Now Reading
Cum poti atinge succesul profesional

Cum poti atinge succesul profesional

Ce este si cum se poate atinge succesul profesional sau antreprenorial? Este o competenta? O abilitate? O stare? Esenta succesului sta in fiecare, insa nu toti stim sa-l provocam, sa-l fructificam si, mai ales, sa il mentinem.

 

Ce este succesul profesional?

Sa ai succes nu presupune sa respecti o reteta, nu inseamna sa detii anumite trasaturi speciale, calitati, competente, atuuri, abilitati sau atitudinea corespunzatoare, ci sa ai pachetul optim cu toate acestea imbinate, personalizat nevoii tale in atingerea telului dorit.

Amintesc exemplificativ de calitati precum: sa comunici cu influenta, sa vorbesti clar si captivant in public, sa ai o prezenta de impact, sa fii increzator in tine si in ceea ce reprezinti, sa gandesti in perspectiva, sa stii sa te vinzi si sa promovezi, sa te adaptezi usor si rapid la orice mediu social, sa ai o gandire concentrata pe rezultate si strategii, sa fii un negociator rafinat dar perseverent.

Nimeni nu se naste cu toate aceste atuuri, acestea se cultiva in timp, prin dezvoltare personala, profesionala si/sau coaching, tinand seama mai intai de obiectivele, valorile, vocatia si personalitatea fiecaruia.

 

Bariere in atingerea succesului profesional

Trebuie stiut ca prin procesul de dezvoltare profesionala, oamenii pot trece de la autocunoastere si constientizare a punctelor lor forte la antrenarea atuurilor si slefuirea competentelor, educarea constienta si fundamentala a calitatilor pe care unii dintre noi le avem mai mult sau mai putin in mod natural.

In viata de zi cu zi, noi singuri ne scurtam drumul catre succes. Ne cladim ziduri de ordin social, financiar, ne legam de sistemul politic al tarii, de lipsa “pilelor”, de lipsa timpului, a norocului, s.a.m.d., toate acestea construind iluzia ca suntem absolviti de orice vina si efort in calea insuccesului.

Ceea ce nu realizam este ca plecam la drum in cautarea succesului pierzand din vedere un prim pas esential, si anume ceea ce putem rezuma ca “dezvoltare profesionala”.

Dezvoltarea personala si profesionala constituie factorul de baza in construirea unei vieti profesionale de succes si aceasta inainte de orice alta investitie de energie, bani sau alte resurse.

Trebuie doar sa iti setezi ca prioritate luarea unui timp, in mod regulat, in care sa inveti o noua competenta, sa iti dezvolti cunostintele, sau pur si simplu sa iti dai seama cine esti tu cu adevarat si ceea ce ti se potriveste.

Paradoxal, statistic vorbind, un om alege plafonarea intr-un job in care nu se regaseste, nu ii place si nici nu exceleaza in interiorul acestuia, in fata curajului de a investi in sine un pic mai mult timp.

Este interpretat gresit ca “nu este o prioritate acum sa imi rezerv timp pentru dezvoltarea mea personala si  profesionala” si, deseori, ironic, apare si sentimentul de vina in ruperea acestui timp personal pentru astfel de nevoi.

Bineinteles ca este foarte greu sa evitam sa fim distrasi zilnic de lucrurile urgente, importante sau de ce nu – cele marunte pe care le avem trecute pe lista de “to do”.

Ajungem sa concluzionam in final ca nu este posibil sa strecuram invatarea si educarea profesionala in programul incarcat de zi cu zi.

Cercul vicios astfel creat ne intoarce la dezamagirea fata de propriile asteptari si la nemultumirile job-ului anost actual, dand la o parte pasiunile si adevaratul nostru potential.

 

De ce este dezvoltarea profesionala o cale a succesului?

Programele de consultanta pentru orientare profesionala au ca obiectiv atingerea succesului, iar prin frecventarea lor persoanele interesate castiga o viziune mai clara asupra viitoarei cariere profesionale, asupra rolului in comunitatea din care fac parte si a necesitatii educatiei si pregatirii lor pentru viitor.

 

Dezvoltarea profesionala raspunde la nenumarate nevoi ce stau in calea reusitei personale si profesionale:

–         Vrei sa iti cunosti punctele forte?

–         Vrei sa iti dai seama ce profesie sau directie in cariera ti se potriveste?

–         Vrei sa iti cultivi abilitatile de leader pentru afacerea ta?

–         Vrei sa stii cum poti face bani din pasiunea ta?

–         Vrei sa obtii acel loc de munca subliniat in agenda ta sau sa fii apreciat mai mult de managerul tau?

–         Vrei solutii noi la activitatile tale?

–         Vrei sa stii de ce traditionalul rationament de a pune egal intre “bun la engleza” si profesor de limba engleza este total eronat?etc.

Dezvoltarea profesionala, aceasta pastila a succesului, iti da imboldul de care ai nevoie pentru ca tu sa fii omul pe care ti l-ai dorit ca model dintotdeauna.

 

Ce nu trebuie sa pierzi din vedere:

– Cariera de succes necesita dezvoltare profesionala continua;

– Dezvoltarea abilitatilor si cunostintelor inseamna rezolvarea problemelor mai usor si mai eficient pentru ca te vei simti mult mai in control;

– Configurarea unui plan de dezvoltare personala si profesionala (cu ajutorul unui specialist calificat) va sustine obiectivul pe care ti l-ai impus in viata profesionala;

– Este prioritara dezvoltarea personala, alocarea unui timp necesar.

 

 

Autor: Luiza Salcu, analist HR

Foto: Shutterstock

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!