Now Reading
Tai chi: sport sau meditație?

Tai chi: sport sau meditație?

Avatar photo

Tai chi (taijiquan) e una dintre numeroasele ramuri ale disciplinei sportive wushu kungfu, fiind, probabil, cea mai practicată ramură a unei arte marțiale din lume. Poate fi exersat la orice vârstă, de către orice persoană, și este popular, în primul rând, datorită beneficiilor sale aduse sănătății. Explicații despre acest sport grațios, de la Sonia Grindeanu.

 

În anul 1988, Organizația Mondială a Sănătății a declarat taijiquan ca fiind cea mai bună mișcare pentru sănătate. Diferite forme de taijiquan sunt practicate zilnic în întreaga lume, în special în China, în parcuri, în săli sau chiar acasă.

Taijiquan constă în tehnici de luptă îmbinate cu tehnici energetice, executate într-un ritm lent, care au scopul de a reechilibra energia (Qi) în corpul uman.

În urma unor studii științifice, s-a dovedit că în timpul practicării mișcărilor de taijiquan se reglează secrețiile interne și circulația sanguină, activitatea sistemului respirator, activitatea sistemului digestiv, activitatea mentală și a sistemului nervos. Exersarea pe termen lung duce și la îmbunătățirea sistemului osos.

Citește și:

Ce trebuie să știi despre pastila de a doua zi

Metode de relaxare pentru o odihnă mai bună

Care e filozofia din spatele acestui sport?

Sonia Grindeanu: Născându-se din Haosul Primordial, taijiquan sau „boxul supremei perfecțiuni“ stă la baza lui yin și yang. Acest lucru se regăsește la toate nivelurile: mișcarea corpului, respirația, deplasarea energiei, planul mental.

Unul dintre principalele scopuri ale taijiquan este acela de a realiza armonia dintre corp și minte, spirit, deci dintre exterior și interior. Conform teoriei yin-yang, elementele opuse sunt inseparabile.

Cercul, „suprema perfecțiune“ (taiji) începe într-un punct și se sfârșește în același punct. Excesul sau lipsa unui element duce la dezechilibrul sistemului.

Așadar, respectând aceste principii fundamentale, în exersarea mişcărilor de taijiquan trebuie să se ţină cont de anumite reguli:

întregul corp trebuie să fie atât de relaxat în timpul executării mişcărilor, încât să poţi simţi o pană aşezată pe tine, iar o muscă să nu poată pleca de pe tine; corpul trebuie să fie drept şi nu aplecat înainte sau lăsat pe spate;

greutatea se mută alternativ de pe un picior pe celălalt, mai ales pentru a evita apariţia mişcărilor greoaie; genunchii trebuie să fie în permanenţă uşor îndoiţi, chiar şi în poziţiile în care se stă drept; abdomenul este cufundat;

umerii şi coatele sunt coborâte; respiraţia este, de preferat, abdominală şi profundă, inspirându-se pe retragere şi expirându-se pe înaintare; trebuie să existe circularitate la toate nivelurile corpului.

 

Cine poate practica tai chi ? De la ce vârste?

S.G.: Taijiquan poate fi practicat la orice vârstă, în egală măsură de către bărbați, femei și chiar copii. Făcând parte din disciplina sportivă wushu kungfu, în taijiquan se regăsesc tehnici marțiale, îmbinate cu elemente de flexibilitate, mobilitate, izometrie și coordonare.

De aceea, mai ales din punct de vedere competițional, în cazul copiilor se recomandă întâi practicarea unor stiluri de wushu mai dinamice, urmând ca, după însușirea tehnicilor de bază, să înceapă practica taijiquan după vârsta de 12 ani.

În afara competițiilor, taijiquan se poate practica până la vârste foarte înaintate, existând numeroase forme și exerciții potrivite și adaptate, dar care aduc aceleași beneficii.

 

Are și contraindicații?

S.G.: Fiind o mișcare extrem de bună și de indicată pentru sănătate, taijiquan, practicat corect, nu are contraindicații.

Totuși, este foarte important ca în practica acestei discipline, mai ales în primii ani de exersare, persoana care dorește să învețe aceste forme să fie atent îndrumată de un instructor avizat și autorizat.

Din păcate, ca în orice alt domeniu, și aici există instructori autointitulați, neavizați, care nu au aprofundat îndestul această ramură și care pot da indicații greșite, ce cauzează anumite probleme ale articulațiilor.

De aceea, este bine ca, atunci când doriți, să începeți practica taijiquan, sau a oricărui alt sport, să fiți atenți la instructorul sau antrenorul ales.

 

Ce carieră are acest sport azi în lume? Există campionate?

S.G.: Taijiquan se regăsește, din punct de vedere competițional, în campionatele ramurii sportive wushu kungfu. Există diferite probe de taijiquan fără arme, grupate în funcție de stilul abordat de participanți.

De asemenea, taiji cu arme este popular, în egală măsură, în rândul sportivilor. În practica taiji se pot folosi arme tradiționale chinezești, cum ar fi sabia, evantaiul, paloșul, sulița, bastonul, iar lista poate continua.

Important de menționat este faptul că, datorită popularității crescute a acestei discipline, începând din anul 2014 au început să fie organizate, de către Federația Internațională de Wushu, respectiv, Federația Europeană de Wushu Kungfu, campionate mondiale și europene, în care sunt incluse doar probe specifice taijiquan.

Fiind un sport recunoscut olimpic, de către Comitetul Olimpic Internațional, wushu a fost prezent, prin turnee demonstrative, cu probă de taijiquan la Jocurile Olimpice Beijing 2008 și la Jocurile Olimpice pentru Tineret Nanjing 2014.

 

Ne puteți povesti o anecdotă legată de practica acestui sport?

S.G.: Maestrul chinez îi spune elevului său: „Tu nu mă vei putea provoca niciodată!“. Elevul, încrezător, ia sabia și taie în două o muscă din încăpere, arătân-du-i maestrului abilitatea sa de a mânui arma.

La rândul său, maestrul ia sabia sa și execută câteva mișcări în direcția unei alte muște din încăpere. La final, musca pe care maestrul o atacase încă bâzâia.

Elevul, amuzat, îi spune maestrului său: „Musca aceea încă zboară…“, iar maestrul îi răspunde calm: „Da, dar nu va mai putea avea copii niciodată“.

Foarte mulți oameni asociază practica sportului cu o schimbare radicală și imediată a stilului de viață, cu îmbunătățirea instantă a sănătății sau chiar dobândirea unor puteri nebănuite.

Toate aceste lucruri se petrec, dar în ani de practică riguroasă, unde constanța este, poate, cel mai important lucru.

La fel ca și în nutriție – unde slăbirile miraculoase de cinci kilograme într-o săptămână nu facilitează decât revenirea mai multor kilograme în a doua săptămână – nici practicarea sportului pentru o perioadă scurtă nu poate aduce beneficiile scontate.

Cu siguranță însă, sportul practicat pe termen lung poate aduce schimbări uluitoare, iar taijiquan putem spune că ajută corpul uman atât în exterior, cât mai ales în interior.

Chiar dacă nu toți practicanții vor ajunge la un nivel foarte ridicat în taijiquan, exersarea îndelungată asigură dobândirea unui corp sănătos, puternic, precum și a unui psihic relaxat, echilibrat.

 

Foto: Shutterstock

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top