Citești
Îngerii din Orașul Faptelor Bune îl salvează pe Răzvan. Peste 800.000 de lei strânși în mai puțin de 48 de ore pentru tânărul de 20 de ani

Îngerii din Orașul Faptelor Bune îl salvează pe Răzvan. Peste 800.000 de lei strânși în mai puțin de 48 de ore pentru tânărul de 20 de ani

Revista Psychologies
îngerii-din-Orașul-Faptelor-Bune-îl-salvează-pe-Răzvan

Orașul Faptelor Bune, ediția 2020, își continuă misiunea, iar victoriile se obțin în ritm alert. Poate că cea mai „puternică” poveste de anul acesta și-a scris frumoasa reușită în această a 4-a zi din maratonul faptelor bune.

Răzvan este numele celui care a unit inimi de români. La mai puțin de 48 de ore după ce i-au cunoscut povestea, au reușit să facă să se întâmple ceea ce părea imposibil. Puterea Îngerilor din Orașul Faptelor Bune este, însă, de neînvins, iar acest lucru a fost demonstrat și astăzi. Peste 800.000 de lei au fost donați pentru Răzvan, tânărul de 20 de ani care de la începutul acestui an a primit un diagnostic grav: leucemie acută limfoblastică de tip B. Fost înotător, student la Politehnică, Răzvan este internat de 7 luni la o clinică din Israel, acolo unde urmează un tratament extrem de costisitor, Car T-Cell Therapy. Alături îi este tatăl. Povestea i-a fost scrisă de Alina, a doua lui mamă, femeia care acum mai bine de 5 ani i-a alinat suferința ultimelor zile mamei lui Răzvan.

Furtună de lacrimi, emoție, energie, gânduri pozitive, toate acestea au creionat maratonul donațiilor care, iată cât de frumos s-a închis astăzi. Suma de care are nevoie Răzvan a fost strânsă, iar tânărul a intrat în direct cu echipa Radio ZU din Orașul Faptelor Bune pentru a trimite mulțumiri tuturor celor care au donat pentru el.

În total, în primele 4 zile de când a început acest maraton al faptelor bune, ediția 2020, s-au strâns peste 200.000 de euro pentru poveștile făcute publice de DJ-ii Radio ZU. Pe lângă donațiile în bani, Îngerii din Orașul Faptelor Bune au trimis către cei în nevoie electrocasnice, alimente, jucării, electronice, materiale de construcții sau au asigurat tratamente medicale.

Cea mai frumoasă săptămână de radio din 2020 a început pe 16 decembrie. În această perioadă complicată, chiar și în anul care a fost cel mai greu pentru toată lumea, ZU duce mai departe misiunea Orașului Faptelor Bune!

„Suntem un radio de nebuni și vrem să-i facem pe oameni mai buni!”

Păstrând acest deziderat, cei 7 DJ-i Radio ZU au ales și anul acesta să se închidă în Orașul Faptelor Bune și să aducă aproape oamenii care au de unde de oamenii care au nevoie.

„Urmărește 7 zile din 7 Orașul Faptelor Bune. De la etajul 19 al InterContinental, Radio ZU se mută deasupra Bucureștiului ca să fie aproape de România. În 2020, nu putem să ne dăm mâinile. Dar putem să ne dăm inimile.”

Și anul acesta se poate oferi sprijin celor care au nevoie prin intervenții în direct pe radio, dar și prin donații în urnele poziționate în 65 de locații din peste 20 de orașe din țară, lista și harta acestora fiind disponibilă pe platforma campaniei. De asemenea, cei care vor să susțină cauzele din Orașul Faptelor Bune, au la dispoziție două conturi bancare, unul de Lei și unul de Euro. În plus, anul acesta donațiile pot fi făcute și prin PayPal.

Cei care își doresc, pot alege direct din platforma Orașul Faptelor Bune dorințe ale celor care au nevoie, dorințe ce pot fi îndeplinite ușor prin intermediul paginii dedicate campaniei.

România, de bine e nevoie mereu! Ascultă Radio ZU! Urmărește 7 zile din 7 Orașul Faptelor Bune! În 2020, construim un oraș deasupra orașului!

Ca în fiecare an, întreaga campanie poate fi ascultată non-stop pe toate frecvențele Radio ZU și poate fi urmărită video 24/24 pe site-ul www.radiozu.ro/live. Momentele cele mai importante sunt transmise live și pe pagina de facebook a Radio ZU, dar și pe ZU TV.

Orașul Faptelor Bune este organizat în conformitate cu toate normele privind prevenirea și controlul transmiterii infecției SARS-COV-2 în contextul pandemiei de COVID-19.

Ascultă Radio ZU pe toate frecvențele, dar și pe Aplicația mobilă disponibilă atât pentru Android, cât și pentru IOS.

Urmărește ce se întâmplă 24 din 24 de ore la ZU pe platforma Visual Radio pe care o găsești pe radiozu.ro

Revezi cele mai interesante moente foto şi video pe platformele social media Radio ZU (Facebook , YouTube și Instagram).

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus