Citești
Apa, minute de alint

Apa, minute de alint

Cătălina Cristescu

Baile Cleopatrei au intrat in istoria cosmeticii. Asta pentru ca femeile si-au dat seama de beneficiile fizice si sufletesti ale unei imbaieri ca de regina.

In mijlocul primelor ingheturi, este cea mai buna clipa de destindere. Baia incalzeste si ne da sentimentul de siguranta, de liniste. Apa calda este pentru corp un element natural si linistitor, reminiscenta a mediului originar. Adaugand uleiuri esentiale, saruri de baie, ne cream un sanctuar personal. Sufletul isi gaseste pacea, iar corpul – o noua inocenta.

 

Tandretea baii de lapte

Femeilor frumoase de odinioara, precum Cleopatra, le placea sa se rasfete in bai de lapte, pentru a da pielii stralucirea albului virginal. Laptele invaluie, mangaie si imbraca corpul intr-o mantie matasoasa, lasandu-l suplu si catifelat. Astazi, poti folosi o spuma de baie ce parfumeaza si satineaza pielea. Sau, daca locuiesti intr-o zona unde apa este foarte dura, dizolva in cada jumatate de ceasca de bicarbonat de sodiu, care da apei o opacitate lactata si o face placuta pielii.

 

Ritualul baii japoneze

Japonezii sunt cei care au deschis calea starii de bine prin intermediul apei, dandu-i o dimensiune sacra. Ritual de frumusete si de purificare atat pentru corp, cat si pentru spirit, baia este aproape o religie in Japonia. Furo-ul este o cada din lemn frumos mirositor, unde imbaierea se face la o temperatura cuprinsa intre 40 si 60 de grade Celsius. Fabricata din inoki (lemn de cedru), ea este prevazuta cu un capac, pentru a mentine temperatura ridicata. Corpul se abandoneaza extazului aburului cald, in timp ce mintea se relaxeaza si se detaseaza incet. Baia japoneza este si un moment de contemplare, sala de baie fiind adesea situata in fata unei gradini romantice. Pentru a regasi putin din aceasta atmosfera, aprinde o lumanare parfumata din ulei esential de cedru, apoi presara cateva petale de flori si sa adaugi uleiuri sau pudre cu mirosuri suave.

 

Voluptatea bailor de arome

Uleiurile esentiale sunt recunoscute pentru virtutile lor terapeutice si pentru parfumurile relaxante (lavanda, mandarina, melisa, ilang-ilang), tonifiante (bergamota, maghiran, grepfrut, cereale) sau revigorante (menta). Cum apa calda permite o difuzare optima spre cele cinci simturi, inspira profund vaporii frumos mirositori. Acest tip de baie favorizeaza respiratia, prin urmare si destinderea, inlatura stresul si trezeste simturile.

 

Candoarea baii gomante

Relaxare si catifelare intr-un singur procedeu. Stai suficient in apa, astfel incat epiderma sa se inmoaie si porii sa se deschida. Apoi, cu un gel gomaj sau cu saruri exfoliante, maseaza-ti pielea, insistand pe zonele mai dure: coate si genunchi. Daca folosesti o formula bio, este cu atat mai bine, deoarece apa se incarca cu toti activii vegetali. Nu uita ca, la sfarsit, clatirea sa insemne si cateva jeturi reci. Porii se vor inchide, iar pielea va fi mai ferma.

 

Energia baii marine

Pe baza de alge, saruri marine sau apa de mare, aceasta baie revigoranta permite recrearea acasa a propriului spa. Concentratul oceanic sau marin accelereaza drenajul toxinelor si reincarca pielea cu ioni negativi. Gratie bogatiei de oligoelemente si minerale esentiale, ofera proprietati remineralizante, detoxifiante si regeneratoare. Ideala pentru a sterge urmele de oboseala trecatoare. Atentie, totusi, la alge daca esti alergica la iod sau daca ai probleme cu tiroida.

 

Veselia baii unui copil

Cuvantul de ordine: spuma. Cat se poate de multa! Alege produse care miros a bomboane, joaca-te cu cristale efervescente de toate culorile. Incearca amestecuri indraznete si arome gurmande regresive in mod delicios.

 

Ambianta zen

De preferinta, fa baie seara. Inchide telefonul, stinge lumina si aprinde cateva lumanari pe marginea cazii. Alege o muzica relaxanta si lasa-te fermecata de ea. Pentru a accentua momentul, adauga si cateva petale de flori. Vei avea o atmosfera senzuala.

Temperatura ideala a apei este cea a corpului (37 de grade Celsius). In caz de probleme circulatorii sau cardiace grave, nu depasi temperatura de 35 de grade. Daca suferi de dureri (musculare, osoase), este recomandata temperatura de 38 de grade. Iar pentru un efect dinamizant, redu temperatura la 36ºC. Cum doua grade in plus sau in minus pot face diferenta, investitia intr-un termometru de baie chiar merita!

Petrece in cada cel putin zece minute, dar nu mai mult de 20. In acest timp, iti poti face o masca faciala sau capilara. Ingredientele vor patrunde mai bine, vaporii deschizand porii si facand pielea si parul mai receptivi.

Dar rasfatul nu se opreste aici. La sfarsit, infasoara-te intr-un prosop cald si pufos sau intr-un halat, si relaxeaza-te la fel de mult timp cat ai petrecut si in baie.

 

 

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE