Citești
De ce ascultam muzica trista?

De ce ascultam muzica trista?

Revista Psychologies

In general, tindem sa evitam emotiile negative. Dar, atunci, de ce exista oameni care obisnuiesc sa asculte muzica trista?

 

O intrebare discutata, deopotriva, de muzicologi si de filosofi. Melodiile triste pot induce emotii puternice, insa natura tristetii pe care o evoca pare sa dispuna de o cale proprie de a satisface.

Aristotel a sugerat ideea catharsisului : resimtirea unei emotii indezirabile, dar coplesitoare, induse prin muzica sau prin teatru, este in masura sa purifice sufletul, inlaturand toate starile negative.

Dar daca, in pofida similaritatii lor aparente, tristetea experimentata pe cale artistica s-ar deosebi, fundamental, de cea intalnita in viata cotidiana?

Intr-un studiu publicat, in aceasta vara, in Frontierele psihologiei, Ai Kawakami si ai sai colegi au cercetat ideea ca „emotia muzicala” circumscrie atat afectul receptat, cel pe care muzica il induce, cat si afectul perceput, adica modul in care ascultatorul interpreteaza muzica, si starea pe care ajunge sa o manifeste.

Ei au considerat ca izoland cele doua tipuri diferite de emotii si observand modul in care ele relationeaza, vor ajunge la o intelegere mai adanca asupra muzicii melancolice.

Studiul a fost efectuat asupra unui esantion continand 44 de subiecti. Ei au ascultat trei fragmente muzicale, fiecare durand 30 de secunde – din Mikhail Glinka, „La separation”, Felix Blumenfeld, „Sur Mer” si din Enrique Granados, „Allegro de Concierto”.

Traditional, cheia minora, in care sunt compuse toate aceste opere, este asociata cu tonul melancolic; a fost evitata utilizarea unor creatii arhicunoscute, pentru a inlatura riscul asocierilor dintre acestea si experienta personala a subiectilor.

Esantionul a fost echilibrat din punctul de vedere al sexelor si al preocuparii fata de domeniul muzical, desi pentru rezultatul cercetarii, acest fapt s-a dovedit irelevant.

Subiectii chestionati au fost rugati sa asculte fiecare fragment muzical si sa isi descrie starea indusa in urma acestei experiente – „Cum te-ai simtit dupa ce ai auzit melodia respectiva?”. Apoi, ei au ascultat versiunea „vesela” a fragmentului – pe cea transpusa in cheie majora – dupa care au raspuns la aceeasi intrebare.

Auditia a fost repetata, atat in versiunea „vesela”, cat si in cea „trista”, insa de data aceasta, intrebarea a fost designata astfel incat sa clarifice ipoteza emotiilor percepute – „Cum crezi ca se simt oamenii obisnuiti, ascultand fiecare dintre aceste fragmente?”.

Participantii au raspuns la fiecare intrebare, folosind 62 de cuvinte si expresii pentru a desemna emotiile resimtite, de la „fericit” la „trist”, de la „energic” la „solemn” si de la „eroic” la „melancolic”; fiecare dintre aceste atribute a fost calificat dupa o scala de la 0 (deloc) la 4 (in mare masura).

Confirmand ipoteza, cercetatorii au relevat faptul ca emotia receptata nu a corespuns emotiei percepute. Desi muzica trista a fost, deopotriva, receptata si perceputa drept „tragica”, ascultatorii nu au „resimtit” efectele muzicii in aceeasi masura in care le-au „perceput”.

Similar, in timp ce au ascultat muzica trista, unii participanti s-au simtit „fascinati” ori „indragostiti”, insa, rationalizand muzica, prin raspunsul la cea de-a doua intrebare, nu au perceput melodiile in aceeasi maniera.

Ceva asemanator a fost observat si prin cercetarea efectelor muzicii vesele : perceperea emotiilor pozitive a primit calificative mai mari decat emotiile izolate care au fost provocate. Se pare ca rationalizarea emotiilor este asociata cu perceperea unor atribute mai valoroase, calitativ, decat cele care corespund emotiilor, atunci cand vine vorba de sentimentele pozitive.

In experimentarea muzicii melancolice, exista o tensiune, sau o bresa, intre cele doua tipuri de emotii – cele naturale, induse imediat, si cele rationalizate, interpretate. Cum putem intelege aceasta discrepanta?

O explicatie plauzibila poate consta in faptul ca emotiile curente, resimtite in viata de zi cu zi, corespund unui obiect ori unei situatii reale, unei surse concrete de presiune.

Ascultarea muzicii ori vizionarea unui film trist inseamna izolarea de un pericol real sau de o presiune psihica reala, astfel ca emotiile cathartice nu au un rol adaptativ propriu-zis, iar intensitatea lor naturala scade, proportional cu tensiunea prezentata de mediu.

In cazul emotiilor induse muzical, nu exista un obiect concret, cu implicatii directe in viata individului; totusi, energia lor potentiala izvoraste din similaritatea dintre situatiile concrete si cele sugerate pe fond artistic.

Cercetarea emotiilor de origine artistica poate sprijini intelegerea unei laturi neglijate a sistemului emotional – senzitivitatea manifestata fata de alte lucruri decat nevoile si temerile.

 

Autor: Tudor Logofatu

Sursa: Nytimes.com

Foto: Shutterstock

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus