Roxana-Gabriela Popa: „Vindecarea începe acolo unde ai curajul să te privești cu sinceritate”

Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?

Am simțit dintotdeauna o chemare profundă spre înțelegerea sufletului omenesc. Încă din adolescență mă frapau durerile tăcute ale apropiaților mei — zâmbetele forțate, suferințele nerostite, traumele care nu își găsiseră cuvintele, somatizări inexplicabile, fără echivalent în corpul fizic.

Psihologia a venit firesc ca o direcție de viață, nu doar ca alegere profesională, când am întâmpinat cea mai mare provocare a vieții mele de până la acel moment: iminența pierderii unui părinte, după primirea unui diagnostic oncologic. Și așa a început călătoria, care continuă și acum. Prin ceea ce simt, gândesc și fac, încerc să aduc mai multă lumină în viața mea, a apropiaților mei, precum și în a celor care pătrund în “familia cabinetului”, cum îmi place mie să spun.

M-a motivat dorința sinceră de a fi alături de oameni într-un spațiu în care să se simtă în siguranță, văzuți, auziți, înțeleși, fără judecată, critică și etichete. Acolo unde alții se opresc sau fug de durerea umană, eu am simțit că pot rămâne — cu blândețe, răbdare și înțelegere.

Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

Cel mai adesea, provocarea majoră nu este lipsa de resurse (timp, bani – pe care le invocăm frecvent), ci lipsa de încredere. Mai exact, FRICA – și o scriu cu majuscule. Ne blocăm în frici, în convingeri moștenite sau cultivate în timp: „nu sunt suficient/ă”, „nu pot”, „nu merit”, „nu are cum să mi se întâmple mie ceva bun”, „cum să mă deschid în fața unui necunoscut?”, „cum mă poate ajuta cineva mai bine ca mine?”.

Această voce interioară critică și/sau temătoare, adesea inconștientă, îi face pe mulți oameni să rămână în relații toxice, în cariere care îi secătuiesc, în vieți care nu le aparțin. Aleg să-și amorțească suferința emoțională cu alcool, droguri, jocuri de noroc, mâncare în exces, emisiuni interminabile sau rețele sociale. Aceste vicii oferă o alinare temporară, dar îi deconectează profund de adevăratul lor EU.

Dorința mea este să ajut oamenii să identifice aceste tipare și să creeze spațiu pentru libertatea de a alege conștient.

Dacă ești aici și citești aceste rânduri, pentru tine le scriu. Dacă te-ai gândit și răzgândit de nenumărate ori să mergi la psiholog, iar acum ai, în sfârșit, curajul să o faci — fă-o! Pentru că, odată ce te descoperi pe tine, viața îți va deveni cu totul alta: mai luminoasă, mai clară, mai a ta.

Nu este un proces ușor, dar este necesar dacă vrei să trăiești o viață ușor, frumos și bine.

Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?

Obiectivitatea vine dintr-o practică continuă de autocunoaștere și autoreglare.

Lucrez permanent cu mine însămi – în terapie personală (da, și eu merg la psiholog, pentru că și eu sunt om), în intervizare profesională (fac parte din mai multe grupuri de lucru), în reflecție conștientă (mă trezesc în fiecare dimineață mulțumind pentru acest lucru și mă întreb la sfârșitul zilei: „Ce am învățat din experiența zilei de azi?”, „Cu ce m-a provocat clientul X?”, „Ce a mers bine astăzi?”).

În cabinet, ascult dincolo de cuvinte, tot așa cum citesc printre rânduri. Nu etichetez, nu judec. Fiecare om vine cu o poveste unică, personală, subiectivă, iar rolul meu este să creez un spațiu neutru, dar profund uman, în care acea poveste să poată fi spusă fără frică.

Când ești prezent cu adevărat, obiectivitatea nu înseamnă detașare, ci o formă superioară de empatie. Un exemplu din practica: într-o zi de primăvară am primit de la un client un buchet superb de frezii, gingașe și parfumate. După această ședință urma sa vină la cabinet o adolescentă care își pierduse mama cu ceva timp în urmă și care, în timpul sesiunii, a leșinat pur și simplu. După ce și-a revenit, mi-a povestit că la înmormântarea mamei ei au fost foarte multe frezii, iar mirosul acela a reactivat amintirea traumatică. Același buchet care mie îmi adusese bucurie, pentru ea a declanșat o durere profundă. La finalul zilei m-am întrebat: „Ce am învățat eu din asta?” — și v-aș invita și pe voi să vă puneți această întrebare, cu blândețe și fără judecată, ori de câte ori sunteți martorii unor astfel de experiențe. Așa putem conștientiza cum un miros, sunet, gest sau chip, ne pot purta într-o amintire traumatizantă.

Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

Da. În practica mea, hipnoza terapeutică și regresiile în vieți anterioare sunt două instrumente extrem de valoroase. Ele permit accesul la niveluri mai profunde ale subconștientului — acolo unde se nasc emoțiile, convingerile și traumele care ne modelează comportamentele. Lucrând cu subconștientul, ți se deschide o altă perspectivă asupra vindecării — una în care dimensiunea spirituală nu mai poate fi ignorată.

Această abordare este deopotrivă blândă și profundă. Nu forțăm nimic. Doar deschidem ușa către răspunsurile pe care sufletul le cunoaște deja și pe care persoana este pregătită să le primească în acel moment.

Tot mai mult, simt că dimensiunea spirituală este esențială în procesul terapeutic. De multe ori, suferința nu se explică doar prin experiențele din această viață, ci pare să aibă rădăcini mai adânci — transgeneraționale sau chiar transpersonale.

În cabinet, creez un spațiu în care sufletul poate vorbi — fără dogmă, fără rușine, fără frică. Pentru că vindecarea adevărată nu este doar mentală sau emoțională. Este, în esență, spirituală.

Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?

Ca psihoterapeut, este vital să nu devii containerul durerii celorlalți. De aceea, am grijă constant de igiena mea emoțională:
– meditația zilnică — chiar și 5 minute ajută, o spun pentru că știu că mulți spun că nu au timp;
– conectarea cu natura — merg desculță prin iarbă sau prin zăpadă, admir o frunză în lumina soarelui, ascult vântul printre blocuri;
– conectarea cu familia, prietenii de suflet și cu cățelușa Suki — un bulgăre de veselie care mă întâmpină de fiecare dată cu iubire necondiționată;
– mișcarea — fac pilates de 2-3 ori pe săptămână cu un antrenor personal care îmi înțelege programul aglomerat;
– scrisul — în agenda mea terapeutică, pe care o recomand tuturor;
– terapia personală — pentru că și eu am nevoie să „descarc sacul emoțional” în siguranță, nu în familie sau cu prietenii.

Învăț continuu să pun granițe sănătoase, să nu mă identific cu suferința clientului, dar nici să o resping. Este un dans delicat, dar necesar. Doar un terapeut echilibrat poate oferi un spațiu sigur și conținător.

Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

Să înceapă cu sine. Cea mai importantă formare este experiența interioară. Să nu le fie teamă să se confrunte cu propriile răni, pentru că tocmai acele răni, odată vindecate, vor deveni punți de legătură cu ceilalți.

Să aibă răbdare. În această profesie, rezultatele nu sunt deloc imediate, dar sunt profunde și transformatoare. Relația terapeutică nu se bazează doar pe tehnici, ci mai ales pe autenticitate, prezență și încredere.

Și să accepte ajutorul familiei. Eu nu aș fi reușit fără susținerea părinților, a surorii, a soțului și chiar a copilului meu, care acum este bărbat în toată regula, la rândul lui, într-o relație de cuplu armonioasă. Le mulțumesc cu recunoștință.

Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?

Recomand cu căldură cărți care deschid perspective:
– „Letting go – Calea renunțării” de David R. Hawkins
– „Omul în căutarea sensului vieții” de Viktor Frankl
– „Cei patru pași ai iertării” de Colin Tipping
– „Puterea prezentului” de Eckhart Tolle
– „Ce spui după bună ziua” de Eric Berne
– Cărțile dr. Daniel G. Amen

De asemenea, cursuri cu care rezonează: psihoterapie integrativă, hipnoză terapeutică, constelații familiale, mindfulness ce pot aduce profunzime și instrumente reale de lucru. Important este ca parcursul să fie ales cu sufletul, nu doar cu mintea.

Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?

Pe lângă formările clasice — psihoterapia experiențială a adultului, copilului, cuplului și familiei, psiho-oncologia, psihoterapia integrativă, hipnoza ericksoniană, somatoterapia, EMDR pentru adulți și copii — am început să mă orientez și către înțelepciunea tradițiilor spirituale: meditație, respirație conștientă, theta healing, tehnici de eliberare emoțională, hipnoză regresivă și terapia integrativă transpersonală.

Particip constant la formări, conferințe și, mai presus de toate, rămân curioasă. Cred că un terapeut autentic nu încetează niciodată să învețe.

Consider că psihologia modernă are enorm de câștigat din redescoperirea dimensiunii sacre a ființei umane. Nu suntem doar minte și emoție. Suntem și suflet, și conștiință. Și suntem unul și același, chiar dacă încă multora ne este greu să integrăm această realitate.

Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea?

Da, au fost mai multe. Dar unul mi-a rămas adânc în suflet: o clientă, aflată în regresie, a ajuns spontan la un moment dintr-o altă viață în care a înțeles cauza profundă a fricii sale de abandon. Ceea ce ani de terapie conștientă nu reușiseră să dizolve, s-a eliberat în câteva clipe de înțelegere profundă.

Atunci am înțeles puterea subconștientului și am decis să includ aceste tehnici în practica mea curentă. Vindecarea nu este mereu rațională — uneori, sufletul știe drumul mai bine decât mintea. Am scris chiar și un articol pe site-ul meu despre astfel de răspunsuri apărute în regresii.

Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

Cea mai mare recompensă este să fiu martoră la reîntoarcerea oamenilor către ei înșiși, către autenticitate, către viață. Este un privilegiu și o mare responsabilitate în același timp.

Când un client își dă voie, în sfârșit, să plângă. Să simtă. Să se elibereze.
Când îmi spune: „Pentru prima dată, mă simt întreg.”
Când primesc mesaje, după ani de zile, de la oameni care îmi mulțumesc pentru ce am lucrat împreună și îmi povestesc unde au ajuns.

Am în memoria telefonului nenumărate astfel de mesaje, pe care le prețuiesc și după care vreau să scriu o carte — este un obiectiv viitor.

Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?

Cu răbdare, cu umor și cu mult respect. Scepticismul este, de fapt, un mecanism de apărare. Nu îl combat. Îl validez și construiesc încrederea pas cu pas.

Dacă la începutul carierei mele am greșit și am forțat procesul acolo unde era clar că e necesară schimbarea, acum n-o mai fac. Pentru că ceea ce este limpede pentru mine, nu este încă limpede pentru omul din fața mea. Îi ofer spațiu și timp. Și ce bine că mi-am dat seama! Este una dintre noile frazele preferate care mi-a rămas de la cea mai recentă formare la care am participat “Mindfulness pentru specialiști”.

Cred că oamenii se deschid atunci când simt că nu sunt forțați. În spațiul potrivit chiar și cele mai închise uși se pot deschide. Eu doar însoțesc procesul — nu trag de el, nu grăbesc, nu impun, nu vindec. Parte din testimonialele clienților mei confirmă acest lucru.

Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?

Cred că, dincolo de digitalizare și inovații, vom asista la o deschidere tot mai mare spre terapii holistice, complementare, integrative, care țin cont și de dimensiunea sufletului, nu doar de cea cognitivă.

Tehnologia ne oferă acces, dar sufletul cere prezență. Oricât de avansate ar fi aplicațiile, nimic nu poate înlocui întâlnirea autentică dintre doi oameni.

Eu, de exemplu, coordonez lunar un grup de susținere numit „Menopauza – a doua tinerețe”. Puteam să ne conectăm online, dar prezența fizică în același spațiu creează suportul și vindecarea. Sunt femei care se văd, se aud, se conțin una pe cealaltă — în aceeași cameră, respirând același aer, împreună. Grupul este deschis, mai sunt disponibile câteva locuri, așa că te aștept cu drag să ne cunoaștem.

Totodată, cred că ne vom întoarce tot mai mult la întrebările esențiale:
Cine sunt eu? Care este sensul vieții mele? Ce parte din mine așteaptă să fie ascultată cu adevărat? Am venit aici, doar ca sa devenim adulti, sa platim facturi, sa facem copii, sa plantam un pom, sa construim o casa si…apoi sa murim? Oare?

În loc de încheiere…

Fiecare om poartă în el răspunsurile pe care le caută. Uneori, are doar nevoie de un ghid care să-l însoțească cu blândețe pe drumul către sine.

Dacă simți că e momentul să-ți asculți cu adevărat sufletul, să înțelegi ce te ține pe loc și să începi o transformare profundă, eu sunt aici — cu prezență, blândețe, răbdare și deschidere.

Te invit să îți acorzi acest dar: întâlnirea autentică cu tine, pentru că vindecarea începe acolo unde ai curajul să te privești cu sinceritate.

Cu lumină,
Roxana-Gabriela Popa
Psihoterapeut & Hipnoterapeut

Resurse gratuite pentru cititori
„Pe site-ul meu găsiți articole și exerciții simple de introspecție – vă invit cu drag!”