Now Reading
Cum iubim dupa 40 de ani

Cum iubim dupa 40 de ani

Revista Psychologies

Din punct de vedere social si cultural, romantismul pare mai degraba dreptul celor aflati, cum se spune, „in primavara vietii“. Adultii trecuti de acest stadiu au, nu-i asa, lucruri mai importante de facut decat sa caute un partener, sa se indragosteasca.

Si intr-o perspectiva statistica, lucrurile stau, intr-adevar, cam astfel. Romantismul, gasirea unui partener sunt percepute la nivelul „marelui public“ ca fiind o etapa dintr-un ciclu de viata care se completeaza ulterior cu casatoria si intemeierea unei familii.

Numai ca, in fata acestui tablou in care totul este stabilit si ordonat – parca, a priori – se pot ridica doua obiectii. Prima – practica, a doua – de natura emotionala.

Ce ne facem, pe de o parte, cand ceea ce am construit la nivel socio-familial, se destrama? Putem ajunge in momentul in care, dupa 40 de ani, trebuie sa schimbam macazul, sa ne reformam, sa ne reinventam, dupa ce intreaga viata privata ne-a fost data peste cap.

Ne vedem, astfel, in situatia de a reincepe sa fim „in cautari“, de a o lua de la capat. Ce ne facem insa, pe de alta parte, daca structural nu suntem croiti astfel incat sa ni se potriveasca acest calapod cvasiuniversal?

Romantismul pentru cei maturi

Stiind ca voi scrie un articol pe aceasta tema, am intrat pe net pe site-urile dedicate subiectului. Daca luam in considerare faptul ca acestea functioneaza cu succes pentru ca raspund unor nevoi reale, atunci se pare ca cei aflati in aceasta situatie au a se lupta poate cel mai mult cu probleme ce vin, indirect, din modul general in care este perceput romantismul la maturitate.

Sfaturile, informatiile primite sunt, astfel, de felul urmator: investirea in aspectul fizic (regasirea si revalorizarea atuurilor estetice personale); redescoperirea increderii in sine (sau, mai exact, remodelarea ei pentru scopuri de curtare); investitia in propria „reclama“ (a cuceri sau a fi cucerit presupune a arata celor din jur cum esti si ce poti); relaxarea (viata inseamna si o iesire la cina, nu doar plata intretinerii); umorul, detasarea (curtarea vine cu surprizele sale, mai mult sau mai putin placute, pe care si adultii trebuie sa le intampine cu un zambet si cu deschidere spre noi posibilitati); investitia in social (networking, viata activa online, practicarea unor hobby-uri in diverse grupuri).

Privirea celorlalti

Societatea poate fi cruda cu cei care vor sa o ia de la capat sau sa continue sa fie romantici dupa 40 de ani. Acestia se pot simti judecati, neintegrati si, la nivel practic, le poate fi dificil sa gaseasca contexte care sa le favorizeze optiunile, nevoile. Din fericire, astazi, tot mai multi adulti par deschisi catre un stil de viata neconventional.

„Am 41 de ani, sunt free-lancer in jurnalism si ador sa calatoresc. Vreau sa cunosc oameni noi, sa invat mereu cate ceva. Nu imi place rutina, nu vreau sa ma agat de o relatie in sensul clasic. Nu cred ca a fi sot sau parinte este ceva natural si nu ma simt potrivita in aceste roluri. Sau nu inca. Imi place sa fiu curtata, am avut doua relatii semnificative in viata si imi doresc sa repet experienta. Nu mi se pare nimic nefiresc sa traiesc asa chiar daca nu mai am 20 de ani. Ma simt foarte bine in pielea mea cu acest gen de viata.“

Raluca s-a simtit judecata de familie pentru felul ei de a trai, considerat „neconformist“, de a-si construi spatiul intim si de a vedea relatiile. Iar argumentul a fost, intr-adevar, acela ca, la varsta ei, scopul esential ar trebui sa fie sa se aseze la casa ei.

 

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top