Now Reading
Violenta familiei…

Violenta familiei…

Buna ziua! Am 35 de ani iar acum 5 ani incepea cea mai traumatizanta experienta din viata mea. Stiam ca m-am nascut intr-o familie violenta din cauza parintilor insa nu imi imaginam ca parintii vor deveni extrem de violenti cu mine.Tot timpul la scoala, acasa, mai apoi la facultate incercam sa aplanez conflictele dintre ei, suferind consecintele. Mi-am dorit toata viata sa intalnesc iubirea vietii mele si sa plec de acolo. Am intalnit un om minunat, pe care nu l-au acceptat si atunci s-a declansat totul. Locuiam cu sora mea in apartament iar ea trebuia sa se casatoreasca. Niciodata nu a fost un copil foarte iubit, de unde si firea ei rece, respingatoare, uracioasa. Am indurat timp de 2 luni batai ingrozitoare, cu lovituri in coloana (am discopatie lombara),”ca sa nu ii stric cununia” in speranta ca parintii mei il vor accepta, diferenta de 3 ani dintre noi si faptul ca nu are facultate (dar un servici foarte bun intr-o multinationala) fiind motivele neacceptarii lui. Mama m-a batut atat de tare incat am facut semipareza pe partea dreapta, acutualul sot m-a dus la spital iar mama si sora i-au spus tatalui ca am plecat cu „ala” la munte si m-a impins in prapastie, lucru total neadevarat. La cununia surorii nu au acceptat sa vin cu el, amenintand ca fac scandal mare desi sotul meu se intelegea foarte bine cu fostul cumnat. Sora mea si sotul ei s-au despartit dupa 4 luni cu circ facut tot de parintii nostri. Nu mai puteam rezista iar la petrecere veneau si imi spuneau sa rad, ma impingeau de pe scaun sa dansez desi eu deja nu le mai faceam fata. Seara cand am ajuns acasa mi-au pus tot felul de intrebari nepotrivite iar mie imi era foarte frica (cu atacuri de panica) sa nu imi faca ceva sa nu mai pot pleca de acolo. Ultima intrebare fiind cand m-am culcat ultima data cu el ca sa stie ce au de facut. Deja hotarasem: voi pleca! Am avut mare noroc ca doi tineri veneau in Bucuresti iar eu incepeam serviciul si trebuia sa plec iar a doua zi urmand sa vina sora. Parca stiau ce gandesc si vroiau sa imi administreze ultima picatura. Ajunsa acasa mi-am strans hainele si am plecat. Sotul meu ma ceruse in casatorie insa nu stiam ce imi ofera viata. Ne-am casatorit, nu i-am invitat la nunta de frica. I-am spus tatalui meu ca m-am casatorit cu el tot sperand ca se vor linisti. Eu tot pastram legatura cu ei. Au urmat telefoanele de amenintare ca ma prind pe strada si ma baga intr-o masina si vad ei ce fac cu mine. Apoi scandaluri la usa socrilor si atacurile de panica. Mai nou ii suna pe socrii sa le spuna ca sunt bolnavi, ca a facut tata accident vascular. Daca verific el uda gradina. Nu mai stiu ce sa fac si in ce parte sa mai apuc. Daca vreau sa rup orice legatura cu ei, spun si socrii ca nu pot sa fac asta, cum sa traiesc cu asemenea povara, iar eu nu mai stiu ce sa fac. Va rog, am nevoie de un raspuns.Va multumesc.

Intrebare pusa de: Oana, 35

Raspunsul psihologului:

Drama prin care treceti este clara si fara replica. Violenta si agresivitatea nu au scuze desi se intampla in multe familii, insa fata de acest aspect eu nu va pot ajuta, nu exista decat o singura replica si anume ruperea, distanta. Ca sa nu mai zic ca aceste abuzi fizice se pot reclama si la politie si la institul medico-legal. Asadar intrebarea care se pune este de ce anume ati ramas in continuare agatata de ei, de ce va puneti in continuare intr-o pozitie de victima in relatia cu ei?! Ce asteptari aveti? Ce va doriti sa se intample la modul concret si este posibil ca ceea ce va doriti sa se si intample?! V-as sfatui sa vedeti in ce fel ati fost afectata, in ce fel va poate afecta relatia dv actuala? V-ati gandit sa faceti copii? Cum ii veti creste, in ce fel de mediu?
Cred ca aveti de luptat cu doua forte care se anuleaza reciproc, pe de-o parte este legatura care v-ar tine de ei si pe de alta parte este suferinta care va impinge inainte. Ma intreb de unde vin regretele, de unde vine atata vinovatie? Poate ca aceasat pozitie v-a fost indusa si ati acceptat-o bucuroasa, ca si rolul de mediator de care vorbeati in scrisoare, ca un rol de copil divin care ar putea sa-I schimbe si sa-I “mantuie” prin bunatate. Cu violenta si agresivitatea constienta si premeditata nu prea ai ce sa comunici, ce sa rezolvi, problemele sunt atat de grave si profunde incat ar fi dificil sa va asumati pana la capat acest rol de ‘medic’ al familiei dvs. Cred ca cel mai bun sfat este sa incercati, cat puteti, sa va vedeti de viata in continuare, de noua familie, de profesia dvs si sa incepeti sa va ganditi la viata dvs si nu la viata altora.
 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top