Now Reading
Tango cu adolescenţii

Tango cu adolescenţii

alina-dumitrache.jpg
tango-cu-adolescenţii

Avem o adolescență, cum procedăm? Când răspunsul lipsește, când cuvintele sunt greu de spus sau sunt interzise, intervine arta sub toate formele ei. Metafora artistică îți va purta pașii în relația cu adolescentul tău și te va ajuta să găsești un ritm comun.

Când realul e greu de pătruns sau de acceptat, metafora preia puterea și diluează tensiunea, cu o forță combatantă, dar delicată și frumos de urmărit. Metafora a devenit ghid și pentru prelucrarea inconștientului, acționând ca un tipar căutat și folosit, inclusiv în psihoterapie.

Muzica și dansul au căpătat de când lumea rolul de alinare a suferinței, de exprimare a nespusului. Dacă relația cu adolescentul tău îți pare nespus de grea, o să îți pun acum niște întrebări care te vor face să vezi adolescența copiilor tăi ca o călătorie cu peripeții și relația voastră ca un dans în care trebuie să fiți în același timp relaxați și atenți unul la altul.

1 Dacă ar fi să te prezinți unui grup de colegi de muncă din ipostaza de adolescent, ce ar afla ceilalți despre tine?

Am jurat cândva că nu o vom face, dar iată-ne făcând comparații cu generația actuală de adolescenți de pe inevitabila poziție a unui pe vremea noastră.

Terapia sistemică de familie, prin Murray Bowen, aducea în fața publicului larg, cam pe la mijlocul secolului al XX-lea, perspectiva transgenerațională.

2 Familia merge cu noi oriunde și reactivitatea emoțională nerezolvată cu părinții noștri este cea mai importantă afacere neterminată din viața noastră.

Provocarea pentru tine, părinte de adolescent, este să începi incursiunea în propriul model familial, pentru a putea să cureți filtrele relaționale cu adolescentul tău, care inevitabil va reuși să atingă toate butoanele nerezolvate ale propriei dezvoltări. Pentru adultul în curs de vindecare vor urma empatia, grija și înțelegerea; acestea îl vor scoate dintr-o luptă de putere, care este cea mai provocatoare, dar și cea mai rafinată dintre toate etapele dezvoltării copilului.

3 Cum restabilesc o ierarhie corectă de putere cu adolescentul meu?

Raporturile de putere sunt simple, ca și puterea însăși:

  • egalitate
  • supraordonare
  • subordonare

În contextul familial, cea mai mare problemă apare în momentul în care părintele rămâne în relația cu adolescentul în același raport de putere în care se afla și atunci când același adolescent era copil mic: fie cedează puterea adolescentului, simțindu-se depășit de cererile acestuia, fie acționează cu un control excesiv, îndepărtându-se de acesta.

4 Ce ar putea face în schimb?

Autoritatea părintelui asupra copilului trebuie să rămână până la plecarea acestuia din cuib, dar manifestarea autorității trebuie să fie adaptată personalității, vârstei și să faciliteze dezvoltarea autonomiei treptate a adolescentului.

Diferențierea dintre regulile ne-negociabile și cele negociabile este primul și cel mai important punct de pornire în relația cu adolescentul.

Demnitatea fiecăruia dintre membrii familiei trebuie respectată, prețuită și încurajată, indiferent de amplitudinea crizelor. Căci, acestea din urmă trec, dar efectele asupra identității individuale tind să rămână amprentate puternic.

5 Deci, cum comunic cu adolescentul meu?

Când intru într-o clasă, simt că intră un disc cu o muzică clasică, se apasă play și începe dansul.

Pasul 1: Ne fixăm cu privirea, urmând ca, imediat, să ne evităm. Cel care rezistă cel mai mult fără să renunțe este considerat expert.

Pasul 2: Călcatul pe degete, uneori intenționat, din partea adolescentului sau a adultului, alteori, dintr-o greșeală permisă. Scopul: cine rezistă fără să-și creeze scenarii negative sau disruptive și continuă dansul este cel mai… neimpresionat.

Pasul 3: Adolescentul se îndepărtează, fix când muzica devine gravă, anticipând cumva finalul dansului, deși suntem abia la minutul 1:23 din secvența de 6 minute. Când adultul grăbește apăsat pasul, cel mai important gest acum e să NU dea drumul la mână. Este testul. Întrebarea din spate este: Dacă eu mă îndepărtez, vine cineva după mine? Dacă eu fac lucruri de neiubit, mă va iubi cineva în continuare?

Pasul 4: Adultul ține greu pasul cu energia adolescentului și aproape că îi vine să renunțe căci… nu mai are putere și nici disponibilitate.

Aici e pauza aceea din melodie care te păcălește. Crezi că dansul s-a terminat. Doar că toate piruetele, frumusețea, deschiderea, mișcările rafinate, abia de-acum încep. El dispare, tu apari, el fuge, tu îl urmărești, el se așază, tu lângă el, pentru ca mai apoi să încheiați dansul, în cel mai elegant și artistic mod văzut de vreunul dintre voi, până atunci.

Dansul și muzica de aici au tot atâtea variații câte relații se încumetă să se formeze, tot atâtea câți adolescenți și părinți avem în față. Vă rog insistent, nu plecați de pe scenă. Vine și timpul aplauzelor. Să dansăm, deci!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top