CITESTI ACUM
Avatarul social al relaţiilor

Avatarul social al relaţiilor

avatarul-social-al-relaţiilor

Aproape că terminase de pus produsele în pungă, în timp ce observă un bărbat care o privea cu entuziasm și poftă, cu o privire efervescentă, gata să îi împărtășească și ei entuziasmul lui de moment.

– Bună ziua… Te priveam și simt să îți spun că te admir, pur și simplu, pentru frumusețea ta naturală și aerul tău de prospețime. Ezitând să spună ce gândea, ea a replicat cu un zâmbet discret.

– Te pot însoți puțin, măcar până la ieșirea din magazin?

– Da, sigur. De dată această zâmbetul s-a lărgit pe chipul ei.

– Mulțumesc. Îmi face plăcere să te privesc pur și simplu. Stai în zonă? Nu te-am mai văzut până acum, deși vin deseori pe aici..

De departe cel mai fierbinte subiect de conversație și poate una dintre cele mai febrile preocupări umane actuale: relația bărbat – femeie, în toate ipostazele și culorile ei. Soți, iubiți, amanți sau poate prieteni cu beneficii, toate aceste roluri dezvăluie mereu noi și noi nuanțe ale manifestării energiei feminine și a celei masculine.

Timp de foarte mulți ani din istoria noastră, bărbatul și femeia au îndeplinit rolurile clasice, binecunoscute în epoca patriarhatului. Bărbatul era cel care deținea puterea în mediul social, având la dispoziție succesul plenar și grandios în carieră. Femeia, în schimb, a trecut de la a fi casnică, la a continua să îndeplinească sarcinile de casnică plus a avea job-uri rutinate în întreprinderi de stat. Practic mulți dintre tinerii de 30-35 de ani din România au crescut într-o familie unde tatăl și-a continuat rolul prestabilit, iar mama a fost cea care avea 3 slujbe: cea de mamă, cea de manager al gospodăriei și cea de angajat al statului.

De-a lungul ultimilor 30 de ani, status quo-ul s-a schimbat ușor-ușor până ce am ajuns să trăim în epoca matriarhatului, cea de astăzi. Asta neînsemnând că cea a patriarhatului a apus, ci că este în declin și pe alocuri în conflict cu evoluția inevitabilă a matriarhatului. Conform statisticilor, din ce în ce mai multe femei ocupă posturi de manager în multinaționale și diverse alte posturi de conducere în domenii preponderent masculine, precum mediul politic. Se pare că au succes în carierele lor și sunt mai puțin împlinite în plan personal: se întorc acasă de la birou într-o casă plină de obiecte prețioase, unde șifonierul este plin de haine frumoase, gata să îmbrace acel gol interior.

Femeia corporatistă conduce mașina proprie, își permite să își cumpere orice și să plece oriunde în vacanță dar… nu are cu cine. Să fi fost oare femeile din trecut mai fericite ca cele de azi ? Ele erau oricum, dar nu singure: casa era plină de treburi gospodărești ce le aștepta tot timpul, de copii, de soț și, eventual, de părinții unuia dintre soți, locuind toți împreună. Dacă ar fi fost fericite, bătaia nu ar mai fi fost ruptă din rai în România și copiii nu ar mai fi crescut sub dictoane de tipul ‘eu te-am făcut, eu te omor!’ sau ‘Ori mănânci ce ai în farfurie ori stai și te uiți/iei bătaie, tu alegi!’ Desigur că femeile oprimate din generațiile trecute aveau numeroase frustrări și neîmpliniri, ca și cele de azi, dar care se desfășurau într-o dinamică diferită, cumulând implozii care se transformau ulterior în explozii de emoții negative. Restricțiile, reprimarea și rușinea făcea cuplul din perioada anilor ’80 –’90 și să pară ‘așezat’ în comparație cu cel de azi, cu toate conflictele, despărțirile, împăcările și nemulțumirile la vedere, pe toate rețelele de socializare.

Contextele sociale în care evoluăm se schimbă, însă cauzele problemelor în cuplu sunt aceleași: necunoașterea și neconştientizarea rănilor dobândite în copilărie, a tiparelor mentale autodistructive și limitative, a mecanismelor noastre de apărare și a blocajelor emoționale. Pentru societatea românească, a fi singură este unul dintre cele mai de compătimit statute pe care o femeie îl poate avea. Și totuși, în momentele de solitudine conștientă, când stăm de vorba cu sinele nostru și vedem clar ce am adunat în bagajul emoțional pe care l-am cărat prin viață, se deschide cărarea către vindecare și către o relație implinitoare alături de celălalt.

De ce această fugă teribilă de solitudine? Pentru că am crescut în familii unde era ‘rău cu rău, dar mai rău fără rău’ și am perpetuat astfel acest tipar de a trăi în atașament de un partener, deși nu este o relație împlinitoare, dar cel puțin, cineva este acolo, nu suntem lăsăți singuri cu toate nemulțumirile, frustrările, defectele și problemele noastre, ci avem împreună un set de astfel de trăiri care ne unesc, trăind cumva și separați și împreună. Există o diferență majoră între solitudinea conștientă și singurătatea pe care omul o alege izolându-se inconștient, pentru a-și reprima propriile mecanisme interioare, care ies la lumina în cuplu.

Multitudinea de seriale, filme și vastul conținut multimedia este hrana virtuală perfect adaptată omului modern care mănâncă zi de zi singur în fața unui ecran în timp ce vizionează al 111-lea episod sau podcast. Și după ce a terminat seria de task-uri de la job și de prin casă, adoarme cu ochii într-un ecran, deconectat de experiență și conexiunea autentică.

Solitudinea conștientă presupune a te căuta pe tine însuți, a avea o relație apropiată cu ceea ce se întâmplă în interiorul tău, a te autoobserva și a te implica într-un proces de autocunoaștere prin diverse tehnici și activități sau prin a urma o formă de terapie. Mulți bărbați preferă să trăiască singuri, afirmând că nu își doresc viața în cuplu sau, opțiunea cea mai gravă, căsătoria. Confundă ei oare singurătatea cu libertatea? Există această fugă de asumare a bărbatului modern, care de multe ori locuiește cu părinții, deși are peste 30 de ani și este perfect capabil să se întrețină singur. Bărbatul se declară adesea copleșit de tabloul trăirilor emoționale din relația cu femeia și de pretențiile acesteia. Însă fuga de relație – în cazul bărbatului și fuga de singurătate – în cazul femeii, nu sunt soluții. Unde sunt soluțiile? Atât bărbatul, cât și femeia beneficiază de multe instrumente pentru a se reinventa și a deveni versiunile lor mature emoțional.

Versiunea noastră matură emoțional implică stilul de viață conștient, autocorectarea înainte de a vorbi și a acționa automat, conform tiparelor vechi din subconștient, dobândite din familiile în care am crescut. Numărul terapeuților, trainerilor și life coach-ilor a crescut considerabil în ultimii 10 ani, adaptându-se pe nevoile și problematicile noastre curente. Cărțile, cursurile și comunitățile de self-help și autocunoaștere sunt mai disponibile ca niciodată. Generațiile trecute pun adesea eșecul personal pe seama faptului că accesul la informație nu era atât de facil pe vremea lor, precum e astăzi. Așadar, bunăstarea și fericirea noastră sunt doar la o decizie distanță de noi. Odată ce decizia este luată, urmează o nouă călătorie, un proces prin care necunoscutul din subconștient devine cunoscut și prindem aripi către o nouă dimensiune a existenței noastre.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!