CITESTI ACUM
Familia tanara trebuie sa devina o prioritate

Familia tanara trebuie sa devina o prioritate

Psychologies: Ati afirmat undeva ca educatia este o problema de siguranta nationala. Puteti dezvolta, va rog?

Ana Birchall: Pentru ca este o problema de strategie, iar strategia e o problema de siguranta nationala. Nu spun cuvinte mari. Intr-o educatie de calitate nu exista solutii pe termen scurt. Acest lucru nu a fost inteles de foarte multi ministri care s-au perindat pe la Ministerul Educatiei.

Sigur, pot fi carpeli, asa cum s-a intamplat pana acum, cand fiecare ministru al Educatiei a crezut ca reinventeaza roata si a venit cu tot felul de masuri, unele bune, alte mai putin bune, dar fara a avea o strategie pe termen mediu si lung.

Aceste experimente pe copii nu au facut decat sa bulverseze scoala romaneasca, sa scada calitatea invatamantului romanesc, sa scada increderea si respectul fata de scoala.

Spun ca este o problema de siguranta nationala si pentru ca intr-o lume in care cunostintele si know-how-ul au devenit o resursa extrem de importanta. Romania nu se poate ridica decat prin calitate, iar calitatea se obtine doar intr-un mediu competitiv.

Vom avea un mediu competitiv numai daca intelegem sa inlaturam dictatura nonvalorilor, a nonmodelelor, care sufoca de mult prea mult timp societatea romaneasca.

Trebuie sa impunem si in Romania un sistem meritocratic, astfel incat un tanar sa aiba certitudinea ca se poate realiza profesional pe baza a ceea ce are in cap, nu pe telefoanele date de X sau Y, pe pile sau bani.

Trebuie sa descatusam talentul real, sa il scoatem din marasmul in care este tinut de decenii de catre nonvalori si sa impunem un sistem meritocratic care sa promoveze modele si valori autentice.

Altfel, vom fi condamnati la mizerie eterna, ca societate. Politica trebuie data afara din scoala. Scoala trebuie lasata comunitatilor academice, elevilor, studentilor si parintilor, asa cum este ea in toate tarile civilizate, iar politica trebuie doar sa managerizeze politici educationale, asigurandu-se ca scoala romaneasca formeaza, nu informeaza, ca formeaza competente si ii invata pe elevi sa gandeasca, nu doar sa memoreze sau sa conspecteze. Educatia nu are voie sa mai fie victima orgoliilor sau a disputelor politice.

Tocmai de aceea, inca din 2005, am initiat si m-am luptat pentru realizarea Pactului National pentru Educatie. Sigur, este dezamagitor sa constat acum ca multi au stat in fotografia semnarii Pactului doar pentru ca dadea bine in poza si era util pentru imaginea lor personala.

Daca exista bani pentru alte domenii, trebuie sa existe si pentru invatamant, pentru ca in special in Romania invatamantul este solutia si nu problema. Guvernul trebuie sa inteleaga ca educatia este singura strategie care poate scoate Romania din mizerie pe termen lung.

Asa cum spunea bunica mea, educatia este cea mai buna zestre pe care o poti avea, pentru ca ceea ce ai in cap si in suflet, nu poate sa-ti ia nimeni niciodata.

 
 

Ati demarat proiecte legate de familie, femei de cariera si mame in acelasi timp etc. Vorbiti, va rog, despre acestea si despre stadiul lor.

A.B.: In 2003, cand am decis sa ma intorc acasa, renuntand la avocatura pe Wall Street in New York, mi-am promis ca voi fi „un politician al proiectelor“. Educatia a fost si va ramane proiectul meu de suflet tocmai pentru ca eu, copil de la tara, am avut sansa sa ma realizez in viata profesionala prin scoala.

De-a lungul timpului, am initiat si m-am zbatut pentru proiecte si idei in care am crezut si cred: politici pentru copii si pentru tinerele mame, politici pentru egalitate de sanse, politici pentru eliminarea inechita-
tilor sociale si a inegalitatilor femeilor, inclusiv pe piata muncii.

Am dat Ministerul Educatiei in judecata, instituind astfel un precedent sanatos, pentru a se putea vedea unde si cum se cheltuieste banul public. Am initiat Scoala de proiecte pentru fonduri europene si numeroase campanii impotriva violentei de orice fel si pentru apararea identitatii nationale.

Un proiect drag mie este „Familia tanara – prioritate economica si sociala“. Practic, prin acest proiect, pentru care ma lupt si in ziua de astazi, vreau sa se sparga cercul vicios in care este prins un tanar, o familie tanara si anume: pentru a avea un copil, iti trebuie casa.

Pentru casa, trebuie sa accesezi un credit. Pentru a putea plati creditul, trebuie sa ai un loc de munca bine platit, iar pentru acest job bine platit iti trebuie experienta in munca.

Problema: ce experienta in munca poate avea un tanar care abia a terminat facultatea sau liceul? Solutia: politici serioase venite din partea statului care sa ajute la modul real, nu numai declarativ, in campanii electorale tanarul si familia tanara.

Daca vrem ca tinerii nostri sa nu mai fuga din tara, daca vrem ca tinerii nostri sa isi intemeieze o familie in Romania, statul trebuie sa le acorde o sansa si sa se ocupe cu seriozitate de problemele familiei tinere, mai ales in domeniile locuintei, locului de munca si educatiei, considerand si tratand investitia in familia tanara ca fiind o investitie prioritara a statului.

Multe din proiectele initiate de mine s-au realizat si, fara sa ma laud, s-au dovedit a fi proiecte de succes, dintre care unele sunt inca in curs de realizare.

 
 

Care credeti ca sunt problemele care afecteaza cel mai acut populatia feminina din Romania?

A.B.: Nesansa Romaniei este ca de 20 de ani se afla in permanenta campanie electorala, si majoritatea legilor si masurilor nu a fost luata pentru ratiuni corecte, ci pentru interese de grup, de moment. In ceea ce priveste populatia feminina, cred ca misoginismul si prejudecatile sunt printre principalele probleme ale Romaniei de azi.

In plus, lipsa conditiilor reale, care sa le ajute sa imbine cu succes cariera profesionala cu viata de familie. De mult prea multe ori, femeile sunt obligate sa aleaga intre cariera si familie, ceea ce nu este normal. Daca ar fi mai multe crese si gradinite de calitate, doar un exemplu, multe femei nu ar mai fi obligate sa-si paraseasca profesia pentru ca nu au cu cine sa lase copilul acasa.

 
 

De unde credeti ca vin problemele sociale de azi? Sunt ele o chestiune de leadership sau de indolenta si de indiferenta generalizata?

A.B.: Unii spun ca invidia este pacatul nostru national. Acel tip de invidie autodestructiva care a generat zicala cu capra vecinului. Desi m-am lovit si eu de invidie in repetate randuri, am cunoscut totusi destui romani care nu sunt invidiosi. Cred mai degraba ca pacatul national este resemnarea.

Miorita – balada noastra nationala – vorbeste foarte bine despre specificul resemnarii romanesti, inclusiv in fata mortii. Din acest fatalism porneste si lipsa de incredere a romanilor in propriile forte. Cand eram in New York, am fost fascinata de mentalitatea new-yorkezilor.

O mentalitate de invingatori, care isi gasesc mereu puterea de a merge mai departe, indiferent de greutati. Imi vine acum in minte atmosfera, spiritul de invingator pe care il simteai in aer dupa tragicele evenimente de la 11 septembrie. Cu durere, dar mai ales cu demnitate si hotarare, locuitorii acestei metropole au stiut sa se solidarizeze, au zambit printre lacrimi si au pornit mai departe.

M-am intrebat de multe ori de unde vine aceasta resemnare a romanilor? De unde lipsa lor de interes? De ce nu se lupta cu ei insisi si cu sistemul pentru a se autodepasi, dar si pentru a indeparta nedrepta-
tile pe care sistemul le produce?

Unde este entuziasmul, dar si determinarea oamenilor aflati pe strazi fluturand steagul in decembrie 1989? Unde s-au dus sperantele lor? Unde s-a dus increderea ca putem reusi daca avem curajul sa nu mai stam pe margine, ci sa ne implicam?

Daca avem curajul sa tinem unii de altii, cum spun eu, sa nu ramanem insule izolat, mult mai usor de lovit si distrus… Sa inlaturam dictatura nonvalorilor care sufoca societatea. E foarte tarziu, dar inca se mai poate.

Stiu ca se poate, si spun acest lucru bazandu-ma pe fapte: am vazut, am avut onoarea sa cunosc multe exemple de romani care, atunci cand au fost scosi dintr-un sistem care ii inabusea, au demonstrat ca sunt capabili sa-si revina prin entuziasm si initiativa, realizand performante profesionale.

Astfel, au ajuns in varf. Citesc presa zilnic, discut cu oameni de diverse categorii sociale si observ cu mahnire faptul ca mai toti s-au resemnat, s-au dezgustat de tot ce se intampla in jur, de lipsa de modele adevarate. Au abandonat speranta si increderea ca in Romania se poate reusi „pe ce ai in cap“.

Da, este greu, sistemul reactioneaza pentru ca se simte amenintat. Dar, daca se simte amenintat, asta inseamna ca inca mai exista speranta. Daca am avea mai multa incredere in noi si am descatusa talentele, inclusiv prin promovarea unui alt mod de a face politica in Romania, un mod profesionist, unde dezbaterile despre o idee, un proiect, o viziune, sa conteze mai mult decat scandalurile si dezbaterile ieftine de la televiziuni.

Se impune profesionalizarea clasei politice. Se impune sa avem politicieni care sa aiba curajul sa vina si sa ceara votul pentru proiectele propuse. Propuse si duse la bun sfarsit, nu doar promise in campania electorala.
 

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!