Citești
Stresul, inamic sau aliat?

Stresul, inamic sau aliat?

Revista Psychologies

Simti uneori ca nu mai poti face fata multiplelor sarcini pe care le ai de rezolvat? Fiecaruia dintre noi i s-a intamplat cel putin o data in viata sa simta ca, daca nu face ceva, pur si simplu o sa explodeze din cauza tensiunii interioare acumulate. Vestea buna este ca putem invata strategii prin care sa gestionam stresul.

 

Multi dintre noi au acest obiectiv: sa reuseasca sa isi gestioneze mai bine propria tensiune interioara. Si cum putem invata mai usor lucruri despre noi decat jucandu-ne?

De pilda, intr-unul din jocurile de autocunoastere pe care eu le folosesc, le propun participantilor sa se aseze pe un balon umflat si, in timp ce stau pe el, sa poarte conversatii cu alti colegi participanti la curs.

Probabil ca va intrebati deja ce se intampla in timpul exercitiului: se sparge sau nu se sparge balonul? Reusesc participantii sa aiba un dialog? O sa va raspund simplu: depinde!

Sunt situatii in care balonul se sparge imediat cum participantul se aseaza pe el (poate ca a fost umflat prea tare sau poate presiunea exercitata din exterior a fost prea mare), sunt situatii cand balonul ramane intact dar persoana nu isi poate concentra atentia asupra interlocutorului din fata sa (balonul se poate sparge  oricand si asta ii distrage atentia) si sunt situatii in care participantul reuseste sa gaseasca un echilibru perfect intre toate elementele din context, intre tensiune si relaxare, intre prezenta la propria persoana si prezenta la interlocutor, balonul ramanand intact pana la finalul exercitiului.

Ce putem invata dintr-un astfel de exercitiu? Simplu! Cum sa gestionam mai bine stresul. In interiorul nostru se afla un astfel de balon, plin cu energie potentiala, generata de emotiile noastre.

Cand balonul este suficient de plin, dar nu atat de plin incat sa se sparga in contact cu presiunile exterioare, tensiunea interioara generata este una pozitiva.

Avem nevoie de o astfel de tensiune, numita stres pozitiv sau eustres, pentru a ne simiti vii si a actiona in directia obiectivelor noastre.

Stresul pozitiv se manifesta sub diferite forme: o asteptare curioasa si motivata, dorinta de a realiza lucruri si a depasi limite, entuziasm, proactivitate, perseverenta, optimism, rezilienta etc.

Cand balonul interior este insa prea plin, apare stresul negativ sau distresul: ne simtim tensionati, nelinistiti, anxiosi, atentia noastra este indreptata mai degraba spre interior si din aceasta cauza suntem mai putin prezenti la cei din jurul nostru sau la actiunile si sarcinile pe care le avem de indeplinit, eficienta si productivitatea noastra au de suferit.

De asemenea riscul ca balonul sa se sparga in cele mai neasteptate momente este foarte mare. Cred ca tuturor ni s-a intamplat sa ne infuriem de la un lucru aparent banal, sa aruncam cuvinte pe care mai apoi sa le regretam, sa facem gesturi care ne-au surprins atat pe noi cat si pe cei din jurul nostru, sa simtim regret, vinovatie, rusine sau dezamagire imediat ce tensiunea a scazut si am reusit sa ne detasam de cele intamplate.

Intrebarea care se naste este: cum ajungem la acea stare de echilibru, in care tensiunea interioara exista, dar nu este atat de puternica incat sa genereze reactii exagerate sau nepotrivite din partea noastra?

Ei bine, este nevoie sa iti oferi ragazul si atentia necesare pentru a observa, pe de o parte, care sunt acele contexte, intamplari, persoane, ganduri, care cresc tensiunea interioara si, pe de alta parte, care sunt solutiile supapa cele mai potrivite pentru a scadea tensiunea interioara, atunci cand ea atinge cote alarmante.

Pentru unele persoane  solutiile supapa sunt activitatile linistitoare si relaxante: retragerea din tumultul cotidian, o pauza doar pentru sine sau alaturi de persoane apropiate, oferirea unor mici placeri simple ca o baie relaxanta, o carte buna, un film emotionant, cateva minute de meditatie, o plimbare in parc, un masaj etc.

See Also

Pentru alte persoane insa, solutiile de detensionare trebuie sa fie active si dinamice: socializare intr-un grup de prieteni, miscare de orice fel, meditatie dinamica, joaca, gradinarit, activitati de voluntariat etc.

Odata ce ai identificat activitatile supapa potrivite pentru tine, nu uita sa le prioritizezi printre multele sarcini din agenda, ca pe orice alta activitate importanta pe care iti doresti sa o realizezi.

Nu astepta sa se sparga balonul ci elibereaza din tensiunea interioara ori de cate ori nivelul acesteia este prea ridicat. Eficienta personala si productivitatea ta depind de transformarea stresului din inamic in aliat.

 

De Adela Iepure psiholog si lector al Fundatiei Calea Victoriei

Foto: 123rf.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top