Now Reading
Eram dependentă de shopping până am înțeles ce nevoie reală am

Eram dependentă de shopping până am înțeles ce nevoie reală am

Eram dependentă de shopping și nu trecea zi fără să vizitez magazinele on-line sau site-urile de modă. Nu mi-a fost simplu să înțeleg ce căutam, dar acum că știu, sunt mulțumită de drumul parcurs.

Citește și:

Noi suntem singurii care ne punem piedici în calea fericirii

Mi-am găsit cel mai frumos refugiu în teatru și literatură

Dependența de shopping are numai neajunsuri. Mereu vrei ceva nou, uneori faci cumpărături impulsiv sau compulsiv, aduni diverse lucruri care nu îți sunt neapărat necesare, iar bugetul îți este afectat sever. Dar nu te poți opri.

Cauți ceva care să îți stea bine și să te facă să te simți bine. Dacă ajungi la nivelul la care am ajuns eu, nimic nu te mai face să te simți bine.

Eu, una, cumpăram, iar când îmi erau livrate produsele sau când ajungeam cu ele acasă din magazin, nu mai simțeam nicio bucurie.

Nu mă gândeam ce mult îmi plac, nici ce investiție minunată am făcut, nici cât de bine mă simt purtându-le. Pur și simplu adunam obiecte ca să „am”.

Despre nevoia reală sunt multe de spus și este extrem de greu de identificat. Mai mult, cu greu poți face legătura între ea și acest comportament al tău.

Respectiv, sunt singură, fără o familie sau un partener, motiv pentru care vreau să „am” și eu ceva. Vreau să îmi dau eu atenție și să mă răsfăț. Sau… vreau să mă reinventez, să arăt altfel, să mă prezint altfel, să atrag atenția sau, măcar, să mă simt bine cu mine așa cum sunt.

Ce am primit de pe urma shopping-ului? Nimic din ce aveam nevoie, în schimb, multe neajunsuri financiare.

Mai mult, nu mă simțeam nicicum având atâtea „obiecte”. Aveam impresia că mă copleșesc, iar când făceam ordine, îmi spuneam mereu că am haine să mă îmbrac 20 de ani de acum înainte…

Ce voiam, era să mă simt bine cu mine. Ce voiam, nu erau hainele de pe fata din revistă, ci atitudinea pe care ea, într-o poză prelucrată, mi-o transmitea. Ea avea ceea ce eu voiam și nu era vorba despre haine.

Acum, când privesc pozele, o fac altfel: mă uit la haine și le identific în dulapul meu. Realizez că le am, că le-am cumpărat de mult, doar că nu am ajuns să mă și bucur de ele.

Așa că am început să le fac cadou. Să mă bucur de bucuria altora atunci când le primesc. Și să fac un efort (imens, uneori) de a-mi reprima această nevoie de a cheltui bani… aiurea. Am început, treptat, să investesc mai mult în mine și nevoile mele reale.

Respectiv, achit un curs de dans și ore de yoga. Plătesc o participare la un curs care consider că poate contribui la dezvoltarea mea personală. Strâng bani pentru a-mi permite în weekend să plec din oraș sau în concediu să am o vacanță adevărată (ceea ce, făcând shopping fără oprire, era imposibil!).

Am început să investesc cu adevărat în mine. Chiar și ședințele de terapie, o dată pe săptămână, mă aduc mai aproape de mine. Cum mă simt? Frustrată, momentan. Preferam ce făceam înainte. Era mai simplu, era ceea ce credeam că îmi place, era rutina mea.

Dar drumul către mine nu este simplu și nici plăcut întotdeauna. Mi-am propus însă să îl fac pentru că, știu sigur, hainele nu îmi vor rezolva nevoile reale ci doar le vor ascunde sub preș. Fie el și ultimul model de la nu-știu-ce brand.

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top