Mă doare să constat, dar semăn cu mama

Am suferit o viață din cauza unei mame egoiste, dure, egocentrice. Nu m-am simțit iubită, acceptată sau înțeleasă. Din păcate, văd acum, la maturitate, cât de mult semăn cu mama.

Citește și:

M-am săturat să îmi rezum viața la responsabilități

Tu, ca părinte, cum îți ajuți copilul să iasă din depresie?

Trăiesc cu convingerea că nu merit prea multe… nici iubire, nici grijă, nici ajutor. Pentru că mi-au fost refuzate constant în copilărie. Am fost un copil care s-a reprimat constant pentru a nu-și deranja părinții, în special mama.

Dacă nu o făceam, primeam observații sau furie din partea ei. Îmi era teamă. Putea deveni amenințătoare cu ușurință. Și nu îmi era teamă atât de pedeapsă, cât îmi era de faptul că nu mă iubește.

Asta îmi doream cel mai mult: să știu că mă iubește, chiar dacă nu îmi plăcea cum se poartă. În consecință, am pus mereu accent pe ce aud, pe ce mi se spune… și am ignorat anumite comportamente.

Mi-am ales și partenerii pe același model. Evitanți, neimplicați, infideli… numai să aud că îmi spun cuvintele magice. Am învățat să mă agăț de ele, să îmi dea curaj  să merg mai departe și să fac față oricărei situații.

Dincolo de toate aceste lucruri însă, găsesc în mine toate comportamentele pe care le condamn la ea. Nu este responsabilă financiar, eu nici atât.

Am învățat să fac tot posibilul să mă bucur de orice, aici și acum, în detrimentul planurilor serioase, stabile, de viitor. Consum mult și aiurea. Trăiesc de azi pe mâine.

Cheltui până rămân fără bani. Încerc să îmi spun că, spre deosebire de ea, nu am copii pe care să îi târăsc în mizeria mea. Din păcate, tot pe urmele ei calc, chiar dacă nu am aceiași martori. Dau vina pe ea și pe un tată care m-a abandonat.

Mama, la rândul ei se plângea de părinți. Părinți care pe mine m-au crescut și îngrijit atunci când ea era prea preocupată de viața ei. Părinți care au sprijinit-o financiar mereu, ceea ce ea nu concepe să facă vreodată pentru mine.

Și totuși, tiparul este același: ea dă vina pe ei, iar eu dau vina pe ea. La fel de adevărat este că mi-aș fi dorit ca ea să semene cu părinții ei, iar eu să nu fi semănat cu ea.

Spre deosebire de ea însă, îmi asum greșelile și nu caut mereu vinovați. Nu mă ascund de responsabilități și muncesc cât pentru doi oameni. Mă gândesc că dacă tot cheltui aiurea, măcar să fie bani munciți de mine și nu împrumutați de la alții, cum făcea ea.

Nu știu de ce îi calc pe urme. Nu  a fost un exemplu pozitiv pentru mine, dar am impresia că și atunci când încerci să fugi departe de un astfel de „model”, ajungi să devii același lucru.

Sper să ies din acest joc, din această rutină, din această suferință adusă de constatarea că… am devenit mama mea.

 

Foto: shutterstock.com

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Cum să ai o nouă relație de cuplu? Ieși din casă!
Cum să ai o nouă relație de cuplu? Ieși din casă!

După ce m-am văitat mult timp că mi-ar plăcea să am o nouă relație de cuplu, dar nu găsesc pe nimeni, am primit și cel mai simplu răspuns posibil: întâi, să ies din casă.

Citeste
Mama a greșit renunțând la viața ei pentru a-mi fi mie bine
Mama a greșit renunțând la viața ei pentru a-mi fi mie bine

Mama m-a iubit mult și am crescut știind că sunt valoroasă și că merit să fiu fericită. Dar faptul că nu a avut grijă de ea, a lăsat sechele.

Citeste
Confesiuni: Tu cum remediezi un conflict cu partenerul de cuplu?
Confesiuni: Tu cum remediezi un conflict cu partenerul de cuplu?

Știm deja că certurile în cuplu sunt firești și chiar utile pentru sudarea relației și o mai bună cunoaștere a partenerului. Câțiva cititori ne-au povestit cum remediază ei un conflict în cuplu.

Citeste
Mă doare să constat, dar semăn cu mama
Mă doare să constat, dar semăn cu mama

Am suferit o viață din cauza unei mame egoiste, dure, egocentrice. Nu m-am simțit iubită, acceptată sau înțeleasă. Din păcate, văd acum, la maturitate, cât de mult semăn cu mama.

Citeste
Nu îmi place furia pe care o simt, dar face parte din mine
Nu îmi place furia pe care o simt, dar face parte din mine

Cel mai greu îmi stăpânesc furia. O conștientizez când apare, dar cu greu o pot stăpâni. Iar costurile de energie sunt imense. La fel și frustrarea de a nu o fi exprimat…

Citeste
Decât să își recunoască greșelile, părinții mei preferă să mă umilească
Decât să își recunoască greșelile, părinții mei preferă să mă umilească

Părinții mei puteau fi la fel ca oricare alții: imperfecți, umani, supuși erorilor. Dar nu sunt așa. Au ales ceva diferit. În principiu, pentru binele lor exclusiv.

Citeste