul tau sa faca. Nu poti avea pretentia ca el sa aiba un anumit comportament, fara ca tu sa i-l oferi exemplu.

 

 

De Georgiana Filip este psiholog clinician,

0766735431, psiholog.georgianafilip@gmail.com,

Facebook: Psiholog Georgiana Filip

 

Citeste si:

3 manifestari ale copiilor care intimideaza parintii 

Ce greseli de educatie facem cel mai des

 

Foto: shuterrstock.com

 

Comentează și tu
Recomandări
Când e cazul să îți duci copilul la psiholog
Când e cazul să îți duci copilul la psiholog

Când e bine să ducă părinţii copilul la psiholog şi când nu? Ce semne sunt de natură să îngrijoreze și când nu ar trebui să ne facem probleme?

Citeste
O de la Orgasm: Simulăm sau dăm cărțile pe față?
O de la Orgasm: Simulăm sau dăm cărțile pe față?

Dinamica relațiilor (fericite) se bazează și pe orgasm. Iar dacă nu se produce, apar semnalele de alarmă. Așa că îl mimăm pentru salvarea relației. Oare facem bine?

Citeste
O de la Orgasm: Fericire autentică și orgasm mimat?
O de la Orgasm: Fericire autentică și orgasm mimat?

Să ai orgasm în timpul sexului este un bonus pentru femei, nu un scop în sine. Pentru bărbați însă, este premiul pe care îl vânează. Oare putem împăca așteptările și fără să mimăm?

Citeste
Cine e bine să facă primul pas? Bărbatul sau femeia?
Cine e bine să facă primul pas? Bărbatul sau femeia?

Ești îndrăzneață și nu ai o problemă să faci tu primul pas sau aștepți ca bărbatul să aibă inițiativa și preferi să fii curtată timp îndelungat? Psihoterapeutul Cătălin Dandeș ne dezvăluie ce implicații psihologice au primii pași în jocul seducției.

Citeste
Parenting: cum gestionăm stresul la adolescenți
Parenting: cum gestionăm stresul la adolescenți

Stresul la adolescenți este o problemă frecventă, având în vedere toate transformările prin care trece tânărul. Iată ce pot face părinții și care sunt soluțiile recomandate de psihologi.

Citeste
Dreptul la avort nu este un lux
Dreptul la avort nu este un lux

Decizia de a face un avort nu este niciodată simplă și presupune un demers, deseori copleșitor. Dar rămâne un drept al femeii, indiferent de circumstanțe.

Citeste