Citești
Turneul de volei Hope, în formație de start

Turneul de volei Hope, în formație de start

Weekendul acesta are loc prima ediție a turneului caritabil de volei HOPE, eveniment organizat în sprijinul copiilor susținuți de Fundația Ringier.

 

Aproape 300 de sportivi amatori se vor întrece în intervalul 25-26 februarie, în București, în cadrul primei ediții a turneului mixt de volei HOPE.

Până acum avuseseră loc inițiative similare în Cluj (Volei2Give) și Sinaia (Volei4life), și, ca și aici, competiția este organizată în colaborare cu instituții de învățământ care au acceptat să pună sălile de sport la dispoziția organizatorilor.

În București, competiția va fi găzduită de Liceul Teoretic C.A. Rosetti, Școala Nr. 45 „Titu Maiorescu”, Școala nr. 164 și Școala Nr. 162.

Vor lua startul 30 de echipe (24 de avansați și 6 de începători) din Cluj-Napoca, Buşteni, Piteşti, Craiova, Sinaia, Braşov, Bucureşti şi Constanţa.

Competiția va începe mâine, de la ora 9, urmând ca, la finalul primei zile de concurs să rămână în competiţie doar 16 echipe care vor juca duminică sferturile, semifinala și finala.

”Pentru că 20 de echipe sunt doar din Bucureşti, trebuie să apreciem ajutorul oferit de echipele participante, căpitanii ce s-au oferit voluntar să ne sprijine, căci suntem o mare familie”, spun Bianca Savu și Ioan Făt, cei doi organizatori ai concursului.

”Ne-am propus să organizam o competiţie care adună suflete conduse de aceeaşi pasiune şi ne bucurăm nespus că am reușit să convingem atâtea echipe de la prima ediţie.

Programul susţine, prin prima sa ediţie, activitatea Fundaţiei Ringier, şi încearcă prin sportul românesc să deschidă drumuri pentru copiii cu potenţial.”

Organizarea evenimentului se foloseşte de resurse minime, oferite prin parteneriate și voluntariat (staff-ul va fi format din voluntari cu abilităţi de arbitraj).

Echipele de amatori de volei se vor întrece pentru premiile oferite de partenerii noștri (The PLOT, PRINTOTECA si INFINITY Trophy) şi vor dona pentru cauza noastră după posibilităţi.

De asemenea, întregul demers este posibil datorită implicării sponsorilor noștri, care ne-au sprijinit cu drag cu toate cele necesare, Tymbark (nectar), Isostar (kituri energizante), Octavian (fursecuri delicioase).

 

 

 

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top