Citești
Ce este metabolismul și cum să ne consumăm energia

Ce este metabolismul și cum să ne consumăm energia

Cătălina Cristescu

Cum funcționează metabolismul și câte calorii trebuie să consumăm când facem sport?

Metabolismul este procesul prin care corpul uman transformă în energie ceea ce mâncăm. Diferă în funcție de vârstă, sex, greutate, compoziție corporală.

Copiii și adolescenții au un consum caloric mai mare decât adulții, pentru că sunt în continuă mișcare, creștere, dezvoltare și transformare.

Citește și:

Cum ajută carbohidrații organismul și în ce alimente îi găsim

Ce sunt proteinele și în ce alimente le găsim

Bărbații, datorită masei musculare mai dezvoltate, au un consum caloric mai mare decât femeile. Bătrânii au un consum caloric mic, pe de o parte, din cauza activității fizice scăzute, dar și a faptului că țesuturile și musculatura se dezvoltă și se refac foarte încet.

 

Cum consumăm energia

Ne putem gândi la necesarul de energie ca la un cont bancar: facem depozite atunci când mâncăm calorii (alimente), operăm retrageri atunci când corpul consumă energie pentru diverse activități.

Cantitatea de energie pe care o „retragem“ zilnic are două componente: energia necesară în stare de repaos și energia necesară pentru activitățile curente. Pentru a păstra balanța, trebuie ca depunerile să poată susțină retragerile de calorii.

Energia necesară în starea de repaos, atunci când, deși aparent nu facem nimic, inima noastră bate, digestia alimentelor are loc, glandele secretă hormoni, iar creierul trimite impulsuri nervoase, se numește metabolism bazal și se calculează în funcție de vârsta, înălțimea și greutatea fiecărei persoane.

Energia necesară pentru activitățile zilnice cuprinde necesarul pentru tot ceea ce facem uzual: de la spălat pe dinți, la cumpărături, udat florile, alergat sau mers la sală.

În funcție de intensitatea efortului depus, pentru a afla câte calorii trebuie să consumăm, vom adăuga metabolismului bazal 100- 150 calorii/oră pentru activități ușoare (plimbare, curățenie în casă, golf sau tenis de masă), 160- 220 calorii/oră pentru activitățile moderate (plimbat cu bicicleta, tenis de câmp, dans, schi) și 250- 330 calorii/oră pentru activitățile intense (baschet, cățărat, sală sau fotbal).

De Alina Trifu, consilier în nutriție, terapeut în terapii complementare, cu specializare în nutriție, diete și stil de viață, membru al Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară și Alternativă. Fondator iHealth. Ambasador Food Revolution, program inițiat de Jamie Oliver. Specializată în alimentația copiilor și adolescenților, alimentația femeii însărcinate, diete în funcție de diverse afecțiuni, inițiere în metode de gastrotehnie, alimentația sportivilor, întocmirea meniurilor în școli și grădinițe, [email protected], www.ihealth.com.ro.

Foto: Shutterstock

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus