CItesti acum
Dilema prieteniei cu fostii parteneri

Dilema prieteniei cu fostii parteneri

Mesaje, telefoane, intalniri ocazionale la cafea, o relatie destul de stransa cu o fosta iubire. Greu de digerat pentru cealalta jumatate a actualului cuplu… Sau trecut sters cu buretele si salut imperceptibil la o intalnire intamplatoare. Care este relatia optima si sanatoasa cu un fost partener? Cum sa nu ne afecteze ea relatia prezenta? Afla din aceasta ancheta despre iubirile incheiate… sau nu.

 

Psychologies: De ce unele persoane tin mortis sa ramana in relatii bune sau foarte bune cu fostii parteneri?

Florentina Mandoc: Primul gand care mi-a venit in minte este „de ce nu?“. Al doilea ar fi tot o intrebare: „Ce inseamna de fapt relatii bune sau foarte bune“ cu fostul/fosta? Se pune problema apoi daca persoana are o noua relatie sau nu si daca bunele sau foarte bunele relatii cu fostul/fosta se mentin si in acest context.

Un element important mi se pare evolutia fostei relatii si motivul despartirii: cine anume a avut initiativa de a pune capat legaturii, sens in care ma gandesc la un posibil sentiment de vinovatie sau la o eventuala pozitie de salvator. Cuvantul-cheie este acest „mortis“, care semnifica o insistenta peste un anumit prag si care semnifica o reactie cu o componenta preponderent emotionala si mai putin cerebrala.

Ma gandesc la acel tip de situatie in care, pe de o parte, vrei sa iesi din relatie, iar, pe de alta parte, totul sa ramana, daca s-ar putea, la fel din punctul de vedere al afectivitatii, aceeasi stransa legatura (oare?), iar partenerul sa nu aiba niciun fel de sentiment de tristete, manie sau regret. De ce?

Poate pentru ca astfel iti va fi tie mai usor sa iesi, evitand astfel sa te confrunti cu propriile sentimente de tristete, regret sau manie vizavi de lucrurile care nu au mers, de nevoile relationale neimplinite, de greselile proprii sau ale partenerului.

Sau, in cazul in care tu esti persoana „respinsa“, insistenta aceasta ar putea insemna punerea in act a unui mecanism de negare: ca si cum, de fapt, ruptura nu ar fi avut realmente loc, pentru a evita sau pentru a amana cat mai mult posibil o confruntare – care este anticipata ca fiind dureroasa – cu propriul sentiment de a fi fost respins, invalidat ca partener „necorespunzator“.

 

Ce se intampla cu cei care, dupa ce au incheiat relatia, nu vor sa mai auda de fost/a, ca si cum nu ar fi existat niciodata?

F. M.: Acest tip de reactie, sa nu vrei sa mai auzi niciodata de fostul partener, ca si cum nu ar fi existat, este tot o reactie puternic emotionala. Sunt trei elemente pe care le-as sublinia aici: 1) cine stabileste daca despartirea a fost sau nu dureroasa; noi trebuie sa tinem cont de faptul ca harta nu este teritoriul, adica aceeasi experienta are semnificatii si impact diferit, pentru fiecare om in parte.

Chiar daca scanteile nu s-au vazut, nu inseamna ca, poate pentru unul dintre parteneri, experienta despartirii nu a fost traumatizanta sau o repunere in act a unei traume anterioare; 2) „a nu dori sa mai auzi de …“ este o evitare, un mecanism de coping dezadaptativ, pentru ca impiedica accesul la propriile sentimente legate de relatia respectiva, de fostul partener (vizavi de tipul de atasament) si, nu in ultimul rand, legate de perceptia de sine (fostul eu – in relatie), sentimente care ar putea fi activate prin acest contact ce se vrea evitat (si sunt percepute ca amenintatoare, dureroase, greu de suportat si digerat) si care ar mai putea avea nevoie de prelucrare pentru a putea fi integrate in mod coerent in istoria personala de viata;

3) acel „ca si cum nu ar fi existat niciodata“ este o negare puternica a insesi relatiei, a existentei partenerului, dar si a propriei experiente de viata. Este o rupere brutala de contact cu propria viata interioara, generata de imposibilitatea de a accepta ceva din ceea ce a insemnat fosta relatie: nepotrivirea, actiunile partenerului sau propriile actiuni. Dar „a accepta“ nu inseamna „a fi de acord cu“.

A accepta existenta unui fapt, a unei persoane sau a unor sentimente proprii este primul pas in a le integra intr-un ansamblu intern coerent. Este ca si cum am incerca sa citim o carte din care, efectiv, lipseste un capitol, iar noi nu mai intelegem nimic. Poate ca acel capitol nu ne place, dar el ne ajuta sa intelegem povestea.

 

De ce este bine sa ramai prieten cu o veche iubire?

F.M.: A nu se intelege din intrebare ca este indicat sa ramai prieten cu un fost, o fosta. Acest lucru se poate intampla sau nu, in functie de tipul de relatie, de motivele despartirii, de structura de personalitate a partenerilor etc. Dar in situatia in care nu vorbim de insistenta de la intrebarea 1 si nici de trauma relationala de la intrebarea 2, ci de o situatie in care lucrurile pur si simplu nu au mai mers si despartirea a fost de comun acord, cu maturitate emotionala, aceasta maturitate este chiar cea care conduce la o relatie placuta de amicitie cu fostul/fosta.

Deci, prietenia ar putea sa fie o consecinta fireasca a unui anumit nivel de integrare emotionala si nu un lucru anume cautat. Dupa cum stim, orice lucru pe care il facem, are motivatiile sale si ne aduce anumite beneficii, pe care le constientizam sau nu. Poate ca ne valideaza pur si simplu si ajuta la conturarea imaginii de sine, poate ca avem inca lucruri in comun cu acea persoana, care ne servesc la a creste interior o anumita latura.

Sa ne amintim ca lucrurile comune deseori ne aduc impreuna si, daca mai tarziu am descoperit ca nu ne potrivim asa de bine, asta nu invalideaza sau nu contamineaza ceea ce a mers si a fost bun. Si care mai poate inca sa fie. Noi rezonam unii cu altii pe multe planuri, iar dinamica legaturilor emotionale dintre doi oameni poate sa fie foarte nuantata.

 

De ce nu este bine sa ramai prieten cu un/o fost/a? Care sunt pericolele?

F.M.: Aici exista, din start, doua lentile diferite prin care putem privi aceasta prietenie si riscurile posibile asociate. Lentila mea, ca partener iesit din aceasta fosta relatie – caz in care, in functie si de felul in care am iesit, desigur, poate sa existe riscul sa mentin la cald in mintea mea, in continuare, acel bias pozitiv: tendinta de idealizare a partenerului.

Mai ales daca ruptura s-a produs din initiativa celuilalt, mentinerea unei apropieri ma poate impiedica sa ma adaptez si eu la realitate, pentru ca poate exista riscul ca in mintea mea eu sa mai pastrez inca relatia, in mare masura nemodificata, iar, in timp, acest lucru este/devine periculos. Adaptarea la realitate este una dintre cele mai importante sarcini de realizat cu succes pentru a mentine o igiena mentala suficient de buna.

Daca prin apropierea calduta la nivel relational nu imi iau distanta mentala necesara pentru a pune relatia la locul ei, in istoria mea de viata, exista riscul sa raman fixat, la nivel mental, la acel moment al vietii, sa raman blocat, ancorat, sa bat multa vreme pasul pe loc, timp in care viata curge pe langa mine, iar eu, desi par ca merg inainte, ca „am trecut peste“, sa fiu de fapt prins intr-o „roata de hamster“, in care alerg, dar de fapt nu ajung nicaieri.

Apoi, dintr-un motiv sau altul, relatia s-a incheiat si, in functie si de motivele specifice, prelungirea sa printr-o prietenie poate sa ofere terenul fertil pentru o serie lunga de ruminatii de tipul „cum ar fi fost daca“, in special daca iesirea din relatie nu s-a produs din initiativa mea.

Astfel ca, fara distanta mentala necesara, aceasta ramane pentru mine un lucru neincheiat, caruia am tendinta sa ii tot caut eu incheieri, explicatii, alternative etc. Comunicarea frecventa cu fostul partener si implicarea afectiva, normale de altfel intr-o relatie de prietenie, pot uneori sa impiedice, prin blocare sau fixare, adaptarea la realitate.

Puteti face un exercitiu prin a desena un cerc ale carui sectoare sunt domeniile vietii, iar unul dintre aceste sectoare este reprezentat de fostul partener: in varianta 1, un cerc care corespunde perioadei in care erati in relatie (cat % din viata si/sau ganduri ocupa fostul partener atunci), cu o culoare specifica, cea pe care o asociati cel mai bine cu relatia in perioada ei de functionare; in varianta 2, un alt cerc, in care unul dintre sectoare este relatia de prietenie de dupa despartire, cu marimea si culoarea corespunzatoare acestei perioade a vietii.

Apoi comparati cele doua cercuri. Va poate ajuta sa intelegeti daca evoluati si cum. A doua lentila este a partenerului meu actual (daca exista unul), care poate fi gelos, intr-o masura mai mare sau mai mica, si eu pot alege sa ii respect sentimentele.

 

Exista posibilitatea de a ajunge la o prietenie sincera, adevarata cu cineva cu care odata ai avut o relatie?

F.M.: In mod clar exista aceasta posibilitate! Dar pe cat este raspunsul de usor, pe atat de greu poate fi drumul pana acolo. Procesul de transformare a unei foste relatii intr-o prietenie este diferit pentru fiecare in parte. Iar faptul ca exista aceasta posibilitate, nu trebuie interpretat ca o sarcina, un obiectiv de atins: daca se poate, atunci inseamna ca trebuie sa pot si eu.

In primul rand, este de aflat daca eu vreau sa transform fosta relatie intr-o prietenie si, la fel de important, sa fiu constient si de ce nu as vrea, in functie de nevoile, motivele, valorile mele. In al doilea rand, acest proces nu este liniar, poate avea salturi, suisuri, coborasuri. De asemenea, este important si momentul in care imi pun aceasta problema: raspunsul poate sa fie diferit la o saptamana dupa despartire, la sase luni, la doi ani etc.

 

Cum poate actualul partener sa digere, in mod corect si asumat, prietenia celuilalt din cuplu cu un fost sau o fosta? Cum poate fi prevenita gelozia?

F.M.: Este important de ce anume este actualul partener in relatie, pentru a putea analiza cum ar putea acesta sa abordeze o fosta iubire. Riscurile sunt ca actualul partener sa perceapa, de exemplu, relatia in termeni de posesiune (acel „al meu“ care apare in exprimare: partenerul meu), si astfel sa perceapa prezenta fostului ca pe o amenintare la ceva ce este al lui.

Citeste si

Mai ales daca nu este sigur de sentimentele partenerului in ceea ce il priveste, poate pentru ca nu este convins ca le merita sau ca nu este suficient de bun. Ori se simte vinovat in cazul in care partenerul a rupt relatia anterioara pentru a forma legatura cu el. O persoana matura emotional nu va avea de infruntat astfel de probleme, intrebari, framantari.

Va fi suficient de OK cu el/ea insusi pentru a nu avea nevoie sa posede la nivel mental un partener pentru a-si gasi completarea si, astfel, nu va percepe nici pe alti apropiati ai acestuia ca fiind pericole, nu va suferi de sindromul „lipsa de atentie“ cauzat de simpla existenta a fostului/fostei, in cazul in care, desigur, aceasta corespunde realitatii, si partenerul nu il priveaza realmente de atentia sa in favoarea fostului/fostei.

 

De ce unor persoane le este absolut imposibila acceptarea relatiei de prietenie a partenerului/partenerei cu o fosta relatie?

F.M.: La nivel mental, este posibil ca prietenia cu o fosta relatie sa fie perceputa ca o infidelitate, de exemplu. Acest lucru difera in functie de gen, iar infidelitatea poate fi de tip sexual sau emotional. Pentru femei, un rol foarte mare il are angajamentul in relatie.

Faptul ca „o fosta“ exista inca si are un rol si un loc in spatiul mental al partenerului poate insemna, in primul rand, ca acesta nu s-a implicat de la bun inceput 100% in actuala relatie. Vorbim, desigur, de perceptii. In functie de motivele de baza pentru care fiecare gen se implica in relatie, femeile se simt mai amenintate de „o fosta“ atractiva la nivel fizic, iar barbatii – de un concurent dominant.

Femeile cauta protectia si securitatea, in timp ce barbatii sunt mai interesati de certitudinea paternitatii – astfel, o fosta atragatoare poate atrage paternitatea actualului partener, iar un fost dominant poate oferi mai multa protectie actualei partenere.

Relatia cu un fost partener este perceputa ca fiind o amenintare mai mare decat existenta unui posibil rival actual, iar femeile sunt mult mai stresate, pentru ca tema care se activeaza este aceea a pierderii, spre deosebire de barbati, in cazul carora tema pricipala care se activeaza este aceea a competitiei.

Respingerea existentei fostului/fostei mai poate fi pusa in legatura si cu o dorinta exagerata de control al relatiei, care, de cele mai multe ori, provine din teama de a pierde relatia, partenerul si de a se confirma astfel slaba incredere in sine; sau este o repunere in act a unui scenariu de viata a carei tema principala este ignorarea emotionala, abandonul sau prezenta „celuilalt“, devenit deja un simbol ce reflecta direct propriul statut si rol.

Atunci cand ne implicam intr-o relatie, folosim seturi de credinte despre noi si ceilalti care ne influenteaza perceptiile si ne ghideaza actiunile. Daca avem un scenariu de tipul „existenta celuilalt ma exclude pe mine“, este evident ca vom fi dominati de o anxietate puternica la ideea prezentei oricarui tip de „celalalt“ si vom face tot ce ne sta in putinta pentru a reduce aceasta anxietate. Iar primele mecanisme care lupta cu anxietatea sunt evitarea si negarea.

Cu cat relatiile sunt mai importante, cu cat miza este mai mare, cu atat mai puternica e si anxietatea, inclusiv reactia, de unde – acel „imposibil“. Si sa nu uitam ca, de foarte multe ori, relatiile parinte-copil sunt prototipul celorlalte relatii in viata, iar credintele de scenariu si deciziile de viata („eu nu sunt suficient de bun“) se iau, in mod inconstient, in copilarie.

 

FLORENTINA MANDOC este psiholog clinician, psihoterapeut cu formare in psihoterapie integrativa, scoala Erskine. http://www.la-psiholog.ro/cabinet-individual-de-psihologie-mandoc-florentina-

 

 

 

Care este reactia ta?
Frumos
0
În regulă
0
Jucăuș
0
Se poate si mai bine
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii