Citești
Am trăit într-o relație toxică. E timpul să te părăsesc!

Am trăit într-o relație toxică. E timpul să te părăsesc!

Revista Psychologies

„Nu mă părăsi, încă n-ai suportat destul!” cam asta aud orice mi-ar spune iubitul meu. Am stat într-o relație toxică 3 ani. Am crezut că o pot repara, salva. A fost prea mult. Târziu, dar e totuși timpul să o părăsesc.

Citește și:

„Am avut o relație deschisă și am înțeles că fidelitatea e relativă“

Soacra mea mi-a distrus căsnicia

Iubirea nu învinge tot

M-am îndrăgostit de F. ușor și repede. Era firesc… era un bărbat atent, tandru, iubitor. Ce îți poți dori mai mult? Cel puțin, asta este imaginea pe care am avut-o la începutul relației. Totul părea desprins dintr-un vis.

Dar frumusețea a dispărut repede. Iar primele semne ale dezastrului ce a urmat, au fost interpretate de mine ca pe-o provocare. Că pot să gestionez, să repar, să fac totul să fie bine. Doar eram îndrăgostită. Nu asta faci pentru persoana pe care o iubești?

Nu ești mult mai înclinată să găsești justificări pentru comportamentele lui? Să spui că încă vă cunoașteți și când va înțelege ce persoană grozavă ești, lucrurile vor intra în „normal”?

El simțea nevoia să controleze tot. Unde plec? Cât stau? De ce plec? De ce port o rochie mulată? De ce m-am machiat? Am pe altcineva? Ne certam din orice. Nimic din ceea ce făceam nu era suficient. Nimic nu era prea bun. Nimic nu dovedea că îl iubesc. Și, culmea, chiar îl iubeam.

Suficient încât să uit de mine. De ce vreau eu, de cine sunt, de ce îmi doresc de la un cuplu. Îl iubeam atât de mult încât i-am suportat teroarea. Pentru că începuse totul frumos, iar eu, ajunsesem să mă gândesc că poate nu fac ce trebuie. Cum trebuie. Cât trebuie. Și am acceptat să trăiesc într-o relație toxică.

 

Orice poate fi motiv de ceartă

F. a avut întotdeauna bani. Eu vin dintr-o familie modestă, de oameni simpli dar muncitori. Am învățat de tânără să muncesc și să am grijă de mine. Nu am avut niciodată bani în exces, dar nici nu mi-au lipsit prea tare.

El în schimb, era obișnuit să aibă orice își dorește. Să nu își pună limite la nimic.

Cu toate acestea, dacă vă imaginați că banii au fost un resort, vă înșelați. De ziua mea de naștere mi-a luat un trandafir. De ziua lui i-am cumpărat parfumul preferat, am dat comanda specială pentru un tort personalizat și am achitat cazarea pentru un weekend la munte.

Strânsesem bani câteva luni pentru asta. Mi-a zis că le-am făcut intenționat, ca să se simtă el prost. Ca să îl oblig să facă la fel. Pentru că, de fapt, vreau să îl determin să își cheltuie banii pe mine.

Am fost șocată, dar asta a fost reacția lui la primirea… „cadourilor”. Ziua lui de naștere am petrecut-o plângând. Cum să îi explic că nu mă interesează banii lui? Eram deja împreună de aproape un an… trebuia să-și fi dat singur seama.

În vacanța de vară voia în Grecia. Eu nu îmi permiteam și i-am spus asta. A făcut glume pe seama mea vreo săptămână… „tu rămâi acasă sau te duci la ai tăi în concediu, dacă n-ai bani.” M-am simțit umilită.

Poate că sunt săracă, dar să primesc un asemenea tratament taman de la omul pe care îl iubesc, este dureros. Nu mă interesează ce spun alții, dar e greu să eviți ce spune bărbatul de lângă tine. Atunci am avut prima izbucnire. I-am spus stop. Nu mai puteam, nu mai voiam, era prea meschin.

Ne-am certat trei zile. După trei zile mi-a spus că de fapt glumea și deja a achitat vacanța pentru amândoi. Că nu o să-l părăsesc așa… mai bine mergem în vacanță și încercăm să ne salvăm cuplul. Să ne regăsim.

L-am crezut. Încă îl iubeam. Îmi spuneam că poate nu are tact și nu știe să se comporte. Dar credeam că lucrurile se învață. Că oamenii se pot schimba. M-am înșelat amarnic.

 

Nu faci nimic bine!

Deja renunțasem la rochii prea sexy, la machiaj, la păr prea aranjat… ca să nu se supere. Mă îngrijeam cât să nu arăt scăpată de la vreun azil, dar în rest, imaginea mea de sine era serios afectată.

Mereu mi-a plăcut să arăt într-un anume fel. Mai mult, atunci când aveam câte o stare proastă, obișnuiam să mă aranjez și mai mult pentru că asta îmi ridica moralul. Ajunsesem să am o stare proastă tot timpul și să nici nu beneficiez de această mică resursă de a-mi reveni.

Mă făcea să mă simt vinovată din orice. Am plătit cu multe lacrimi excursia din Grecia. Pentru că m-a făcut profitoare, interesată de banii lui și o întreținută. Că mă laud că am pus mâna pe „unul cu bani” prietenelor mele.

Eu nici nu mai apucam să vorbesc cu prietenele mele. Și cam toată lumea știa că ceva nu este în regulă. Doar eu nu eram încă sigură. De ce oare… nu știu.

Sau știu. Teama mea de singurătate era mai mare decât teama de a rămâne într-o relație cu el. Și totuși, deși a încercat, nu a reușit să mă izoleze complet de prieteni și familie. Nu a reușit să mă facă dependentă de el complet.

Nu am renunțat nici la muncă deși îmi spunea că la ce bani câștig eu, e mai mult voluntariat și că mai bine aș sta acasă să gătesc și să fac curat. Treptat, stând de vorbă cu prietenele mele, ascultând poveștile lor, am înțeles mai bine povestea mea de groază: eram abuzată emoțional constant. Trecuseră trei ani. Nu exista remediu. Trebuia să plec.

 

Despărțirea

Ore în șir de discuții prin care nu reușim să ne convingem că noi doi ne vom potrivi vreodată. Îi argumentez decizia mea de-a pleca din această relație și îmi dă dreptate. Dar nu înainte de a recunoaște că eu sunt problema. Că e vina mea. Că nu pot fi așa cum trebuie… respectiv cum îmi spune el.

Ajung să recunosc. Îmi e teamă de el. Dar să recunosc nu e suficient. Trebuie să se asigure de suferința mea. Cum îndrăznesc eu să îl părăsesc? Îmi cere să îi dau înapoi toate cadourile (puține, de altfel) și să îi plătesc toți banii cheltuiți cu mine.

Țip la el că îi dau orice, numai să dispară. Se panichează și schimbă placa. Mă iubește, sunt minunată și tot ce și-a dorit. Nu poate trăi decât cu mine, sunt singura femeie pentru el. Rezist, deși schimbările lui de atitudine atât de rapide mă îngrozesc.

Îmi promite tot ce știa că vreau să aud. Mi-a mai promis și în alte rânduri. În prea multe alte rânduri. Nici nu-l mai pot asculta. Știu că o va lua de la capăt. Știu sigur că nu se va schimba.

Dar eu refuz să mai renunț la mine. Refuz să accept să fiu agresată de el. Refuz să fiu o victimă. Îi spun că sunt vinovată și știu că sunt. Că l-am tolerat atâta timp. Că am închis ochii. Că am crezut că îl pot salva.

Așa că am plecat. Cât mai departe. Am plecat în alt oraș, unde am prieteni și ceva familie, și unde o pot lua de la capăt. Fără să știu că el este undeva, în preajmă. Fără să îmi fie teamă că mă va mai căuta.

Nu poți salva pe nimeni, singura persoană pe care trebuie să o salvezi ești tu. Iar relația cu un bărbat abuziv emoțional nu este cu mult diferită de cel care te abuzează fizic.

Sunt o persoană educată și civilizată. Nu am crescut într-un astfel de mediu. Dar am iubit pe cineva mai mult decât m-am iubit pe mine. Iar asta este cea mai mare greșeală. Mă bucur că am ieșit din ecuație și am lăsat trecutul în urmă. Oricât de greu a fost, acum îmi mulțumesc că am pus stop. Cam târziu, dar am făcut-o.

NOTA REDACȚIEI: Publicăm aceste confesiuni de la cititorii noștri sub protecția anonimatului, schimbând numele și deseori și inițialele numelor. Invităm la un limbaj civilizat în comentarii, și la lipsa etichetelor și a judecăților morale. Vrem să evidențiem că experiențele umane sunt complexe și că nu există alb și negru, că deseori situația duce la o un comportament sau altul. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească.

Foto: 123rf.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE