Citești
Romane politiste… frisoane pe plaja

Romane politiste… frisoane pe plaja

Revista Psychologies

In timp ce orasul Teba din Grecia este distrus de boala, regele Oedip il cheama pe Tiresias, ghicitorul. Acesta spune ca dezastrul va inceta atunci c¢nd asasinul lui Laios, vechiul rege al cetatii, va fi gasit. Oedip ordona cautarea acestuia si va descoperi ca asasinul nu este altcineva dec¢t el insusi. Fara sa stie, el l-a ucis pe Laios, tatal sau.

Este anul 430 i.Cr. Acum pare ca s-a nascut romanul politist. Freud nu s-a inselat deloc atribuind acestui mit denumirea faimosului sau complex: Oedip. Suntem gata de orice pentru a ne satisface pulsiunile. Dar sa nu uitam ca este un joc ce are loc intr-o zona de umbra: inconstientul. C¢nd citim un roman politist, suntem si in pielea anchetatorului, curios si dornic sa rezolve misterul, dar ne lasam fascinati si de mintea criminalului.


Dorinte interzise

„Lectura unui roman politist este o desprindere de realitate, o ruptura de o lume foarte normativa“, spune Jean Pierre Gattegno, autor de romane politiste (Analiza mortala a aparut si in traducere la Ed. Trei). El ne pune in legatura cu temele tabu ale societatii, cu moartea, sexul, banii. Acesti criminali de h¢rtie infaptuiesc tot ceea ce societatea ne interzice sa facem. Ca niste copii care nu au crescut. La fel cum nebunul ne invata despre cei asa-zis normali, fateta sumbra a eroilor ne spune ceva despre noi insine. Literatura politista ne arata ceva sumbru in fiecare dintre noi.

Senzatii tari

Romanul politist clasic (Edgar Allan Poe, Conan Doyle, Gaston Leroux, Agatha Christie) functioneaza ca un rebus. Este vorba despre elucidarea misterului prin puterea g¢ndirii. Nimic altceva dec¢t logica. Invers, romanul politist de azi raspunde nevoii noastre de excitatie emotionala, de senzatii tari.

Augustin Cambosie, psihanalist, este de parere ca „orice zona a literaturii, de la literatura erotica, p¢na la literatura de groaza, e una de placere, cealalta e de teroare. Nu exista zone ale cinematografiei in care sa nu se foloseasca mici tertipuri ca sa aiba audienta. Si acestea sunt dezvoltate de g¢ndirea psihanalitica. Iata niste exemple banale. Dan Brown, Codul lui DaVinci: simbolul pierdut. Constructia romanului are o strategie seductiva.

In ce consta, de fapt, seductia? In intriga politista? E o intriga politista, indiscutabil, dar exista autori mult mai grei ca intriga politista. Dan Brown face urmatoarea smecherie (nu stiu daca e constienta sau inconstienta): impleteste elementele de realitate cu elementele de fantasma at¢t de bine (asta e arta lui de scriitor), inc¢t, la un moment dat, nu mai poti fi constient de granita. Stii ca undeva exista limita dintre realitate si fantasma. El iti spune in orice carte a lui, la inceput: „Cutare si cutare sunt niste documente reale, sectele astea au existat“, dar at¢t, ele nu au facut niciodata ce a scris el ca au facut, sau nu stim, el nu vine sa spuna niciodata ca asa s-a int¢mplat.*“

Psihanaliza a avut si are inca o lunga cariera in analiza literaturii, a filmului, a artei in general. Un curent mai fertil de g¢ndire aproape ca nu exista in istoria ideilor. Psihanalistul Augustin Cambosie detaliaza miscarile de ad¢ncime din mintea noastra, atunci c¢nd citim: „Psihanaliza a pus in discutie pentru prima data existenta unui plan de functionare fantasmatic al psihicului nostru, al imaginarului. Psihanaliza a fost prima ramura a stiintei care a spus ca modul nostru de activitate psihica are loc la confluenta a trei zone: realul (elementul cel mai slabut si mai putin important), imaginarul si simbolicul.

Orice act psihic al nostru contine elemente din cei trei vectori. P¢na la psihanaliza, noi aveam senzatia ca acesta e un adevar de c¢nd lumea – fals, descoperirea aceasta e recenta.
O creatie de literatura este identificata prin empatie de catre mine, cititorul, si atunci ma atrage. Chiar daca este vorba despre un roman SF, despre ceva thriller, politist sau chiar un roman siropos, cum e Sandra Brown. Ea face acelasi lucru, in cu totul alt registru, mai… siropos. Iti da stari, trairi care te indeamna sa crezi ca si tu le poti avea oric¢nd si ca, daca nu le-ai avut p¢na acum, este numai un accident al tau de parcurs, pentru ca-ti sunt at¢t de apropiate sau de comune, inc¢t si tu le poti avea…“

Asadar, omul este o fiinta insetata de imaginar. Citim, ca sa evadam, ca sa ne proiectam in personaje, ca sa avem experientele lor „prin delegatie“, fara a le avea concret (cine si-ar dori sa fie martor la o crima?!). Este modul nostru de a fugi din fata principiului realitatii inapoi, in bratele principiului placerii.

*Fragmente dintr-o carte despre psihanaliza, in curs de aparitie.

Articol de Iuliana Alexa

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE