Citești
Tot ce traim e psihologie

Tot ce traim e psihologie

Cred sincer ca psihologia ar trebui predata in scoala inca de la clasa I. Nu sub forma „perceptiei, senzatiei, proceselor cognitive“ ci sub forma unui raspuns la intrebarea „cum rezolvam un conflict sau cum sa-l prevenim“, „cum sa ne recunoastem emotiile corect“, chestii de baza.

 

Mi se pare ciudat ca dam teza la „aspectele economice din Evul Mediu“ si la „ecuatii cu patru necunoscute“ dar nici nu ne punem problema ca am avea probleme de rezolvat mai tarziu, ca adulti, in propria familie.

Tot ce ne inconjoara, din momentul cand ne dam jos din pat dimineata si pana la culcare (si chiar si dupa) este si un fapt psihologic, o provocare in relatia cu ceilalti, cu noi insine, cu propria imagine de sine sau cu propriile temeri.

Uneori nu suntem in stare nici sa spunem daca suntem iritati sau inspaimantati desi diferenta e importanta. Exista un cuvant pretentios pentru asta, alexitimie, si multi dintre terapeutii cu care stau de vorba imi spun ca incapacitatea de a recunoaste propriile emotii este un fapt comun la cei care vin in cabinet…

Scoala ne dezvolta inteligenta rationala, dar o uita pe cea emotionala… Insa de la emotii vine energia.
De la optimism, de la confortul in relatiile cu ceilalti.

Observ in jur persoane care nu vad ca sunt nefericite. Sigur, aceasta negare are o istorie lunga, dar poate ca nu trebuie sa ajungem in ultimul hal la terapie ca sa admitem ca semnele esecului erau de mult acolo.

Daca scoala nu face educatie psihologica trebuie sa ne-o facem noi.
Citind carti de popularizare, intrebandu-ne, fiind mereu atenti la ceea ce traim si la ecoul subiectiv al evenimentelor, punand intrebari noi.

Fiind un pic mai analitici. Pentru ca tot ce traim e psihologie. Ne miscam intre oameni, deci avem nevoie sa stim macar sa gestionam un conflict. Acesta ar fi aspectul pragmatic al problemei.

Pentru cei curiosi, psihologia vine cu intrebari incitante: care sunt modurile prin care iei cea mai buna decizie? (obsesia mea). Perceptia initiala (framing-ul problemei de rezolvat, cu alt termen pretios, dar nu am unul mai bun) influenteaza concluzia „logica“ a unui rationament?

Adica daca pun altfel problema nu e posibil sa ajung la alte concluzii? Exista doar un singur mod de a interpreta o situatie? Inainte de orice, mie mi se pare ca psihologia e o stiinta (si o filozofie) care vine cu intrebari noi si corecte. Åži care face viata mai nuantata, mai interesanta, deopotriva intelectual si perceptual.

 

Ma puteti urmari si pe www.iulialexa.com

Foto: shutterstock.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus