Now Reading
În jazz

În jazz

delia-apostol-hanzelik3
în-jazz

„Scena e locul în care, în general, mă manifest și mă simt cel mai în siguranţă. Se simte ca o îmbrăţișare a mamei pentru prunc, e informaţia aceea… că ești protejat, necondiţionat.”

Psychologies: Să începem cu o prezentare a ta, ca om, ca artist, cu toate laturile și pasiunile tale, cu istoria ta…

Cătălina Beţa: Am început să cânt la grădiniţă. Eram foarte, foarte timidă, și emotivitatea s‑a păstrat până foarte de curând. Nu‑mi place deloc să fiu în centrul atenţiei, vizual, fizic. Dar când cântam, închideam ochii și cântam.

Iar când părinţii nu erau acasă, noi organizam spectacole în scara blocului, ne construiam o scenă, agăţam o cortină. Scriam pe hârtiuţe că în ziua cutare la ora cutare o să fie spectacol la scara cutare. Și intrarea o puneam noi acolo, 10 bani, 50 de bani, cât era atunci. Și apoi, fiind catolică, mergeam la corul bisericii. Era și un preot care învăţa copiii să cânte la chitară, învăţam să cânt, zdranga‑zdranga. Aveam 11‑12 ani, dar simţeam că nu sunt talentată la chitară. În schimb, cântam în casă cât mă ţineau bojocii, vecinii îmi spuneau că mă aud, că era oberlichtul deschis, la bucătărie.

Citește continuarea articolului în ediția de noiembrie a revistei Psychologies.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top