Now Reading
Sărbători în jur, sărbătoare în noi

Sărbători în jur, sărbătoare în noi

codruţa-sântea
sărbători-în-jur-sărbătoare-în-noi

Începe perioada sărbătorilor de iarnă.

Citeam, nu demult, împărtăşirea cuiva, într-unul dintre grupurile în care mă aflu, despre faptul că nu mai simte atât de multă apropiere faţă de sărbătorile clasice. Mi-am dat seama că şi eu am aceeaşi percepţie în prezent. Desigur, nu pot nega că luna decembrie aduce şi bucurie, conexiune, entuziasm. În acelaşi timp, poate chiar şi mai mult în unele situaţii, se resimt şi presiunea, agitația, acea notă artificială, alergătura, nervii, confuzia.

Totodată, anumite întrebări îmi răsar în minte: oare care sărbătoare este mai importantă pentru noi – cea din exterior sau cea dinlăuntrul nostru? Trăim cu adevărat sărbătorile cu prezență şi deschidere sau ne trăiesc ele pe noi, într-un ritm impus artificial? Întrebările de mai sus pot fi invitaţii de a alege conștient cum să trăim frumoasele evenimente din luna aceasta. Și cum, dacă dorim și simțim că e momentul, să ne întoarcem privirea curioşi şi către Interiorul nostru (către dansul dintre Femininul şi Masculinul din noi, în infinitele lui forme). Către Adâncul de care, de multe ori, ne este atât de frică și care are să ne ofere, la momentul potrivit, dacă avem curaj să ne aventurăm cu răbdare în această călătorie profundă, atâtea daruri și putere autentică.

Zilele trecute m-am conectat cu chakra inimii mele. Am pus blând mâna în zona inimii și am început să respir. Oscilam între respirații mai profunde și unele mai sacadate. La un moment dat, am început să simt cum, din zona respectivă, radia energie și se răspândea în corp. Și continua să radieze, precum cercurile ce se formează succesiv pe un lac, atunci când arunci o piatră. Și simțeam că mă umple, mă hrănește: pașnic și atât de reconfortant. Era atât de bine. Cât de aproape suntem de a ne simți hrăniți și cât de mult fugim în exterior, adesea, către lucruri, experienţe, evenimente sau oameni, de care tragem pentru a primi ceea ce avem în noi, la îndemână – și, totuși, pentru noi, uneori, atât de departe. Paradoxal.

Conexiunea noastră cu noi înșine ne hrănește tihnit, ne umple din interior într-un mod în care nimic altceva nu are cum să o facă. Dacă ne dăm voie și îi permitem să fie, să curgă, să o cultivăm, să ne îmbrățișăm umbrele – ceea ce în sine, după părerea mea, este una dintre cele mai mari inițieri prin care poate trece o ființă umană. Dacă am avea această „materie” în școli – procesarea conștientă și îmbrățișarea cu blândețe și iubire a umbrelor noastre, sunt sigură că am deveni, în mod autentic, o societate mult mai conștientă, puternică, echilibrată, pașnică, integră, sustenabilă, iubitoare și radiantă. Pentru că nu am mai proiecta în exterior tot ceea ce zace necunoscut și neprocesat în interior.

Și, totuși, procesul nostru de evoluție este viu și continuă, în ritmul cântat de Viața însăși.

Sărbătorile ne aduc, pe lângă momente frumoase, și contexte în care rănile noastre pot fi reactivate. Dacă simțim că este momentul potrivit pentru o călătorie în interior, putem folosi sărbătorile ca pe o perioadă în care să observăm unde ne aflăm în relația noastră cu Femininul și cu Masculinul. Din interacțiunile pe care le avem, din reacțiile și amintirile ce se trezesc în noi. Mereu cu blândeţe şi onorare faţă de toate părţile fiinţei noastre şi faţă de ritmul pe care îl avem, oricare ar fi acela.

În ceea ce privește legătura noastră cu Masculinul, eu consider că și ea trece printr-un proces de alchimizare, rafinare, însănătoşire, elevare. Citeam zilele trecute un articol scris de Layla Martin despre acest subiect. Și mă gândeam cum, poate de multe ori, ca tinere fete, ne revoltăm față de Masculin (sub orice forme ar apărea). Rupem legăturile cu El, pentru ca, mai târziu, când e Timpul, să intrăm în procesul de Reconectare cu Masculinul sacru, integru, autentic. Onorându-l. Integrând cu Iubire rănile ce ne-au forțat să le proiectăm constant pe bărbații întâlniți pe drum. Viața, într-adevăr, are Ritmul ei și Căile-i misterioase. Și, cumva, ajung tot mai des, în ultimul timp, la concluzia că totul are sensul său și timpul său.

Nu, nu e mereu ușor să accept asta sau să am răbdare și încredere. Dar… mă minunez de fiecare dată când Viața îmi oferă din nou oportunitatea să descopăr, într-un context diferit, această concluzie.

Sărbătorile de iarnă pot fi pentru noi o poartă către a alege şi a trăi ALTFEL. Către a vedea cu alți ochi ceea ce, în mod normal, se desfășoară ca automatisme. Putem alege Tihna. Ritmul nostru. Perspectiva noastră. Conexiunea autentică (fără să ne forțăm unde nu putem). Dincolo de cadouri, agitație și goană în exterior.

Să ne fie Sărbătorile tihnite și radiante! Să ne bucurăm de exterior și să avem grijă să facem Sărbătoare și în Interior. Să ne umplem Sufletele și să ni le lăsăm umplute de Frumos, Bucurie, Iubire, Împlinire și Conexiune autentică, în ritmurile noastre.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll To Top