Now Reading
Ce este anosmia și ce trebuie să știi despre ea

Ce este anosmia și ce trebuie să știi despre ea

Revista Psychologies
ce este anosmia

Pierderea completă a mirosului se numește anosmie. În lipsa mirosului, mâncarea ar fi mai puțin apetisantă, nu am putea mirosi florile, sau ne-am putea afla în situații periculoase fără să realizăm acest lucru (alimente alterate, scurgeri de gaz, fum de la incendiu). Persoanele cu anosmie trebuie să ia măsuri suplimentare pentru a se asigura că mediul în care se află este sigur. De exemplu, aceste persoane ar trebui să schimbe frecvent bateriile de la detectoarele de fum și să citească datele de expirare a alimentelor.

Pentru cei mai mulți oameni, anosmia este o afecțiune temporară, cauzată, de pildă, de o răceală, dar poate fi și un simptom al COVID-19. În cazul unor persoane, mai ales vârstnice, pierderea mirosului poate persista, sau poate fi semnul unei afecțiuni mai severe. Acesta este motiuvul pentru care o problemă a mirosului care durează (sau este însoțită și de alte simptome) trebuie verificată de un medic ORL. În cele mai multe situații, tratarea cauzei care stă la baza anosmiei poate restabili simțul mirosului.

În acest articol îți spunem tot ce ar trebui să știi despre pierderea anosmie: care sunt cauzele, simptomele, cum se tratează și cum se previne.

Ce este anosmia

Anosmia în sine nu este periculoasă, dar poate fi un simptom al altor probleme de sănătate. Simțul mirosului depinde de un proces simplu: parfumul unei flori de pildă stimulează celulele olfactive de la nivelul nasului. Aceste celule nervoase trimit informații către creier, aici fiind identificat mirosul. Orice interferează acest proces (congestie nazală, blocare nazală, polipi nazali, deteriorarea celulelor nervoase) poate duce la pierderea mirosului.

Este important de știut, capacitatea de a mirosi afectează gustul. În lipsa mirosului, papilele gustative pot detecta doar câteva arome, iar acest lucru poate afecta calitatea vieții.

Cauzele anosmiei

Cel mai frecvent, anosmia este cauzată de:

  • răceală/gripă;

  • infecții ale sinusurilor (sinuzită acută);

  • alergie (febra fânului);

  • rinita non-alergică (congestie și strănut care nu sunt cauzate de alergii);

  • COVID-19.

Sunt și alte afecțiuni medicale care pot diminua simțul mirosului, chiar dacă aceste situații sunt mai puțin frecvente:

  • polipi nazali;

  • boala Alzheimer;

  • anevrism cerebral;

  • cancer;

  • expunere la substanțe chimice;

  • diabet;

  • boala Huntington;

  • sindromul Kallmann;

  • sindromul Klinefelter;

  • psihoza lui Korsakoff;

  • malnutriție;

  • scleroză multiplă;

  • boala Paget;

  • boala Parkinson;

  • rinoplastie;

  • schizofrenie;

  • dezechilibre hormonale;

  • leziuni/intervenții chirurgicale cerebrale;

  • tratamente cu radiații la nivelul capului și gâtului.

Simptomele anosmiei

Mirosul poate fi pierdut treptat sau brusc. Este posibil ca o persoană să nu observe că are o problemă cu mirosul înainte de pierderea completă a acestuia.

Tratarea anosmiei

Tratarea anosmiei depinde de cauza acesteia. Pentru anosmia congenitală nu există un tratament cunoscut. În cele mai multe cazuri, anosmia dispare de la sine, odată ce problema cauzatoare este tratată simțul mirosului este restabilit.

  • Persoanele cu tulburări genetice au nevoie de terapii celulare și genetice.

  • Dacă anosmia se dezvoltă ca urmare a unei infecții, mirosul va reveni după tratarea infecției.

  • Persoanele cu tulburări olfactive post-traumatice pot beneficia de asemenea de tratamente specifice afecțiunii.

  • Medicul poate recomanda intervenția chirurgicală sau medicamente (corticosteroizi cu administrare nazală sau pe cale orală). Corticosteroizii pe cale orală pot fi eficace pentru anosmie, dar doza și durata sunt informații controversate.

Prevenirea anosmiei

Deoarece anosmia poate fi un simptom al multor afecțiuni, aceasta nu poate fi întotdeauna prevenită. Cu toate acestea, există anumite măsuri pe care le poți lua pentru a reduce riscul de anosmie:

  • evită substanțele chimice și mediile toxice;

  • renunță la fumat;

  • poartă echipamente de protecție în cazul sporturilor de contact, pentru că anosmia poate fi cauzată de leziuni cerebrale.

Pierderea simțului mirosului poate fi și un efect secundar al COVID-19. Coronavirusul poate provoca disfuncții ale mirosului, dar nu provoacă anosmie permanentă. Persoanele care suferă de anosmie ca efect secundar al COVID-19 își recapătă de obicei simțul mirosului în aproximativ două până la trei săptămâni.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top