Mugur Ciumageanu: Putem reinventa relatia sexuala

Putem regasi cheful?
Vestea cea buna, pentru ca exista totusi si o veste buna, este ca dorinta poate fi regasita. Nu la „obiecte pierdute”, in gara din Tecuci. Ci chiar pe teritoriul propriei noastre relatii. Uneori acest lucru se intampla spontan, atunci cand lasam pozitiile de putere intr-un sertar, la pastrare. Sunt cupluri care isi regasesc echilibrul intr-o vacanta sau intr-o dupa-amiaza relaxata, cand isi ies din pielea personajelor pe care le jucau in cotidian. Daca pot pastra aceasta noua experienta, daca o pot imbo­gati, si-au imbogatit repertoriul de roluri si relatia primeste un nou a­vant.

Putem reinventa relatia se­xu­a­la. Fericiti cei nimeriti acolo, cei a­junsi prin intelepciune aici. De altfel, avem si o denumire pentru cei care ajung sa-si resusciteze dorinta. Americanii vorbesc despre „monogamia fierbinte“, in care cupluri cu state vechi au o viata sexuala cu care se mandresc. Monogamia fierbinte aduce, in era Viagrei, o con­stan­ta a vietii sexuale dincolo de var­sta traditionala a pensionarii do­rintei (oricare v-ati imagina dumneavoas­tra ca este aceasta varsta).

Exista cupluri care au nevoie de indrumare pentru a ajunge pe taramul faga­du­in­tei. Pentru a ajunge insa sa obtina ajutor, aceste cupluri au de trecut un pas foarte dureros: acela al recunoasterii, in fata celuilalt, ca dorinta a plecat… in vacanta. Recunoasterea absentei dorintei pen­tru partener este un lucru deosebit de dificil – tocmai pentru ca, de regula, viata intr-un cuplu presupune o ecuatie simpla: iubesc atat timp cat doresc… De aceea, daca ne luam inima in dinti si ii spunem partenerului/partenerei „nu te mai doresc”, aceasta poate echivala in ochii lui/ei cu un „nu te mai iubesc”. Iar aceste din urma cuvinte sunt dureroase pentru oricine le recepteaza. Rational, ne dam seama ca nu este intotdeauna asa: iubirea este mai mult decat dorinta, chiar daca do­rin­ta este un combustibil care alimenteaza eficient motorul iubirii intr-un cuplu. Dar, repet, daca trecem peste acest hop (si stiu, din practica mea de psihoterapeut cat de grea este recunoasterea acestui lucru in fata partenerului…), atunci exista sansa de a parcurge drumul invers, de regasire a dorintei.

Daca nu avem energia de a face eforturi in acest sens, daca nu mai… „dorim sa dorim“?
Ajungem sa nu mai „dorim sa dorim” nu pentru ca ni s-ar fi con­su­mat combustibilul dorintei. Acesta este, din fericire, asa cum spu­neam mai sus, reinventabil. Ajungem sa nu mai dorim in cuplu atunci cand am obosit sa fi amestecat iubirea cu competitia, puterea, razbunarea, a­mes­tecate cu dificultatea sau nepriceperea de a comunica cu partenerul/partenera. A te hotari ca nu mai doresti pe cineva din punct de vedere sexual nu are de-a face cu e­mo­tiile, ci mai degraba cu gan­durile, convingerile si regulile tale de viata. Dublate de obisnuinta cronica de a nu-l mai dori pe celalalt – daca te-ai obisnuit sa nu-l mai do­resti, pentru ca, noapte de noapte, v-ati asezat ca doi straini in acelasi pat – ajungi la un moment dat la con­cluzia ca nu-ti mai doresti sa-l (sa o) doresti.

Trebuie sa facem eforturi?
A dori pe cineva tine si de disponibilitatea noastra la schimbare in cuplu. Cred ca este evident pentru toata lumea ca exista etape distincte ale vietii in cuplu – dorinta furtunoasa de la inceput, care are un substrat aproape chimic, nu poate fi pastrata toata viata. Daca ne stabilim ca standard acea perioada din viata cuplului, cu siguranta momentele ulterioare, ale relatiei stabilizate, par destul de anoste si prafuite. Trebuie sa acceptam ca dorinta sufera, si ea, modificari in intensitate. Iar cei care accepta cu greu acest lucru ajung la un moment dat la concluzia ca tocmai nu-si mai doresc sa doreasca.