De ce le sunt recunoscătoare profesorilor mei

Am citit de dimineață că unul din județele cu cea mai mare promovabilitate la BAC e Bacău. Nu m-am mirat, pentru că eu am făcut liceul la Bacău, la Colegiul Ferdinand I, și știu că profesorii sunt grozavi și știu să scoată ce era mai bun din copii.

Citește și:

Suntem la coada Europei pentru că nu citim

Dezvoltarea personală azi, curat meșteșug de tâmpenie

Și tatăl meu a făcut liceul Bacovia, numit așa pe vremea lui Ceaușescu, pentru a nu pomeni numele regelui Ferdinand.

Mie îmi plăcea și „Bacovia“, pentru că și azi e poetul meu preferat, îi știu pe de rost poemele și acum iar în trecut, în fiecare septembrie îngânam: „Liceu, cimitir al tinereții mele/ pedanți profesori, examene grele… “

Evident, o izmeneală și o alintare, pentru că, în afara atmosferei austere a clădirii, cu adevărat impozantă și destul de rece, liceul nu era deloc o sursă de depresie.

Dimpotrivă, era acolo o competiție stimulantă și o fierbere intelectuală pe care nu le-am mai regăsit ulterior, nici măcar la Facultatea de Litere din București.

Acolo nu am găsit pe nimeni să asculte Bach, de pildă, printre colegi. La Bacău mergeam frecvent cu colegii de clasă la Filarmonică și aveam ore de educație muzicală de două ori pe săptămână, astfel că azi pot să spun cu mâna pe inimă că Grieg e afiliat Școlii Naționale Norvegiene și că eu pot cânta numai la vocea a patra…

La Ferdinand erau anual vreo 10 olimpici internaționali, mai ales la Mate și Fizică, mulți dintre ei azi trăiesc prin America și Canada. Sunt sigură că și în cazul lor baza intelectuală atunci a fost așezată, în anii de liceu cu bănci vechi și mâzgălite de la Ferdinand I din Bacău.

E crucial ca în anii adolescenței să ai oameni care să-ți pună existența intelectuală pe șine. Îi țin minte pe profesorii mei, pentru că, în felul său, fiecare mi-a definit viața.

Cu domnul M. făceam istorie, și lui îi datorez exercițiul memorizării a zeci de date pe care azi le-am uitat. Îmi place să cred în în creierul meu, măcar vreo 10 sinapse dedicate retenției și actualizării informației s-au creat atunci, când învățam pentru teza de la istorie.

Poate că acum sinapsele mele fac altceva, dar sigur s-au născut vreo câteva atunci și dăinuiesc și azi prin hipocamp.

Doamna B., de biologie, m-a făcut pe viață curioasă cu privire la tot ce înseamnă știința. Chiar dacă nu am urmat o carieră în științe, citesc orice îmi cade în mână din biologie, genetică (am un poster cu Dawkins pe perete).

Doamna de engleză e cea de la care am auzit prima dată despre Noul Realism American, despre literatura sud americană (căci la engleză nu discutam doar despre prezentul continuu, ci aveam adevărate dezbateri despre literatura universală). Tot de atunci știu să recit câteva sonete de Shakespeare și să-l psihanalizez pe Hamlet.

Am avut o relație ambivalentă cu matematicile, pentru că eram la o clasă de umanism intens, cu 6 ore de latină pe săptămână și 14 de engleză.

Ceea ce mă face să îmi amintesc de doamna P. de la latină, cea care, după ce l-a ascultat o oră la tablă pe unicul meu coleg (eram numai fete) i-a spus cu un calm absolut și cu o dicție perfectă, formată în ani de declamare din Virgiliu, o propoziție în care se distingeau perfect toate palatalele și labio-dentalele, surde și sonore, deopotrivă: „Treci la loc, te rog. Cinci.“

Toată afecțiunea mea se îndreaptă către doamna profesoară de română, una din cele mai inteligente femei pe care le-am cunoscut vreodată. Sufletește, eu sunt produsul ei.

Al discuțiilor cu ea, al cărților recomandate de ea, al umorului ei sarcastic, ce dedramatiza orice inflamație sentimentală, a mea sau a colegelor, o specie de umor pe care nu am mai regăsit-o la altcineva. Al căldurii și generozității sale.

Este adorată de generații de elevi care o sună an de an când în vin acasă de pe unde studiază sau lucrează.

Mai am exemple de profesori excepționali în minte. Oameni pentru care meseria pe care o fac e magică. Și care lasă o urmă idelebilă în elevii lor, în amintirile acestora, în felul cum acei copii vor privi ulterior viața.

Pentru că atunci, în adolescență, e crucial să-i întâlnești. Lor, și tuturor celor care sunt profesori din vocație, în ciuda salariului și a stresului din învățământ, celor care m-au învățat pe mine, și celor i-au învățat pe cei cu care lucrez, oameni competenți, sănătoși și întregi la cap, le sunt profund recunoscătoare. Ei fac lumea să meargă înainte.

Foto: 123rf.com

loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
No country for alcoholics. România și problema ei cu dependenții de alcool
No country for alcoholics. România și problema ei cu dependenții de alcool

Românii beau mai multă bere decât nemții. Țările din Europa de Est au cele mai ridicate rate de consum de alcool din lume, conform unui raport OMS. Iar în România habar n-avem ce să facem cu alcoolicii și cu alți dependenți.

Citeste
Cine refuză vaccinurile nu e prost. Dar are niște probleme mari de percepție...
Cine refuză vaccinurile nu e prost. Dar are niște probleme mari de percepție…

Zilele trecute, aproximativ 500 de oameni au ieșit în Piaţa Victoriei din Capitală, nemulțumiți de proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie. Oamenii susţin că ar trebui să aibă dreptul să alegă dacă își vaccinează sau nu copiii.

Citeste
Ce e prostia? Câteva idei despre oamenii iraționali
Ce e prostia? Câteva idei despre oamenii iraționali

„Toată gândirea e emoțională“, spunea Dan Ariely. Cu alte cuvinte, suntem, în majoritatea momentelor vieții, iraționali. Dar a fi irational e același lucru cu a fi prost? Și prostia ce este?

Citeste
Când depresia duce la sinucidere: Chester Bennington și Chris Cornell
Când depresia duce la sinucidere: Chester Bennington și Chris Cornell

Când mai moare câte o personalitate, eventual punându-și singur capăt zilelor, oamenii încep să-și dea cu părerea despre ce avea omul pe suflet, cum trăia, ce necazuri avea și uneori, să-l culpabilizeze pe respectivul pentru că nu a știut să se descurce în viață și a ajuns să îi pună capăt. De curând, doi muzicieni excepționali, Chester Bennington și Chris Cornell s-au sinucis. Un bun motiv pentru a vorbi corect despre acest gest extrem, și de a afla ce unii oameni deprimați ajung să-l facă.

Citeste
Inteligența artificială ar putea pune capăt rasei umane. La fel, lipsa de inteligență umană.
Inteligența artificială ar putea pune capăt rasei umane. La fel, lipsa de inteligență umană.

Elon Musk, directorul executiv al Tesla și SpaceX, a spus că inteligența artificială (AI) e un „risc fundamental pentru civilizația umană“ și a cerut măsuri de reglementare proactive, relatează Guardian.

Citeste
De ce-i urâm pe Soroș, pe gay și pe alți țapi ispășitori?
De ce-i urâm pe Soroș, pe gay și pe alți țapi ispășitori?

De-a lungul istoriei, politicienii au folosit mesaje pentru a dezumaniza inamicul. I-au convins pe oameni că dușmanii trebuie stârpiți, că sunt ucigași, violatori, sau pur și simplu ființe inferioare, care nu merită să trăiască. Prin asta, poporul era convins să se angajeze în luptă și să elimine dușmanii fără vreo umbră de conștiință sau de regret.

Citeste