Now Reading
Relația cu strămoșii, o școală de dezvoltare personală

Relația cu strămoșii, o școală de dezvoltare personală

cristina-lotru
relaţia-cu-strămoşii-o-şcoală-de-dezvoltare-personală

Te-ai gândit vreodată că experiența strămoșilor tăi este o școala de dezvoltare personală gratuită pentru tine?

Dacă ai scrie un scenariu scurt al familiei tale, ai putea obseva că și tu și strămoșii tăi ați trecut prin încercări similare ale vieții (tema relațiilor, a banilor, relația cu munca etc.) și v-ați folosit în această călătorie numită de viață de daruri comune (ambiția, educația, relația cu spiritualitatea etc.).

Oricât de paradoxal ar părea uneori, scopul fiecărui Arbore Genealogic este să-și ducă sângele mai departe și să evolueze prin urmașii săi.

Cunoscându-ți rădăcinile, locul de unde vii, familia și spiritul vremii în care te-ai născut, poți afla ce limitări și daruri există deja în interiorul tău.

Relațiile cu strămoșii noștri te influenţează la fel de mult cum un copac este influenţat de mediul în care creşte și își formează rădăcinile. Cât de înalt va crește, cât de bogată îi va fi coroană și cât de solid îi va fi trunchiul, toate acestea pornesc de la fundația sa, de la rădăcinile sale.

Și cum rădăcinile omului rămân aceleași, indiferent de locul în care se află prin lume, ceea ce se poate schimba este atitudinea față de strămoși și lecțiile pe care le înveți în relația cu ei.

Cum afli cine ești în relația cu strămoșii?

Fiecare om este fructul a două forțe în familia din care provine: pe de o parte, forța de imitație, cea care acționează din trecut și care trasează același scenariu ca al celorlalți membri ai familiei, și forța de creativitate, impulsul de evoluție, orientat spre realizarea proiectului personal.

Prin încercarea de separare de familie sau conflictele cu strămoșii („Nu voi face niciodată ca părinții mei!”), ajungi să îți cunoști unicitatea și să-ți dorești să fii autonom, să nu mai repeți aceleași greșeli, să lași o altfel de moștenire celor care te urmează.

Pe de altă parte, întoarcerea la rădăcini, continuarea anumitor tradiții din familie aduce și împăcarea cu sine și cu familia.

Scopul final este ca omul să aducă armonie și echilibru între ceea ce este el cu adevărat și ceea ce și-au dorit strămoșii lui pentru el.

  • Observă și recunoaște în ce aspecte trăiești la fel ca strămoșii tăi?
  • În ce domenii de viață trăiești într-un mod diferit față de strămoși, cu ce aspecte nu mai este nevoie să te confrunți?
  • Care sunt tradițiile și valorile din familie pe care alegi să le continui conștient?

În final, obținem o imagine completă, sistemică, asupra Arborelui Genealogic. Fiecare membru al familiei are, la fel ca fiecare om, și o parte de lumină, și o parte mai întunecată.

Ceea ce repetă în viața ta și a familiei tale ca greutate, blocaj sau provocare este chiar poarta strâmtă pe care trebuie să intri ca să evoluezi. Comoara Arborelui Genealogic se găsește exact în domeniile din viață unde ai cele mai mari provocări. Exact acest lucru te scoate din zona de confort și te ajută să-ți descoperi resursele în relație cu familia ta.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top