CITESTI ACUM
Cum ne ghidăm copiii prin viață? cu Urania Cremene

Cum ne ghidăm copiii prin viață? cu Urania Cremene

Vă invităm la o incursiune în universul nostru interior, la emisiunea În căutarea stării de bine alături de Simona Nicolaescu, realizator și psihoterapeut și invitata sa Urania Cremene, expert în Parenting.

Vom discuta despre:

  • Care au fost primele gânduri ale Uraniei când a adus copilul acasă?
  • De unde își ia informația, cunoașterea, care este cartea cea mai îndrăgită de parenting?
  • Ce face diferit față de părinții săi, ce instrumente are la îndemână pentru a motiva copilul, ce abilități și-a dezvoltat?
  • Cum reacționează părintele modern la comportamentele pe care nu ni le dorim deloc, de exemplu, fumatul copilului – ce facem dacă descoperim că fumeaza, putem preveni acest comportament?

Urania Cremene este mamă și, probabil, cel mai apreciat expert în Parenting din România. Cu o experiență de peste 18 ani, ca trainer și public speaker, Urania deține mai multe acreditări naționale și internaționale în urma unor formări ca Master Trainer, Coach și Facilitator. A susținut sute de programe de training de leadership, pentru cele mai mari companii din România. A avut șansa să lucreze cu mii de oameni în acești ani, majoritatea fiind proprietari de companii, middle sau top manageri.

Parentingul a devenit pentru ea o pasiune și o nevoie, acum mai bine de 10 ani, odată cu pregatirea ei de a deveni mamă. Și-a dedicat activitatea părinților și copiilor din această țară și a făcut complet trecerea din zona Leadership-ului de afaceri în zona Parentingului, în anul 2010.

All About Parenting, programul creat de Urania, este primul program de parenting din România și singurul din lume bazat pe cele mai noi cercetări în știința motivației, cum e Teoria Autodeterminării. Programul are, în momentul de față, peste 13.000 de părinți membri.

Le mulţumim partenerilor noştri OneShot pentru Master Image, XpertBeauty pentru Master Make-up şi Vivre pentru recuzită.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!