CITESTI ACUM
Dragostea pe înțelesul copiilor

Dragostea pe înțelesul copiilor

ramona-pascu
dragostea-pe-înțelesul-copiilor

„Fără copii ar fi imposibil să iubești această omenire” spunea F. Dostoievski şi tare bine descrie ceea ce noi trăim şi nu găsim destule cuvinte pe lume să exprimăm! Puiul de om, miracolul vieţii, întruchipează toată inocenţa şi puritatea speciei umane, este comoara cea mai de preţ a fiecărui om şi a întregii  omeniri, bucăţică ruptă din mamă şi rază de soare pentru tată.

Copiii sunt fiinţe născute din iubire, care se hrănesc cu iubire şi care radiază iubire încălzindu-ne sufletele şi luminându-ne vieţiile. Noi, adulţii, avem responsabilitatea şi obligaţia să îi învăluim la rândul nostru în iubire, pentru ca ei să crească frumos şi sănătos.

Dragostea se împleteşte cu responsabilitatea, încă dinainte de conceperea unui copil, când părinţii aleg în mod conştient să procreeze, să aducă pe lume şi să crească o altă fiinţă. În perioada sarcinii dragostea şi responsabilitatea se manifestă printr-o conştientizare a mamei în ceea ce priveşte bebeluşul şi adoptarea unor comportamente sănătoase pentru o dezvoltare armonioasă a acestuia. Astfel mama renunţă la fumat, nu mai consumă alcool nici măcar ocazional, adoptă o dietă sănătoasă. Şi totuşi aceasta este doar o parte din puzzle, care deşi extrem de importantă, e necesar să fie completată de iubire, de sentimentul de conexiune cu copilaşul care se formează şi creşte. Cunoscutul Dr. Gabor Mate atrage atenţia că prima traumă pe care o poate experimenta o fiinţă umană, poate apărea încă din viaţa intrauternină şi este aceea de a nu fi dorit de mamă. Cercetătorii de la Universitatea din Cambridge, conduşi de Dr. Sarah Foley au colaborat cu câteva mii de viitori părinţi şi după ce au monitorizat comportamentele, gândurile şi interacţiunile acestora cu fătul atât în perioada sarcinii, cât şi după naştere, au concluzionat că imaginile mentale pozitive şi ataşamentul părinţilor faţă de bebeluş, încă de când acesta este în burta mamei, au un rol crucial în buna dezvoltare şi creştere a copilului pe viitor.

Ronald Rohner de la Universitatea din Conneticut, după ce a evaluat mai mult de 10.000 de participanţi, susţine că  indiferent de rasă, cultură, gen sau vârstă, copiii şi adulţii de pretutindeni afișează aceleaşi răspunsuri când se simt respinşi de persoanele care îi îngrijesc şi ar trebui să îi iubească. Ca urmare a acestei respingeri devin anxioşi, nesiguri pe ei, agresivi faţă de cei din jur, iar durerea provocată de lipsa de iubire din copilărie va avea repercusiuni în viaţa adultă cum ar fi dificultăţi de relaţionare, stimă de sine scăzută şi incapacitatea de a avea încredere în cei din jur.

Dovezile din ultimele decenii de cercetare în neuroştiinţe şi psihologie arată că suferinţa emoţională activează în creierul uman aceleaşi zone ca şi durerea fizică, iar dacă durerea fizică poate fi depăşită şi uitată mai uşor, cea emoţională este mult mai dificil de gestionat şi eliminat. În încercarea de a înţelege importanţa şi puterea acceptării sau respingerii de către părinţi în dezvoltarea personalităţii copilului şi viitorului adult, atenţia specialiştilor s-a focusat pe faptul că iubirea, deşi este într-o oarecare măsură înscrisă în genele noastre şi este căutată de toate fiinţele umane în mod instinctual, se învaţă prin observaţie, imitare şi reciprocitate.

Prima dragoste a vieţii e cea pentru şi de la mama, apoi familia „predă” dragostea, iar pe măsură ce copilul creşte şi se integrează în societate este în permanenţă modelat de persoanele cu care interacţionează. În primii ani de viaţă copiii observă lumea din jurul lor şi spre surpriza adulţilor înteleg mult mai multe decât o fac cei mari, împovăraţi deja de grijile vieţii de „om mare”. Copiii, datorită inocenţei cu care privesc lumea, sunt mult mai conectaţi şi deschişi, absorb energiile şi emoţiile celor din jur şi sunt extrem de influenţaţi de iubirea dintre părinţii lor. De multe ori părinţii se concentrează pe nevoile copilului abia apărut în viaţa lor şi ignoră relaţia lor, fapt perceput de cel mic.

Universitatea din Michigan şi-a unit forţele cu Universitatea McGill din Quebec şi prin studiile realizate, ne aduc în atenţie faptul că iubirea reprezintă componenta emoţională a instituţiei familiei şi că demonstrarea acestei iubiri are un impact pe termen lung, o mare influenţă şi efecte benefice asupra viitorului copiilor. S-a demonstrat cu ajutorul unor studii de lungă durată, realizate în toată lumea, că evoluţia copiilor care au crescut într-o familie caldă, care au fost martorii unei relaţii armonioase între părinţi a fost una pozitivă, au avut rezultate mai bune la şcoală, s-au căsătorit la vârste potrivite şi au avut la rândul lor familii sănătoase. Copiii primesc iubire şi vor reacţiona în consecinţă, răsplatind cu iubire.

Aşadar iubirea necondiţionată, grija, afecţiunea, deschiderea spre satisfacerea nevoilor fizice şi emoţionale, respectul, bunătatea, înțelegerea, preţuirea, alinarea, mângâierile, sprijinul, acceptarea, oferite copilului încă din prima zi de viaţă contribuie la formarea tiparelor de comportament şi a stilului de ataşament sigur, pe care acesta le va transmite mai departe societăţii şi urmaşilor săi.

Şi totuşi, oare cum ştiu copiii că sunt iubiţi? Oare e suficient să li se spună „Te iubesc” pentru ca aceştia să şi înţeleagă, să creadă şi să se simtă iubiţi?

Unul dintre autorii mei favoriţi, Gary Chapman ne vorbeşte în cartea „Cele cinci limbaje ale iubirii” despre, probabil, cel mai important mod de a ne exprima iubirea faţă de copii: atingerile fizice. Ele sunt importante încă de la naştere şi „ora magică” a nou născutului se referă la prima oră a fiinţei umane pe Pământ, în mediul extrauterin. E momentul când primeşte prima mângâiere, aşezat pe pieptul mamei şi lăsat să se acomodeze cu lumea exterioară, simţindu-se în siguranţă în contactul skin-to-skin. Este o practică naturală, adoptată în orice cultură a lumii, din cele mai vechi timpuri până în istoria recentă, când naşterea a ajuns să fie un act medical.

Pentru că mama şi puiul sunt încă inseparabili, pentru că îşi aparţin unul altuia, această experienţă reprezintă expresia supremă a satisfacerii nevoii de protecţie, hrană şi căldură de care putem da dovadă. Unul din cele mai mari beneficii pe plan psiho-emoţional al acestei ore magice este reprezentat de faptul că bebeluşul se autoreglează, se calmează mult mai repede şi plânge mai puţin decât un copilaş despărţit de mamă imediat după naştere. Urmează primele 3 luni de viaţă ale bebluşului în care nevoia lui de contact fizic cu mama este la fel de mare şi specialiştii numesc această perioadă al patrulea trimestru de sarcină. Pe măsură ce copiii cresc, înţeleg că sunt iubiţi când sunt luaţi în braţe, când sunt mângâiaţi şi protejaţi de braţele mamei.

Vorba din bătrâni că un copilaş se alintă şi se răsfaţă nu are nicio bază ştiinţifică, ci este doar atât: o vorbă, o părere total nefondată şi care a văduvit generaţii întregi de sentimentul de siguranţă oferit de dragostea părintească. Dimpotrivă ignorarea acestei nevoi ale copilului încă de la vârste foarte mici lasă urme adânci, trimite în lume adulţii avizi de dragoste, temători, nesiguri, care se vor agăţa de orice persoană, vor suporta abuzuri, vor accepta relaţii nesănătoase, doar-doar să primească o urmă de iubire şi să aparţină cuiva.

Gary Chapman ne vorbeşte de rezervorul emoţional care trebuie umplut cu iubire şi foarte important e ca această dragoste să fie necondiţionată. Cea mai mare greşeală pe care o poate face un părinte este să îi spună copilului: „Dacă nu iei note bune la şcoală nu te mai iubesc” sau „Dacă nu eşti cuminte te părăsesc”. Iubirea necondiţionată a părinţilor e ancora în vremuri de furtună, e stânca de care se sprijină orice fiu şi fiică atunci când sunt încercaţi de viaţă. Dragi părinți, nu le furaţi copiilor voştri această lumină strălucitoare a vieţii lor!

Sigur că mai există multe alte gesturi care îi fac pe copii să se simtă iubiţi, dar pentru că discuţia despre tot merită copii, tot ce avem datoria şi dorinţa să le oferim este una lungă cât o zi de post, mă rezum să ofer câteva sfaturi în final: încurajaţi copiii, arătaţi-vă mândri de ei, salutaţi şi aplaudaţi fiecare reuşită oricât de mică şi fiţi sprijin pentru ei când eşuează, oferiri-ţi-le libertate să descopere lumea şi viaţa, nu îi comparaţi cu ceilalţi şi validaţi-le părerile, ascultaţi ce vă spun şi cereţi-le sfatul pentru că vă vor surprinde cu câte lucruri vă pot învăţa inocenţa şi bucuria lor. Iubiţi-vă copiii mai mult decât orice pe lume!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!