Now Reading
Literatura este emoție și se predă din suflet!

Literatura este emoție și se predă din suflet!

paul-cătălin-păștin
literatura-este-emoție-și-se-predă-din-suflet

Aș vrea să vă fac cunoștință cu un gând obsedant și apăsător. E un fel de „gând-virus” care „atacă” doar profesorii de română. Am să încerc să vă spun cum funcționează.

În principiu, mergi la Facultatea de Litere din dragoste pentru cărți (filologie – cuvânt provenit din greaca veche, compus din philos – iubitor de… și logos – cuvânt, vorbă). Citești mult, foarte mult, și faci asta câțiva ani cu neîncetare – în alte cuvinte, închei un pact faustian cu tine însuți și, în mod ironic, realizezi că îți pecetluiești soarta voluntar în numele unei „pasiuni” desuete. Mai apoi, te gândești la un moment dat că ți-ar plăcea să predai literatură la liceu! Totuși, un gând – da, acel gând sus-menționat – nu-ți dă pace. Te și vezi în clasă, înconjurat de copii și auzi niște cuvinte care-ți fac pielea de găină: Nouă nu ne place să citim. Ultima carte pe care am citit-o a fost în clasa a III-a.. Din experiență vă spun că de cele mai multe ori acea carte este Fram, ursul polar.

Cum poți vinde un produs de care oamenii nu știu că au nevoie? În meseria asta îți trebuie și un dram de donquijotism, asta-i clar. Noi, profesorii, trebuie să știm să ne luptăm cu morile de vânt. Cred că e important să conștientizăm faptul că, uneori, ne aud cu adevărat, poate, cei doi copii din prima bancă, în timp ce colegii lor se gândesc la alte lucruri; mintea lor e liberă, iar starea lor de spirit extrem de fluctuantă. La urma urmei, vorbim aici despre adolescenți. Poate că au fost atenți la începutul orei, însă acum, după 30 de minute, vor din tot sufletul să audă că s-a sunat. Poate că e ultima oră și sunt obosiți, sau poate că astăzi pur și simplu n-au avut chef de Mihail Sadoveanu.

Vor exista întotdeauna și astfel de momente, însă vestea bună este că ele pot deveni evenimente izolate. Firește, dacă vrem să schimbăm percepția copiilor asupra literaturii, trebuie să ne schimbăm și noi abordarea, distanțându-ne de anumite practici depășite și contraproductive. Ar fi bine să înțelegem că memorarea și reproducerea cât mai fidelă a unor informații nu sunt deziderate demne de atenția copiilor.

„Epoca” dictărilor și a definițiilor își tot caută sfârșitul de ceva timp, și cred că ar fi bine să acceptăm asta cât mai repede cu putință. Nu vi se pare tristă o ora de literatură când în clasă domnește numai glasul dascălului? Copiii vor să descopere literatura, dar n-o s-o facă citind date biografice din manual. Haideți să luăm contact cu un adevăr destul de simplu: nu copiii trebuie să „câștige” atenția literaturii – literatura trebuie să câștige atenția copiilor.

Profesorul devine, atunci, purtătorul de cuvânt al literaturii. Câți dintre noi își mai amintesc asta? Este adevărat că ne putem disculpa la infinit, dar sunt deja destui cei care își pavoazează neputințele cu tot soiul de justificări caraghioase. Realizez că-i dificil, dar trebuie să ne reinventăm!

Eram la clasa a IX-a și vorbeam cu elevii mei despre Micul prinț”. Le spuneam că una dintre cele mai semnificative întâlniri din viața noastră este cea pe care o avem cu copilul nostru interior. Atunci au început să plângă. Nu am fost surprins, pentru că finalul Micului prinț” mă emoționează și acum, după ce l-am mai citit de vreo 20 de ori. Voiam să învețe ce este literatura și asta au făcut – au priceput că literatura este emoție. La clasa a X-a, atunci când dezbăteam basmul Povestea lui Harap-Alb, m-am raportat cu precădere la momentul când Spânul îi adresează mezinului cele trei întrebări fundamentale: Cine ești? De unde vii? Încotro te îndrepți? O oră întreagă i-am ascultat pe copii răspunzând la aceste întrebări. Știți cât de frumos au vorbit? Motivul e simplu: s-au simțit ascultați. Sfatul meu este lesne de înțeles și în acord cu „esența” crezului meu pedagogic (permiteți-mi, vă rog, să-l numesc așa): literatura se predă din suflet. Dacă sunteți în fața unei clase care nu vrea în acel moment să știe cum funcționează tehnica basoreliefului în romanul realist-mitic Baltagul, întrebați-i ce credeți că și-au spus Vitoria și Nechifor ultima oară când s-au văzut? – veți surprinde felul în care ochii lor prind viață.

Întâlnirile dintre profesori și elevi pot fi providențiale, căci sunt întotdeauna purtătoare de sens și destin. Cu toate acestea, vicisitudinile nu scutesc pe nimeni, iar traiectul cadrului didactic este cu siguranță greu: există clipe când ne reîntâlnim cu morile de vânt, iar acele clipe cer răbdare. Cu tact și răbdare, mergem mai departe.

„Natura ne aseamănă, educația ne deosebește.” Confucius

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!