Now Reading
Autoritatea parentala corecta si copiii cu ego sanatos

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Autoritatea parentala corecta si copiii cu ego sanatos

RAMONA COVRIG – PSIHOTERAPEUT ADLERIAN

„Noi, adlerienii/teleoanalistii, nu credem nici in pedeapsa si nici in recompensa, ci mai degraba in fermitate si consecinta logica a faptelor. In plus, noi urmarim scopul ca principiu – cautam scopul constientizat sau neconstientizat pentru care un comportament are loc. Nu intrebam «de ce copilul m-a facut proasta?», ci «in ce scop, ce vrea sa obtina copilul de la mine?». De regula, raspunsul este simplu si observabil in starea emotionala a parintelui. Copilul poate cere atentie nemeritata, poate dori sa obtina putere, cauta lupta de putere, poate sa doreasca razbunarea («m-ai ranit, te ranesc») sau poate sa-si arate descurajarea.

O pedeapsa poate avea efect pe termen scurt, insa comportamentul necooperant revine, pentru ca pedeapsa implica lipsa respectului, umilinta si punerea celuilalt in inferioritate. Si cum nimeni nu sta in pozitie de inferioritate, nu dureaza mult si pedeapsa ar trebui aplicata din nou (de fapt, din nou si din nou, dar pana cand?). Acest comportament al parintelui trezeste in copil descurajare, iar comportamentul necooperant este, astfel, intarit.

Daca o pedeapsa este data din nou si din nou, inseamna ca nu da rezultate decat pe termen scurt, insa copilul dezvolta rezistenta si sfidare fata de parinte sau regulile casei. Pedeapsa ca recompensa nu ofera copilului sentimentul de a apartine, poate fi ca un semn de aprobare de moment din partea parintelui, dar dupa ce trece momentul? Parintele il aproba in continuare? Este nevoie de o noua recompensa? Si asa, ajungi sa ai un copil pe care trebuie sa il «platesti» ca sa faca lucruri pe care le poate face pe gratis.

Prin consecinta logica, ii oferim copilului sansa de a experimenta rezultatele propriilor actiuni oferindu-i un cadru onest si real, in care sa invete. Atunci cand copiii se lovesc de consecinta logica, sunt mai receptivi; in schimb, cand sunt confruntati cu pedeapsa, pot riposta si dezvolta rezistenta. Consecinta logica trebuie aplicata numai in legatura cu acel comportament, sa urmeze regula respectului (fara umilire, cu fermitate, si sa continuam sa fim buni) si sa fie rezonabila si nu exagerata.

Daca pedeapsa inseamna corectarea unui comportament necooperant, atunci: in cazul copilului care si-a facut mama «proasta», mama ar trebui sa refuze sa fie plasata la indemana copilului care nu respecta regulile. Mesajul mamei este «eu ma respect pe mine, iti cer sa te respecti pe tine. Eu te respect pe tine, iti cer sa ma respecti pe mine». Se presupune ca in aceasta casa a fost introdusa ideea respectului reciproc si chiar daca aceasta idee nu a fost introdusa niciodata, nu este prea tarziu.

Totusi, copilul isi defineste aceasta regula in functie de dinamica cuplului primordial pe care il observa, si anume cuplul parintilor. Daca va vedea ca exista respect reciproc, atunci isi va asuma si el aceasta valoare; daca insa vede ca exista inegalitate si ca unii sunt mai egali decat altii, ca unul dintre parinti nu este respectat, atunci poate alege neconstientizat sa se comporte ca si parintele care detine puterea (care are succes fie si pe minus). Astfel, copilul exerseaza pe parintele «slab» un comportament necooperant si lipsit de respect, ca mai apoi sa il «breveteze» in societate (la gradi, scoala sau, in orice caz, cu aceia pe care ii va considera mai slabi). Niciodata nu este prea tarziu ca mami si tati sa introduca o tema legata de educatia copilului, tema respectului mutual si a fermitatii.

Fermitatea este diferita de autoritate, prin ea mama si tata transmit ca nu joaca jocul «victimizarii». Daca copilul isi ciupeste mama, ea poate spune «vad ca vrei sa jucam jocul de-a ciupitul». Si poate ciupi si ea, copilul implicat in joc va ciupi din nou, si mama va continua gradat pana cand copilul iese din joc (tehnica se numeste spitting in the client’s soup). Cand mama, peste vreo doua zile, va spune: «Vrei sa jucam din nou jocul de-a ciupitul?», copilul credem ca nu va mai fi atat de incantat sa joace acest joc. In plus, el credea ca numai el trebuia sa se distreze, nu si mama, ca numai el are dreptul sa se joace, nu si mama, si iata cum un comportament nerespectuos al copilului poate fi contracarat de o mama creativa si dornica sa nu joace jocul victimizarii sau pe cel al tiranului.

Un alt exemplu ar fi atunci cand copilul nu respecta drepturile celorlalti si vrea sa se joace cu obiectele (telefon, telecomanda, laptop) celor mari. Fermitate fara dominare si regula respectului reciproc se aplica, facand diferenta intre nevoile copilul si toanele lui. Mama poate spune: «Acesta este telefonul meu. Numai eu am voie sa-l folosesc». Daca copilul continua sa doreasca sa obtina telefonul, mama poate intreba: «Vrei sa parasesti singur camera sau vrei sa fii dus in camera ta?».

Atitudinea ferma tine cont de dreptul copilului de a decide; sa plece singur sau sa fie condus in camera sa. Daca insa mama il pedepseste smulgandu-i telefonul din mana si, eventual, certandu-l si trimitandu-l in camera, metoda este autocratica, nu tine cont de respectul mutual. Mama ferma cu privire la faptul ca copilul trebuie sa paraseasca camera si ca e la alegerea lui daca pleaca singur sau este condus. Astfel, copilului i se da sansa sa aleaga, in loc de a fi pedepsit, iar mama nu se transforma intr-un dictator si isi arata intentia ferma de a-si apara drepturile si obiectele.“

 

SILVIA UNGUREANU – PSIHOTERAPEUT

„Cand vine vorba de propriii copii, cu totii cautam sa dam ce avem mai bun in noi, iar frustrarea, cand nu obtinem ce ne asteptam sa obtinem, este cu atat mai mare. Deseori, copiii nu sunt asa cum ne asteptam sa fie. Nu sunt o versiune a noastra sau a partenerului de viata in miniatura, nu sunt neaparat o versiune imbunatatita a noastra, poate ca nu au inclinatiile pe care ne doream sa le aiba, prietenii pe care ne doream sa si-i faca sau au o personalitate atat de diferita de a noastra, incat nu stim cum sa ne purtam cu ei.

Unii tindem sa fim autoritari si sa ne impunem punctul de vedere cu orice pret, altii suntem atat de permisivi, incat copilul face doar ce vrea el. In afara de aceste stiluri parentale, mai exista insa unul care tinde sa pastreze un echilibru rezonabil intre cei doi poli. Este un stil care imbina dragostea si grija cu respectul pentru copil. In acest sens, e important sa stabilim limite si reguli ale familiei, pe care toti membrii sa le respecte. Regulile sunt mai usor de respectat de catre copilul care nu mai simte ca are «privilegiul» de a fi singurul caruia i se aplica acele reguli.

Exemplul parintelui este, insa, cel mai bun modelator al copilului. Exemplul pe care il dam copilului prin propriul comportament va ramane intotdeauna un jalon de referinta, mai relevant decat mesajul pe care il transmitem verbal. Sustinandu-va cuvintele prin fapte, copilul va recepta corect ceea ce vreti sa-i spuneti. Altminteri, veti transmite mesaje duble, pe care copilul nu le va putea intelege si, mai ales, nu le va putea urma.

Cerintele fata de copil trebuie sa fie, evident, proportionale cu varsta lui. Cand pedepsim un copil, pedeapsa trebuie sa fie adecvata varstei sale si mai ales nivelului sau de intelegere. De fapt, nici nu as vorbi despre pedepse, ci despre consecinte ale nerespectarii unor cerinte, mai ales cand acestea sunt enuntate anterior.

Cel mai bine e, insa, sa incepem cu inceputul: adica, atunci cand copilul e mic, sa stabilim cateva reguli – si cand zic «cateva», chiar ma gandesc doar la cateva reguli de baza care sa-l protejeze, esentiale pentru siguranta lui fizica si emotionala.

Fiti un model pentru copilul vostru si faceti si voi ceea ce-i cereti lui; nu-l umiliti – copiii sunt foarte sensibili si iau foarte in serios ceea ce spuneti; s-ar putea sa faca si el la fel intr-o zi (Nu vreti asta! In plus, reprosurile ii distrug increderea in sine si respectul de sine). Criticati fapta si nu pe el. Fapta lui este gresita – puneti accentul pe acest lucru!

Nu el este rau, ci gestul lui de a lovi din senin un alt copil este gresit; puneti-va de acord, voi, ca parinti, asupra metodelor de educatie; altfel, copilul va profita cat va putea de inconsecventa si ezitarile voastre, invrajbindu-va. Cand un parinte zice «nu», iar copilul alearga la celalalt si obtine un «da», jocurile sunt facute – in favoarea copilului! Ia-ti dat o arma redutabila in mana, iar el va sti s-o foloseasca!

Atunci cand apar comportamente ale copilului care va pun probleme, e nevoie sa interveniti cat mai repede, dar cu calm. Mai jos sunt cateva metode prin care puteti sa va atingeti scopul, pasnic, dar ferm.

Folositi-va de «camera de gandire» cand copilul incalca regulile deja stabilite sau are comportamente indezirabile. Camera de gandire poate fi un loc in care copilul este trimis atunci cand a gresit ceva, cu scopul de a reflecta la ceea ce a gresit, in liniste. Este de dorit ca aceasta sa nu fie camera lui, ci o camera in care nu exista jucarii, televizor, carti – cu alte cuvinte, trebuie sa fie un loc plictisitor, in care el sa poata medita in liniste, fara alte stimulente interesante in jur.

Daca nu exista o camera de acest fel, puteti folosi un colt din casa, un loc pe hol etc. Copilul nu trebuie sa se sperie, ci doar sa se gandeasca la ce a gresit. De aceea, nici timpul petrecut acolo nu trebuie sa fie foarte mare. Pentru un copil mic, sunt suficiente cinci minute; pentru un scolar, 10-15 minute.

Daca ceea ce a facut are o consecinta neplacuta, dar care nu-l pune intr-un real pericol, lasati-l sa sufere consecinta faptei sale. Va invata mai repede sa evite sa faca acel gen de greseala. Tacerea poate fi, si ea, o modalitate de a raspunde. Dar nu tacerea rece, calculata, distanta, glaciala, ci tacerea mahnita, in care copilul va putea remarca lipsa surasului, tristetea din voce, evitarea contactului vizual. Puteti totusi sa-i explicati copilului de ce sunteti suparat pe el, dar succint, in cuvinte putine. Copilul reactioneaza de obicei la tristetea parintelui si ii pare rau ca a provocat-o. Nu inchideti de tot usa comunicarii! Lasati-i loc pentru scuze sincere!

Daca este mic si va ignora cand ii cereti ceva, duceti-va langa el si spuneti-i ce vreti de la el, avand contactul vizual de data asta, pentru a fi sigur ca v-a auzit. Daca va ignora in continuare, faceti impreuna cu el sarcina respectiva, pentru a intelege ca vorbiti serios, pastrandu-va calmul, dar fiind ferm in acelasi timp. Daca copilul este mai mare, spuneti-i care va fi consecinta nerealizarii cererii dvs. si nu ezitati sa va tineti de cuvant imediat, daca el nu face ce i-ati cerut. In cazul in care amanati consecinta anuntata sau renuntati la ea, copilul nu va intelege ca e ceva serios in ceea ce i-ati cerut si va va ignora data viitoare.

Cand copilul a inceput sa va vorbesca urat, ignorati-i comportamentul si nu faceti caz de cuvintele folosite. Daca vede ca obtine o reactie de la dvs., va continua. Daca ramaneti indiferent si nu reuseste sa va enerveze, isi va pierde interesul si va renunta in scurt timp. Ceea ce-l face sa continue, e reactia pe care o obtine!

Discutati cu el intr-un alt moment despre folosirea cuvintelor urate si afirmati-va pozitia fata de folosirea lor. Crizele de nervi la varste mici sunt o metoda eficienta de manipulare a parintelui. Ignorati comportamentul si vedeti-va de treaba, dupa ce i-ati explicat in cuvinte simple de ce nu e posibil sa faceti ce-si doreste el. Puteti incerca si sa-i distrageti atentia printr-o activitate interesanta, pe care sa o initiati alaturi de o alta persoana sau chiar singur, ignorand tipetele lui. Daca vrea sa participe, va trebui sa se opreasca din urlat.

Faceti-i o favoare daca si el va face o favoare. Refuza sa faca ceva? Refuzati si dvs. ceva ce el isi doreste sa faca. Odata ce ati stabilit o pedeapsa sau un timp de pedeapsa, nu va razganditi! Copilul va va specula ezitarea. Criticati-l mai rar si apreciati-l mai des. S-ar putea sa aveti o surpriza si sa nu mai fie nevoie sa-l pedepsiti atat de des! Nu uitati ca comportamentele intarite si reintarite revin! Asa ca intariti comportamentele pozitive, dezirabile si ignorati-le, pe cat posibil, pe cele negative. Foarte important: pedepsiti copilul dupa gravitatea faptei, a atitudinii sale, nu dupa enervarea pe care v-a provocat-o.

Daca ati pedepsit copilul pentru ceva, nu-i mai aduceti aminte si dupa si, mai ales, nu adaugati o noua pedeapsa pentru aceeasi fapta. Nu pedepsiti de doua ori! Cel mai important in relatia cu copilul este sa ramaneti calzi emotional si, in acelasi timp calmi, fermi si consecventi! El are nevoie sa stie ca se poate baza pe voi, ca poate sa aiba incredere in cuvantul vostru. Daca cedati in fata lui, copilul intelege ca el este cel care detine puterea si se va purta in consecinta. Asa ca stabiliti ce e important si doriti sa se intample si fiti consecventi in a transmite copilului acest mesaj cu dragoste, dar si cu fermitate, atunci cand e cazul.“

 

COSMINA PACURAR – PSIHOTERAPEUT

„Nu cred ca pedeapsa este so¬lutia eficienta in cresterea si educarea armonioasa a unui copil. Prin pedeapsa il stigmatizam cumva. Ii punem eticheta de «copil rau» si exista sanse foarte mari ca la un moment dat el sa-si asume aceasta eticheta si sa se comporte ca atare. Si atunci? Care sa fie solutiile in acel moment? Pedepse mai dure? Mai serioase? Cred ca varianta asta e cea care duce cel mai usor spre abuz, fie ca vorbim de abuz fizic (si o palma sau trasul de urechi al unui copil este abuz fizic), fie ca vorbim de cel emotional sau psihologic (de la etichete mai «usoare»: «Esti un copil rau, neascultator», la amenintari: «Te dau la casa de copii, te bat daca faci asta» etc.

Un copil nu se poate dezvolta armonios si echilibrat in astfel de conditii. Da, sunt si cazuri in care copii crescuti in felul acesta devin adulti echilibrati. Dar cu ce eforturi si cu ce «sacrificii»? Sau cu cate ore de psihoterapie? Cred ca o varianta mult mai sanatoasa este comunicarea permanenta cu copilul. A fi in contact cu el, a vorbi cu el pe limba lui si a-i explica ceea ce se intampla, implicatiile unor actiuni sau ale altora, sunt metode mult mai frumoase de a creste si educa un copil.

Copiii sunt inteligenti si receptivi. Mai mult, invata prin imitatie. Asa ca exemplele parintilor sunt o alta metoda de a educa. Copilul tau va face ceea ce vede la tine. Tipi? Va tipa si el, sa atraga atentia. Lovesti? Va lovi si el. Si tot asa. In loc sa-l pedepsesti, arata-i comportamente pe care ti le doresti si la el. Da, e adevarat ca va vedea la altii lucruri neplacute. Dar atunci stai de vorba cu el. Explica-i ceea ce vede. Explica-i ce implicatii au comportamentele acelea si unde duc.

Cum ii fac sa se simta pe cei care le aplica, dar si pe cei care sunt nevoiti sa le suporte. Iar daca vrei sa ai un impact asupra copilului tau, foloseste ceea ce in psihologia cognitiva se numeste «intarirea pozitiva». Atunci cand copilul tau face ceva bun, ceva frumos, ceva ce iti doresti de la el, ajuta-l sa inteleaga si sa simta ca a facut ceva bun, frumos. Recompenseaza-l cu o vorba buna, cu atentie, cu o ora in plus de stat afara sau cu ceva ce isi doreste. E recomandat sa fim atenti si in situatia asta. Sa nu «cumperi» copilul doar cu lucruri materiale, pentru ca va sesiza tiparul si il va exploata in favoarea lui. Intarirea pozitiva se refera mult si la emotional, si la afectiv. La atentie activa din partea parintilor.“

 

CATI CALIN – PSIHOLOG CENTRUL AMANESER

„Ceea ce inteleg eu prin pedeapsa si cum apare pedeapsa: copilul meu face sau nu face ceva (strica un obiect pretios, nu isi mentine ordine in camera, se bate, mazgaleste peretii – si lista este, dupa cum bine stiti, fara sfarsit) si acest fapt ma deranjeaza foarte tare; gama emotiilor mele este foarte larga (ma enervez, ma infurii, sunt exasperata, ma sperii, etc.) Solutia salvatoare pe care o gasesc, sub imperiul emotiei puternice, este pedeapsa, care este o decizie luata atunci cand mintea mea nu este limpede.

In plus, este, in majoritatea cazurilor, disproportionata fata de fapta copilului («nu te mai atingi niciodata de niciun obiect al meu; iti iau toate jucariile; nu mai ai voie o luna la calculator sau niciodata la desene» etc.). Atunci cand ma linistesc si pot privi lucrurile in perspectiva, imi dau seama ca am exagerat, ma simt vinovata si, de obicei, retrag pedeapsa. Poate va intrebati ce se intampla cu copiii?

Pentru ei, pedeapsa este resimtita ca foarte nedreapta si devin frustrati; retragerea ei este perceputa ca nesiguranta, pentru ca nu suntem consistenti in rolul nostru de parinte. Oare poate avea incredere in cuvantul nostru, care se schimba dupa cum bate vantul? In cabinet si in atelierele pentru parinti, ascult multe exemple de acest fel, traite la varsta copilariei, si care au inca impact si dau blocaje la varsta adulta.

Ceea ce urmeaza sa va propun in locul pedepsei este abordarea metodei Espére, creata de psihosociologul si scriitorul francez Jacques Salomé. Ea vine in sprijinul nostru, ca parinti, pentru a crea relatii sanatoase cu copiii nostri, prin instrumente usor de pus in practica si acceptate de copii. Pentru a ne sprijini copiii sa se dezvolte armonios, metoda Espère, nu incurajeaza pedeapsa ca modalitate de comunicare cu copiii. Ceea ce va propun in mod concret este sa stabiliti regulile familiei voastre, care sa fie decise impreuna si rezonabile.

Pentru fiecare dintre reguli sa existe si o sanctiune, care va fi data in cazul in care regula este incalcata. Care este diferenta intre sanctiune si pedeapsa, va intrebati? Atat regulile, cat si sanctiunile lor sunt stiute de copii, nu apar din senin, cum li se nazare parintilor; copiii vor sti consecintele actiunilor lor si vor decide daca incalca sau nu regulile. In plus, este esential ca sanctiunile sa fie proportionale cu fapta si legate de aceasta, in directia repararii acesteia.

Astfel, copiii vor deprinde ceva esential pentru dezvoltarea lor: responsabilitatea pentru faptele lor. Daca mazgaleste peretii, nu ii voi interzice calculatorul, ci mai degraba va fi nevoit sa curete peretele. Daca isi lasa lucrurile in dezordine prin casa, lucrurile gasite dupa ora de culcare vor fi luate si depozitate timp de X zile in pod, etc. Daca strica un obiect din casa, va contribui din banii lui proprii la inlocuirea acestuia.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top