Citești
Jucariile sexuale: arta jocului si satisfactiei

Jucariile sexuale: arta jocului si satisfactiei

Cătălina Cristescu

Timiditatea este nimicita, imaginatia capata frau liber, iar fanteziile devin posibile. Jucariile sexuale condimenteaza actul iubirii ori sunt un accesoriu pentru o aventura pasionala, sau pentru putina placere de una singura.

Peste o saptamana, M. se va casatori. Are 33 de ani, si este destul de experimentata si deschisa in ale sexului. Ea considera ca, in doi, orice este posibil, atata vreme cat este consimtit si aduce placere. Prietenele ei stiu ca nu este o pudica, astfel incat, la petrecerea burlacitelor, grupul de zece fete a decis sa ii faca o surpriza: o cutie imensa cu diverse lenjerii sexy, un costum de menajera, catuse, vibratoare, costum de piele de dominatrix, un ham, aripi de inger. Cadouri ce vor fi bine primite de viitorul sot, mare amator de scenarii erotice.

 

Mama natura sau accesoriile artificiale…

Doi parteneri pot avea viziuni diferite asupra accesoriilor sexuale. A., 27 de ani, spune ca s-ar simti ca o femeie usoara daca iubitul i-ar propune sa foloseasca jucarii sexuale in timp ce fac dragoste. Iar C., 31 de ani, nu intelege de ce si-ar stimula iubita cu un vibrator, din moment ce el are „echipamentul potrivit si in perfecta stare de functionare, de la Mama Natura. Nu m-as simti barbat! De parca as avea nevoie de ajutoare pentru a face o femeie sa se simta bine. Ca si cum eu n-as fi in stare“.

 

Literatura erotica, un accesoriu sexual si intelectual

Alegerea stilului de viata, chiar si erotica, poate fi influentata in destul de mare masura de educatie, mediul sociocultural, audiovizual, consumul de filme cu continut pornografic, literatura cu specific erotic, care in ultimii ani a explodat pe piata internationala. Un titlu de roman aflat acum pe buzele tuturor este Cincizeci de umbre ale lui Grey, primul volum al trilogiei Fifty Shades, de E.L. James, editat in Romania de Editura Trei. Iar volumul doi, Cincizeci de umbre intunecate, este si el disponibil acum, la aceeasi editura. In SUA, trilogia a inregistrat vanzari de 40.000.000 de exemplare in doar patru luni. Nici nu e de mirare ca se va traduce in 30 de tari, iar drepturile de ecranizare s-au vandut lui Universal Pictures.

Deci, literatura erotica de calitate se consuma in orice colt al lumii! Cu siguranta, exista popoare care au un alt start fata de noi in arta erotismului, si aici va recomandam articolul din editia iulie-august, Lectii de erotism asiatic, disponibil pe site. Cand Mallanaga Vatsyayana scria Kama Sutra in India secolului IVi.H., pe teritoriul tarii noastre se structura poporul roman dupa retragerea aureliana. Americanii sunt o natie cu data nasterii, sa zicem, recenta, dar in tara lor veniturile obtinute din pornografie depasesc banii castigati din baschetul si fotbalul american la un loc! Asadar, si industria jucariilor sexuale are cumva acelasi curs. Iar preferinta pentru astfel de picanterii ia in calcul mai multe variabile.

 

Placerea e mai intensa daca e fara complicatii

Femeile, cel putin in fantasma, cand pun stapanire pe un barbat, pe sexul acestuia, pot trai mici sentimente de agasare. Caci barbatul este un element care devine uneori putin incomod – trebuie gasit cel bun, ceea ce uneori nu e foarte usor, sa fie pus la locul potrivit, in fantezia din care poate aluneca, pe care o poate distruge. De fapt, experienta sexului se traieste complex. Intrucat, in raportul sexual, penisul in erectie este si al barbatului si al femeii, el se „imparte“, iar fiecare vine cu aportul sau de placere. De acolo, si aceste penisuri-fetis, jucarii sexuale, mult mai simplu de folosit, care exprima fantezia obiectului confortabil si controlabil. Fantasma e astfel materializata.

See Also

 

Desperate housewives?

Dar cum stau lucrurile cu o femeie care vrea sa-si ofere placere singura? Fie nu are un partener stabil, fie acesta nu ii este aproape, sau in cuplul lor, din cand in cand, fiecare se bucura de placeri singulare. Unii specialisti spun ca nu ne putem satisface singure decat aspectul dorintei, acea dorinta egoista care ne priveste numai pe noi – asadar, aspectul narcisist. Insa dorinta completa si dragostea se traiesc in doi.

Cu alte cuvinte, spun ei, daca „imprumutam“ falusul barbatului pentru a consuma placerea singure, in coltul propriu, in final ne rezumam la un simplu accesoriu. Daca ne gandim ca, in mod normal, excitarea femeii se face in comuniune cu barbatul, atunci putem privi accesoriile sexuale drept un statement, prin care incercam sa nu mai depindem de dorinta masculina. Poate fi semnul unei mai mari „autonomii“, trasatura majora de altfel a societatii moderne, castigand maximum de independenta, mai ales consumatoare. Insa in aceasta independenta sufocanta si reductionista, tot liantul principal – iubirea – este la mare cautare!

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top