Comunicarea asertivă: cum să tindem spre ea și să evităm comunicarea disfuncțională
Comunicarea este un proces fundamental în supraviețuirea, adaptarea și organizarea societății umane și poate fi studiată pe baza mai multor paradigme. Prin comunicare ne exprimăm, schimbăm între noi idei, gânduri, sentimente, convingeri și totodată încercăm să ne influențăm unii pe ceilalți.
Comunicarea asertivă se referă la modul optim de negociere a diferențelor care apar în mod inevitabil între oameni. Deși putem fi asemănători în ceea ce privește nevoile universale, diferim mult prin nevoile și dorințele de moment. De-a lungul unei zile obișnuite trecem invariabil prin situații în care nevoile și dorințele noastre nu se potrivesc cu ale celorlalți. De exemplu, am dori să urmărim un anumit film, dar partenerul dorește altceva, ne-ar plăcea să ne implicăm într-un anumit proiect de la locul de muncă, dar managerul ne atribuie o altă sarcină pe care o considerăm anostă, am dori să ne odihnim, dar vecinul de la etajul superior are în plan o petrecere.
Cum exprimăm și cum le cerem altor oameni să țină cont de noi? Care este cantitatea de implicare și de energie pe care o punem în joc în acest demers? Din perspectiva asertivității ne putem regăsi în una dintre situațiile de mai jos.
Unii oameni au dificultăți în afirmarea propriilor nevoi și pot adopta o poziție pasivă, în care sunt de acord cu tot ceea ce li se propune. Evident, în viața de zi cu zi, relațiile au nevoie de compromisuri, dar în cazul unei persoane cu un stil pasiv acestea reprezintă modul predominant de interacțiune. O astfel de persoană ajunge să acumuleze resentimente întrucât nu găsește o cale potrivită de a exprima la momentul potrivit ceea ce simte. De exemplu, deși ar dori să refuze un lucru și poate simți iritare la gândul că va trebui să îl accepte, nu poate ține cont de emoția sa și va proceda exact contrar acesteia.
Alte persoane aleg să exprime direct, uneori brutal ceea ce au de spus. Diferit de comunicatorii pasivi, cei care folosesc agresivitatea exprimă cu ușurință emoția principală – furia – proiectând spre exterior cauza trăirii („Mă faci să mă enervez” , „E vina ta că am țipat”). Aceste persoane țin cont de ceea ce simt, dar nu țin cont de faptul că acțiunile și cuvintele lor îi pot răni pe ceilalți.
Altă categorie de comunicare disfuncțională este cea de tip pasiv-agresiv. Aceasta combină cele mai dificile trăsături ale primelor două stiluri. Aparent pasivă, o persoană poate utiliza sarcasmul, ironizarea, întârzierea, amânarea ca forme deghizate prin care își dezvăluie adevăratele sentimente. În urma unei neînțelegeri sau a unui conflict poate pretinde „Nu am nimic!”, dar comportamentul său non-verbal exprimă indignare sau ostilitate.
Toate aceste modele de comunicare neadecvată aduc suferință și complică pe termen lung atât viața interioară, cât și relațiile unei persoane: acumularea emoțiilor și a durerilor nespuse în cazul persoanelor cu un stil pasiv, îndepărtarea celorlalți în cazul celor care se exprimă agresiv. Când privim în miezul acestor dezechilibre în comunicare, vom găsi întotdeauna tipare de interacțiune pe care o persoană le-a folosit timp de multă vreme în relațiile interpersonale și care sunt de fapt adaptări și apărări care au ajutat persoana respectivă să răzbată prin circumstanțe de viață dificile. De exemplu, o persoană pasivă, dar și una agresivă pot avea convingerea, întemeiată pe experiențele relațiilor trecute, că nu vor fi luați în seamă de ceilalți; dar persoana cu un stil pasiv alege să nu se exprime deloc, iar cea cu un stil agresiv alege să își „strige” nevoia, impunând-o cu forța altuia.
De obicei persoanele cu un stil pasiv sunt mai conștiente de această suferință și ajung să ceară ajutor. Cei care adoptă un stil agresiv sunt mai puțin predispuși să își recunoască problemele și să se angajeze în rezolvarea acestora.
Comunicare asertivă, pe de altă parte, presupune capacitatea a de fi onest față de sine și față de ceilalți, căutând un echilibru între nevoile proprii și nevoile altei persoane. De fapt, înseamnă a fi atent la ceea ce îți dorești și a transmite acest lucru altuia, fără a agresa.
Comunicarea asertivă se bazează pereflecție: Cum mă simt acum? Ce nevoie am și ce doresc de la celălalt în așa fel încât nevoia mea să fie împlinită? Cum transmit acest lucru unei alte persoane pentru a spori șansele ca aceasta să mă audă și, eventual, să țină cont de mine?
Comunicarea asertivă este strâns legată de încredere și de stima de sine: pe măsură ce o persoană alege să se comporte asertiv, primele două dimensiuni se îmbunătățesc considerabil și vor stimula schimbarea stilului disfuncțional. Este o abilitate care se deprinde prin exercițiu și, care odată încercată, se va reflecta în bunăstarea interioară.
