Now Reading
Ritualuri feminine… in comun

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Ritualuri feminine… in comun

Manichiura, coafura, machiaj, masaj, spa… Din ce in ce mai multe femei aleg sa se bucure de ritualurile frumusetii in compania prietenelor. Intre rasete, chicoteli si alintaturi impartasite, aceste noi obiceiuri de frumusete colectiva sunt pretioase atat pentru corp, cat si pentru suflet.

 

De doua ori pe luna, la ora pranzului, P., 28 de ani, pleaca impreuna cu colega ei, A., la manichiura, in imediata vecinatate a biroului lor. Una langa cealalta, cocotate pe taburete inalte, amandoua tinerele isi ofera o manichiura spa. In linistea salonului, tulburata doar de sunetul foarfecelor, ele discuta despre tot si despre nimic.

Infrumusetarea de una singura nu este in topul preferintelor Paulei: „Imi place foarte mult ideea ca, pe langa starea de bine, respectiv niste unghii care la final arata impecabil, ma bucur si de placerea unui moment intre fete.

In plus, Ana este colega alaturi de care lucrez majoritatea timpului, iar astfel de activitati in afara serviciului ne unesc si mai mult, incat functionam fantastic impreuna“.

Desigur, Paula este departe de a fi un caz izolat, iar astfel de ritualuri in „templele“ moderne ale frumusetii intaresc sau creeaza prietenii.

 

Pastrarea intimitatii

Nail bar, brow bar… De ceva vreme incoace, si romancele se bucura de acest mix al practicului, utilului si convivialitatii. Termenul de „bar“ corespunde notiunii de „legatura“ sau „pastrare a individualitatii“, desi mai multe persoane sunt prezente.

Singur, dar impreuna, adica o intimitata pastrata in sanul unui grup linistitor. Entuziasmul clientelor aduce imediat buna dispozitie, caci beauty bar-ul devine noul loc de intalnire a fetelor.

In orice caz, se pastreaza aceeasi idee, ca a oricarui bar, unde, pentru o apa plata cu lamaie sau o cafea, stai maximum jumatate de ora, la fel ca si atunci cand iti faci manichiura sau o specialista are grija de forma si intretinerea sprancenelor tale.

Venind singure, femeile s-ar putea simti „dependente“ de per­soa­na care le ofera servi­ciul respectiv, pe cand, in­sotite, au impresia ca reusesc sa cucereasca acel spatiu, sa isi puna amprenta personala asupra lui.

Caracteristicile principale ale unui astfel de beauty bar nu sunt multe, dar importante: sa nu fie (foarte) scump, timpul de executie a procedurii sa fie scurt si, daca se poate, sa nu fie nevoie de programare.

 

O forma de unitate

In familia Marianei, 38 de ani, dimineata care preceda casatoria unui membru apropiat este rezervata vizitei la un salon de coafura. „Cred ca imi place mai mult acest moment decat ceremonia in sine. Sunt acele clipe speciale intre verisoare, matusi, nepoate, mame, fiice, pentru ca, ce-i drept, suntem si o familie mare.

E ca un fel de team building intre toate doamnele din familia noastra. Si ce ne mai distram! Ne aducem aminte de tot felul de intamplari, analizam in detaliu evenimentele mondene, iar cu adevarat savuroase sunt matusile cele in varsta. Au niste povesti si replici la care razi cu gura pana la urechi.“

Dincolo de coafura si de machiaj, valorile comune sunt impartasite in mod intrinsec. Aceste „ceremonii“ se stabilesc cu multe saptamani inainte, se anticipeaza cu deliciu si participa la reconstruirea unui spirit de unitate pierdut din cauza distantelor sau a ritmului de viata frenetic.

Intre uscator si rujul de buze, spiritul de familie isi pune amprenta cu voiosie. Demersul este similar celui din cazul party-urilor la spa, care capata o popularitate tot mai crescuta si la noi.

Fie ca este celebrata o zi de nastere, de nume, o petrecere a burlacitelor sau, pur si simplu, se contureaza momente de calitate intre prietene, absenta masculinului joaca un rol ce nu poate fi neglijat. Intalnirea exclusiv feminina permite o mai mare abandonare de sine.

 

Oglinda care infrumuseteaza

Cate dintre noi nu ramanem uimite la trucuri simple de coafura sau machiaj pe care vrem sa le deprindem si sa le utilizam zilnic?! Fie ca vrem sa le „furam“ din saloane sau beauty bar-uri ori vrem sa mergem la cursuri complexe de machiaj, cum este cel organizat de DallesGo, un lucru este clar: feminitatea se invata prima data acasa! Insa mamele nu trebuie judecate pentru ca nu au transmis prea multe trucuri.

Vremurile pe care le-au prins, nu le-au permis dezvoltarea din aceasta perspectiva, iar atunci tunsorile scurte erau, in mod special, favorizate. Aceste ateliere, usor accesibile dupa orele de serviciu, pot fi vazute ca un fel de „veriga lipsa“ in transmiterea mostenirii esentiale a secretelor infrumusetarii, dar si ca o imblanzire delicata a feminitatii.

Workshop-urile creeaza legaturi importante intre participante, care, nu doar ca dobandesc informatii tehnice, ci se si valorizeaza reciproc. Se creeaza astfel o noua forma de „afinitate“, prin care ele se incurajeaza si prin care simt o adevarata sustinere feminina, care le face bine.

O alta calitate a acestei treceri la pluralitate este intarirea imaginii de sine. Pentru ca femeile se vad oglindite in privirea celorlalte, apreciaza sfaturile si complimentele primite. O modalitate eficienta, mai ales in adolescenta, care permite dobandirea unui plus de incredere sau „repararea“ unui orgoliu ranit. I., 28 de ani, isi aminteste de transformarea prietenei sale Maria:

„Intr-un weekend, am mers impreuna la cumparaturi si am intrat intr-un magazin de produse cosmetice. Isi cauta o trusa de farduri, dar nu stia ce nuante sa aleaga, pentru ca tocmai isi schimbase si culoarea parului, dupa o despartire grea, deci nu era intr-un moment tocmai bun.

Un make-up artist din magazin ne-a preluat si a inceput sa ne consilieze pe amandoua, sau mai bine-zis pe ea, in comparatie cu mine, descoperind ca ani de zile s-a machiat gresit, alegand culori si tehnici de aplicare ce nu o avantajau.

Dupa 15 minute, in care i s-a executat rapid un machiaj si a inteles ce nuante este bine sa foloseasca pe viitor si ce trebuie sa evite, fata ei radia de fericire si se privea in oglinda cu infinit mai multa incredere decat avea atunci cand pasise pe usa magazinului.

Confirmarea pe care a citit-o in privirea mea, ca este frumoasa, a facut-o sa zambeasca larg, de parca primise decizia definitiva si irevocabila asupra atractivitatii ei. Este incredibil ce impact urias au astfel de mici detalii sau pe care le consideram frivole“.

Desigur, este tentant sa reducem aceste obiceiuri la o dimensiune superficiala si specifica doar tinerelor fete. Totusi, privind mai indeaproape, momentele „intre fete“ sunt bogate emotional si generatoare de buna dispozitie, iar persoanele dragi noua sau cele necunoscute pot reprezenta „oglinzi“, in care, dupa multa vreme sau grele incercari, sa ne zarim stima de sine.

Fara a-i nega singularitatea, din contra! Cheia acestei mici filosofii de budoar poate fi rezumata astfel: nu sunt frumoasa ca tine, sunt frumoasa ca mine, dar am nevoie de tine pentru a sti asta.

 

Beauty bar-uri in Bucuresti:

Coafura/impletituri – Oksana Coffee Beauty Shop, str. Sepcari, nr. 19 (Centrul Vechi )

Unghii – Rouge Nail Bar – Calea Floreasca, nr. 133-137

Sprancene – Benefit Brow Bar, in magazinele Sephora din Bucuresti Mall (Vitan), Baneasa Shopping City si Afi Palace Cotroceni.

 

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top