Now Reading
Îți trăiești viața în condițiile tale?

Îți trăiești viața în condițiile tale?

izabella-cete
îți-trăiești-viața-în-condițiile-tale

Am auzit cu toții de mii de ori întrebarea: tu ce îți dorești de la viață?

Din păcate, majoritatea oamenilor habar nu au ce vor de la viață, de la ei, de la Univers sau de la Dumnezeu. Cei care știu cu certitudine ce vor de la viață, sunt foarte rari. Asta se datorează unor factori externi, cu care creștem și de care cu greu ne putem desprinde. Adică nu suntem noi de vină, ci îndoctrinarea. Prietenii, presa, societatea, familia, religia, politica și mulți alții ne spun cum ar trebui trăim, ce ar trebui să facem în viață și ce să ne dorim. Trist, dar adevărat.

Majoritatea își doresc o casă mare, cu curte, piscină, bonus și un credit de la bancă, să ai pe cap o grijă pentru următorii treizeci de ani sau mai mult, să ai pentru ce lucra (nu sunt împotriva creditelor, eram doar ironică la adresa societății de azi). Studii la universități ale căror nume, nici tu și nici copilul nu le puteți pronunța, dar așa este cool. Copilul trebuie să fie în top, chiar dacă el habar nu are ce studiează sau mai rău, nu îi place deloc. Este chinuit ani de zile. Un soț sau soție cu statut social, frumos sau frumoasă și devreme acasă. De preferință, aceeași naționalitate (ca să nu se amestece genele tale de rasă superioară), cu studii superioare, părinți bogați, din familie bună, să nu ne facă de rușine.

Aș mai putea enumera mii si mii de lucruri auzite și preluate de la cei din jurul nostru, doar așa de amuzament, însă nu o fac, să nu se simtă nimeni jignit. Aici mi-am amintit de un banc, pe care vi-l scriu la sfârșit, să nu întrerup șirul ideilor. Toate aceste lucruri sunt frumoase, bune sau chiar utile, însă cine le-a ales pentru tine? Tu sau alții? Dacă le-ai ales tu, ai făcut-o pentru că asta a fost dorința ta sau dorința celorlalți? Toți ne vor binele, însă binele celorlalți este compatibil cu propriile valori?

Ce este important pentru tine în viață?

Dacă ne gândim puțin la aceste întrebări și răspundem sincer la ele, cu siguranță răspunsurile nu sunt la fel cu ale celorlalți. Într-adevăr, răspunsul nu va veni ușor, pentru că necesită puțin timp, introspecție și curaj. Dacă ești sincer cu propria persoană, este un pas important. Atunci nu îți va fi frică de răspunsuri la întrebări. Sau chiar dacă îți va fi, cu sinceritate o să accepți răspunsurile. Dacă îți dorești asta cu adevărat.

Ce este cu adevărat important pentru tine?

Răspunde sincer, în primul rând pentru tine. După care, ai nevoie de mai mult curaj să le spui și celorlalți adevărul, adică răspunsul. Da, știu că majoritatea nu avem acest curaj. Nici eu nu îl am uneori și trebuie să îl caut în interior. Pentru dezvoltarea curajului avem tehnici și oameni care ne pot ghida. Trebuie doar să acceptăm și să fim deschiși către schimbare. Asta dacă nu vrem să ne pară rău mai târziu.

Îți ofer un exercițiu de imaginație: ce ai vrea să auzi despre tine la propria ta înmormântare? Da, este extrem, însă acest exercițiu de imaginație aduce mai multe răspunsuri decât ai crede. Te provoc să îl faci cu încredere acum, decât să fi surprins în ziua înmormântării tale!

Dorințele noastre sunt foarte bune și utile, cu condiția să fie ale noastre. Ca să trăiești după propriile dorințe, trebuie să îți cunoști principiile de viață și valorile. Acestea sunt acele lucruri după care te ghidezi în viață, adică lucrurile importante pentru tine. Și ar mai fi ceva… trebuie să selectezi anturajul, ce auzi, ce citești, ce informații consumi. Pentru că toate aceste lucruri te influențează, vrei, nu vrei. Nu poți să spargi semințe în cartier și să asculți Bach. Cum nu poți să studiezi Științele Parapsihologiei și să citești can-can-uri. Aceste lucruri nu merg împreună.

Lucrurile frumoase se întâmplă când îți trăiești viața după propriile dorințe și condiții, nu după ale celorlalți. Ei asta vor, ca noi să ne comportăm și să trăim după regulile lor, ca niște oi. Tu ce îți dorești pentru tine?

Iar cum bancul promis: La școală învățătoarea întreabă copii: ce doriți să ajungeți când o să fiți mari? Copiii au răspunsuri diverse: pilot, medic, șofer de tir, avocat, miner… Bulă răspunde: Fericit! Profesoara către el: Bulă, nu ai înțeles întrebarea. Bulă răspunde: Doamna profesoară, dvs. nu ați înțeles!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top