Now Reading
Mici secrete pentru a te pune in valoare

Mici secrete pentru a te pune in valoare

Revista Psychologies

Buze prea subtiri? Par fara volum? Ochi cu cearcane? Lista defectelor nu are final, nu? Dar daca am invata sa ne iubim asa cum suntem si sa ne punem in valoare in ciuda acestor defecte?

 

Daca ai PAR PREA FIN

Mai multe cauze pot explica lipsa de volum a parului. Excesul de sebum sau de matreata, o anumita lipsa de densitate a parului, fie din motive genetice, fie din cauza stresului.

Greseli de evitat: folosirea de produse prea bogate, care fac parul sa arate greu si plat, perierea prea intensa a parului, care favorizeaza secretia de sebum.

Sfat: alege samponul in functie de pielea capului, nu de firul de par. Chiar daca varfurile sunt uscate, alege un sampon care regleaza sebumul de la baza lor. Daca aplici o masca de par, ai grija sa o pui numai pe lungimea firului. Clateste bine, pana simti ca scartaie parul sub degete. Pentru tunsoare, ideal este un bob care da volum si stil.

 

Daca ai OCHI INCERCANATI

Cearcanele fac parte din personalitate, din expresivitatea fetei. Dau privirii o tusa enigmatica, de aceea poate ca nu e bine sa fugim de ele. „Incercanate“ frumoase? Vanessa Paradis, Valeria Seciu, Eva Green.

Greseli de evitat: acumularea de produse care sa le mascheze, sa le faca sa dispara. Ele doar accentueaza si se aduna in pliurile pielii.

Sfat: mai intai, incearca ceva lejer. Pune o cantitate mica de produs anticearcan pe coltul intern al ochiului si intinde-l usor, cu degetul. Apoi, cu o pensula, aplica o umbra usor translucida la baza genelor interioare, pentru a distrage atentia de la cearcan. Apoi, pune accentul pe partea superioara a ochiului. Fard pe pleoapa mobila, un creion antracit sau maro, mascara de culoare neagra. Bine plasate, aceste puncte de luminozitate distrag atentia de la cearcan.

 

Daca ai NASUL MARE

Nasul face parte din expresivitatea faciala, chiar daca nu ne place. Trebuie sa ni-l asumam si sa ne jucam cu aceasta trasatura. Multe femei interesante au nasul mare (Angelica Huston, de pilda). Un nas expresiv singularizeaza figura, trasaturile.

Greseli de evitat: par tuns prea scurt, care lasa la iveala ceafa, sau parul prins in coada de cal, care scoate la iveala nasul.

Sfat: mizeaza pe o frizura care creeaza volum in partea superioara a capului, un bob foarte abrupt, de exemplu. Cele care vor par lung, ar trebui sa il vopseasca usor in degrade, pentru a atrage atentia asupra parului, a miscarii sale, asupra feminitatii acestuia. Opteaza pentru culori subtile si nu ezita sa iti coafezi parul in coc plin de volum, care atrage atentia

 

Daca ai PORII DILATATI

Porii sunt microcavitati de pe suprafata pielii. Marimea lor depinde de mostenirea genetica, dar devin mai mari si mai vizibili daca sunt plini de sebum si impuritati.

Greseli de evitat: produse pe baza de alcool, care usuca fara a curata, gomaje exfoliante cu granule mari care accentueaza inflamatia. Atentie si la bazele de machiaj bogate in silicon, care acopera porii.

Sfat: curata bine pielea de doua ori pe zi. Dimineata, pentru a curata sebumul de peste noapte, apoi, inainte de somn, pentru a perfecta demachierea. Alege produse spumate, fara sulfati sau parabeni, care se clatesc doar cu apa. Aplica de doua ori pe saptamana o masca de argila naturala, cu actiune absorbanta.

 

Daca ai OCHII MICI

Sunt doua explicatii posibile. Ori e o chestiune de morfologie, ori caderea pleoapei da impresia aceasta. Ochii mici sunt malitiosi si misteriosi – de exemplu, cei ai fascinantei Charlotte Rampling…

Greseli de evitat: khôl sau creion negru in interiorul ochiului, care are efectul de micsosare si mai acut. Fard de culoarea sampaniei intre pleoapa si spranceana, care sa lumineze ochiul. Are efect contrar, atrage atentia asupra dimensiunii sale.

Sfat: o tusa de blush pe pleoapa superioara si un fard puternic. Creion alb sau bej in interiorul pleoapei, dedesubt se machiaza cu o tusa putin mai inchisa, pentru a-l sublinia. Nu face economie de mascara. Tot ce debordeaza, mareste privirea.

 

Daca ai BUZELE PREA SUBTIRI

Buzele prea subtiri sunt semn de rafinament. Nu-i asa ca sunt fascinante Daria Werbowy si Kirsten Dunst?

Greseli de evitat: sublinierea buzei superioare cu creion. Denatureaza zambetul si aspreste expresia. Nu folosi gloss cu efect tridimensional, prea stralucitor, care accentueaza – cu efect fals, ceea ce nu exista, adica volumul buzei.

Sfat: alege ruj cu acoperire limitata, un balsam colorat, mai bine. Prefera culori luminoase. Dupa aplicare, intinde-l cu degetul si respira cu gura deschisa, relaxand maxilarul, pentru o expresie senina. Buzele mici dau, de obicei, impresia de incrancenare. Buzele subtiri se corijeaza mai mult din expresie decat din machiaj…

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top