Now Reading
Viva! Charity Gala, o noua sansa la viata

Viva! Charity Gala, o noua sansa la viata

Revista Psychologies

Acum mai bine de sase luni, viata Alexiei Sava era intr-o cumpana uriasa. Avea nevoie de o suma foarte mare pentru sedintele de chimioterapie pe care trebuia sa le suporte in Turcia, in lupta impotriva tumorii maligne ce ii afectase ficatul. Cu sprijinul Fundatiei Ringier si al persoanelor publice, Alexia si-a reluat acum viata.

Pana in ianuarie 2013, copilaria Alexiei a fost una normala. Apoi, viata i s-a frant. A fost diagnosticata cu cancer renal si a trecut prin toate interventiile chinuitoare necesare eliminarii bolii.

Credea ca a scapat, dar in octombrie 2014 maladia a revenit cu forte duble, acum afectat fiind ficatul. Sansa ei la viata, constand intr-o serie de sedinte de chimioterapie in Turcia, costa 30.000 de euro.

Aici a intervenit Fundatia Ringier, care a demarat campania de strangere de fonduri prin promovarea in mass media. Eforturilor Fundatiei li s-a alaturat actorul Dragos Bucur, iar cercul a fost completat de Catalin Maruta.

Si a mai fost un factor decisiv: solidaritatea si generozitatea a mii si mii de romani care, prin sms-urile trimise la 8828, s-au alaturat efortului de salvare a Alexiei. Iar minunea s-a produs, si fetita a putut face sedintele de chimioterapie atat de necesare.

In momentul actual, Alexia are o sansa clara la viata. Inclusiv sansa de a ajunge „cel mai bun medic veterinar din lume”, dupa cum spune si viseaza. Iar pentru toate acestea, micuta Alexia, impreuna cu mamica si matusa ei, dar si cu noi, va spune din toata inima: “Multumesc!”.

viva charity gala

La fel si zecile de copii sprijiniti de Fundatia Ringier prin programul “Ajuta Copiii!”. Eforturile Fundatiei de strangere de fonduri pentru copiii afectati de maladii cumplite au fost impulsionate prin lansarea Viva! Charity Gala. Ajunsa acum la cea de-a treia editie, Gala a devenit unul dintre cele mai cunoscute evenimente caritabile din Capitala.

Anul acesta, Viva! Charity Gala este centrata in jurul unei licitatii silentioase de obiecte de arta si de decor, cele mai multe unicat. Ne bucuram ca am reusit sa atragem in randul sustinatorilor nostri nume mari, ale caror lucrari le puteti admira pe site-ul www.vivacharitygala.ro.

Si tu poti sa ajuti! Oricine poate sprijini cauza acestor micuti, donand un SMS de 2 euro la numarul 8828 sau licitand, chiar si de la distanta, unul dintre obiectele din cadrul Galei.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top