Citești
Printesa gheturilor – Fragment din carte

Printesa gheturilor – Fragment din carte

Revista Psychologies

Printesa gheturilor, Camilla L¤ckberg, Editura Trei

Printesa gheturilor
de Camilla L¤ckberg

(fragment)

Casa era pustie si goala. Racoarea patrundea in toate ungherele. O pojghita de gheata se formase in cada. Pielea femeii incepuse sa capete o nuanta usor vinetie.
I se parea ca o printesa, asa cum era intinsa acolo. O printesa de gheata.
Podeaua pe care statea era rece ca gheata, dar frigul nu il deranja. Intinse mana si o atinse.
Sangele de pe incheieturile ei se inchegase de mult.
Dragostea pentru ea nu fusese niciodata mai puternica. Ii mangaia bratul ca si cum ar fi mangaiat sufletul care parasise corpul.
Nu se uita inapoi cand pleca. Nu era adio, ci pe curand.

[…] Era obosita. Moarta de oboseala. Erica Falck inchise calculatorul si merse in bucatarie sa-si mai puna cafea. Se simtea presata din toate partile. Editura voia o prima versiune a cartii in august, iar ea abia incepuse sa scrie. Cartea despre Selma Lagerl¶f – a cincea din seria de biografii ale femeilor scriitoare suedeze – ar fi trebuit sa fie cea mai buna, dar ii lipsea cu desavarsire cheful de scris. Parintii ei murisera de mai bine de o luna, insa durerea era la fel de intensa ca atunci cand primise vestea mortii lor. Sa faca ordine printre lucrurile din casa parinteasca se dovedise a fi mult mai istovitor decat crezuse. Totul ii trezea amintiri. Ii lua multe ore sa umple o cutie, fiindca fiecare lucru ii aducea in minte imagini dintr-o viata care uneori i se parea foarte aproape, iar alteori foarte, foarte indepartata. Dar n-avea de ales, impachetatul avea sa dureze cat timp era necesar.

Pentru moment, apartamentul din Stockholm era inchiriat, asa ca putea foarte bine sa stea aici in Fj¤llbacka si sa scrie. Casa era situata intr-un loc putin mai izolat, la S¤lvik, si atmosfera era calma si plina de liniste.

Erica se aseza pe veranda si se uita spre arhipelag. Privelistea nu inceta niciodata s-o lase fara respiratie. Fiecare anotimp oferea un peisaj nou si spectaculos, iar azi se arata un soare stralucitor ce arunca valuri aurii de lumina peste gheata groasa ce plutea pe apa. Tatal ei ar fi iubit o astfel de zi.

Simti ca o podideste plansul, iar aerul din casa deveni brusc apasator. Se hotari sa faca o plimbare. Termometrul arata minus cincisprezece grade si isi trase pe ea mai multe pulovere, unul peste altul. Simti frigul muscator cand pasi afara din casa, dar, dupa ce merse putin cu pas hotarat, reusi sa se incalzeasca.

Afara era o liniste care parca te elibera. Nu se zarea nici tipenie de om. Singurul sunet pe care il auzea era propria respiratie. Contrastul fata de lunile de vara era puternic. Atunci comunitatea era plina de viata. Erica prefera sa stea departe de Fj¤llbacka pe timpul verii. Chiar daca stia ca oamenii de acolo depindeau de turism pentru a supravietui, nu putea sa scape de senzatia ca, in fiecare vara, erau invadati de un nor imens de lacuste. Un monstru cu mai multe capete care incet-incet, an de an, inghitea vechiul sat de pescari, cumparand toate casele de langa apa si intemeind o societate-fantoma timp de noua luni pe an.
Pescuitul fusese sursa de hrana pentru oamenii din Fj¤llbacka timp de sute de ani. Pamantul arid si lupta acerba pentru supravietuire ii facusera pe oameni aspri si puternici, depinzand de heringul care se aduna sau nu in plasele pescarilor. Dupa ce Fj¤llbacka a devenit un loc pitoresc, atragand turisti cu portofele doldora de bani in vreme ce pescuitul ajunsese sa nu mai fie principala sursa de venit, Ericai i se parea ca localnicii erau din ce in ce mai descurajati. Tinerii plecau la oras, iar batranii visau la vremurile de odinioara. Ea insasi se numara printre cei care alesesera sa plece.

Grabi pasul si mai tare si o lua la stanga spre dealul care ducea la scoala Hĺkenbacken. In timp ce se apropia de varful dealului, il auzi pe Eilert Berg strigand ceva ininteligibil. Dadea din maini si se indrepta spre ea.

— E moarta.
Eilert respira repede, cu gafaituri mici si sacadate, si un sunet neplacut, ascutit se auzea din pieptul lui.
— Linisteste-te, Eilert. Ce s-a intamplat?
— E moarta, acolo, inauntru.

Arata cu mana spre casa mare, din lemn, zugravita in albastru deschis, din varful dealului si, in acelasi timp, o implora pe Erica din priviri.
Dura ceva pana cand Erica intelese ce spunea, dar, odata ce cuvintele i se fixara in minte, tranti poarta indaratnica si porni anevoie prin zapada pana la usa din fata. Eilert lasase usa deschisa, iar ea pasi cu grija peste prag, nesigura de ce avea sa vada. Dintr-un motiv oarecare, nu se gandise sa-l intrebe.

See Also

Eilert o urma in tacere si, fara un cuvant, arata spre baia de la parter. Erica nu se grabi, se intoarse si se uita intrebatoare la el. Barbatul era palid si, cu o voce stinsa, rosti:
— Acolo, inauntru.

Erica nu mai fusese in casa aceea de o vesnicie, dar o cunoscuse foarte bine odata si stia unde era baia. Aerul inghetat o facea sa tremure, desi purta haine calduroase. Impinse usor usa baii si pasi inauntru.
Avand in vedere informatiile succinte pe care i le daduse Eilert, nu era sigura la ce sa se astepte, insa nimic nu o avertizase asupra sangelui. Baia era placata cu faianta alba, iar efectul sangelui din cada si din jurul acesteia era astfel si mai puternic. Pentru o secunda i se paru frumos contrastul, pana cand isi dadu seama ca in cada era cu adevarat o fiinta umana.

In ciuda nuantelor nefiresti, palide si vinetii ale acelui corp, Erica recunoscu imediat cine era – Alexandra Wijkner, fosta Carlgren, fiica familiei ce detinea casa in care se afla ea acum. In copilarie fusesera cele mai bune prietene, dar parca trecuse o viata intreaga de atunci. Acum, femeia din cada parea o straina.

Slava Domnului, ochii cadavrului erau inchisi, dar buzele aveau o nuanta intensa de albastru.

O pojghita subtire de gheata ii acoperea corpul, ascunzand cu totul partea inferioara a trupului. Bratul drept, brazdat de sange, atarna pe marginea cazii, cu degetele inmuiate in balta de sange inchegat de pe podea. O lama de ras se afla pe marginea cazii. Celalalt brat se vedea doar de la cot in sus, restul fiind ascuns sub pojghita de gheata. Si genunchii ieseau prin suprafata inghetata. Parul blond si lung al lui Alex era rasfirat ca un evantai peste marginea cazii, dar parea tare si inghetat.

Erica statu mult timp uitandu-se la ea. Tremura atat din cauza frigului, cat si a sentimentului de singuratate pe care il inspira acest tablou macabru. Se retrase incetisor din incapere. […]

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top