Now Reading
Diferenţele dintre masculin şi feminin

Diferenţele dintre masculin şi feminin

diferenţele-dintre-masculin-şi-feminin

Am ales să vă prezint astăzi unele considerații privind accidentele auto și diferențele dintre automobile. Deasemeni, vă voi spune câteva cuvinte despre cum se comportă oamenii mari în caz de accident auto. Dacă vom înțelege în profunzime cele ce urmează, multe vom avea de învațat!

Cu toți suntem încântați de existența automobilului – această minune tehnică ce ne permite să ne deplasăm dintr-un loc în altul. Ce frumoasă este viața atunci când ne simțim în siguranță, când toate ne merg bine și nicio neplăcere nu se întrevede! Totul e să ne simțim bine cu automobilul pe care ni l-am ales.

Numai că… asta este… lumea și călătoriile nu sunt făcute doar din plăcere, și mai apar și accidentele. Din neatenția noastră sau, poate, din vina partenerilor de trafic ajungem să ne lovim mașinile de alte mașini sau de obstacole apărute neprevăzut pe drum. Primele studii asupra accidentelor au concluzionat că se poate vorbi (grosso-modo) de două tipuri de accidente posibile.

Primul tip de accident s-ar putea descrie drept un soi de cataclism: în acest caz putem observa pe drum nenumărate bucăți din ceea ce a fost cândva un adorabil mijloc de transport, zgomotul produs de impact este deosebit de mare, claxonul a rămas blocat și asta atrage toate privirile către tragedia tocmai produsă. În ciuda eforturilor disperate ale conducătorului auto, mașina nu pare să mai aibă forța de a se deplasa, ce mai încoace și-ncolo, este, cel puțin în această fază, nefuncțională. De fapt, nici nu știu dacă se mai poate vorbi de un automobil, ci, mai degrabă, de o entitate spartă, făcută bucăți, lipsită (cel puțin deocamdată) de o identitate proprie, fără plăcuțe de înmatriculare, incapabilă să-și mai găsească vreun rost pe lume. Ravagiile produse sunt maxime, reparațiile necesare sunt capitale și nu pot, în niciun caz, fi realizate prin forțele proprii ale nefericitului conducător auto. De fapt acesta își și strigă nefericirea în dreapta și-n stânga, plânge, urlă și cere ajutorul orișicui e dispus să-l asculte, indiferent că se pricepe sau nu să-i repare bunătate de mașinuță. Astfel de accidente spectaculoase fac deliciul presei de scandal și sunt discutate cu asiduitate pe bloguri și pe rețelele internautice de socializare. Partea bună este că, datorită disperării conducătorului auto, mașina are șansa de a ajunge rapid la mecanic și, în cele mai multe cazuri, după o muncă laborioasă (și costuri pe măsură) se poate vorbi de o recuperare a funcționalității. Și asta datorită externalizării dramei, și obiceiului (bun – în acest caz) de a discuta problemele proprii cu cei din jur. Am putea înțelege de aici că, atunci când avem o problemă este foarte bine să cerem ajutorul cuiva.

Cel de-al doilea tip de accident nu este nici pe departe la fel de spectaculos. Sau cel puțin așa apare la prima vedere. Este, mai degrabă, ascuns privirilor indiscrete, nu este mediatizat și, de cele mai multe ori (dacă nu întotdeauna), atunci când cineva pomenește de el, i se neagă existența. Nu-i vorbă că nici nu era ușor de remarcat: nu s-a produs aproape nici un zgomot, nu au zburat bucăți din mașina în toate părțile, ci e mai mult o boțire a caroseriei ce lasă (cel puțin în aparență) posibilitatea deplasării mai departe. După o vreme, conducatorul auto începe să accepte situația, se obișnuiește cu micile julituri și, nedând prea mare atenție incidentului, nu apelează la ajutor specializat, conform zicalei „lasă că merge și așa!”. Și chiar merge: roata se învârte, noi drumeții se prefigurează la orizont și, parcă, nici nu a fost ceva grav și, parcă nici nu sunt motive întemeiate pentru o revizie generală, pentru o verificare a frânelor sau a direcției… Eventualele dereglări ale aparatelor de bord sunt ascunse în interior în speranța că nu a fost nimic grav. Este adevărat că mașina, după acest eveniment nedorit, își schimbă, pe undeva, caracteristicile, nu mai este capabilă să facă tot ceea ce făcea înainte, și, oricum, de acum încolo, va merge pe un alt drum. Uneori șoferul nici măcar nu-și dă seama că (aproape) are de-a face cu o altă mașină. Trist este faptul că, la un moment dat, toate acele mici dereglări (ce au fost ignorate și ascunse în interior într-o primă fază) pot duce tot la o imposibilitate a deplăsarii și, până la urmă, și în acest caz, tot pe mâna mecanicului specialist ajunge mașina. Dar, din orgoliu sau din neîncredere în mecanici, de cele mai multe ori se preferă ascunderea accidentului. Nu rare sunt cazurile în care ne trezim, în aceste cazuri, cu situații dramatice în care, datorită internalizării evenimentului traumatic, se ajunge la opriri (ireversibile) ale alimentării motorului, caz în care mașina poate ajunge direct la cimitirul de mașini.

Nu mă îndoiesc de faptul că, până acum, nu v-am spus cine știe ce noutăți. Știați că așa stau lucrurile în ceea ce privește accidentele auto și urmările lor. Dar, aveți puțintică răbdare să vedeți ce studii interesante s-au făcut pornind de la aceste fapte. Un oarecare domn profesor de filozofie, pensionar, n-a avut altceva de făcut și s-a apucat să facă statistici referitoare la aceste evenimente nefericite din viața noastră, numite accidentele auto.

Și a observat dumnealui că, în cazul primului tip de accident – cel isteric, cu țipete, spectaculos și care nu permite continuarea drumului decât după un ajutor din partea cui o fi dispus să se implice în așa ceva – ei bine, în aceste situații avem de-a face cu mașini vopsite în următoarele culori: galben, roșu, portocaliu. În cazul tipului al doilea de evenimente nedorite automobilele aveau culori cum ar fi: albastru sau verde.

Continuând cercetările, dragul nostru profesor pensionar, a avut surpriza să constate că mașinile predispuse la accidente gălăgioase și cu șoferi ce par să nu se mai poată deplasa fără sprijin sunt mașini de mai mici dimensiuni, dar încăpătoare, cu forme rotunjite, făcute, parcă, să fie admirate și adulate.

În cazul automobilelor ce par a suferi, mai degrabă, mici îndoituri ale caroseriei (dar uneori cu disfuncționalități profunde) avem de-a face cu adevarați bolizi ai șoselelor, cu motoare super puternice, accelerații de invidiat și o aparență de luptător. Un amănunt surprinzător a fost constatarea că aceste din urmă automobile sunt dotate cu schimbător de viteze, spre deosebire de mașinile vopsite în culori calde, feminine, care nu au în dotare astfel de echipament. Și asta, în paranteză fie spus, într-o anumită etapă a condusului, creează anumite probleme, ce au fost denumite în literatura de specialitate cu termenul de „invidia de schimbător de viteză”.  Nu-i vorbă că nici conducătorii auto cu schimbător de viteză nu sunt scutiți de belele: când încep să fie interesați de felul cum sunt construite mașinuțele feminine, constatând că ei au ceva în plus (maneta schimbătorului de viteze, cu care tare mult le place să se fălească) îi apucă o spaimă teribilă că ar fi posibil să vină cineva și să-i deposedeze de mult iubitul accesoriu. Dar amănunte mai detaliate despre aceste complexe vă voi povesti cu altă ocazie…

Am putea spune că în cazul mașinilor feminine avem de-a face cu o deformare plastică, în cazul căreia evenimentul traumatic se manifestă printr-o energie de rupere, de destructurare, făcând funcționarea imposibilă, în timp ce în cazul mașinilor masculine deformarea este de tip elastic și, mai degrabă, are darul de a schimba compoziția și tipul de funcționare.

Se pune, pe bună dreptate întrebarea care accidente trebuie luate mai mult în considerare și care sunt mai periculoase pentru buna desfașurare a traficului: accidentele feminine cu spectaculozitatea lor plastică sau cele masculine cu periculozitatea lor elastică?

Aș vrea acum să vă vorbesc despre un studiu (al unui domn din America) privitor la felul în care se repară automobilele. Acest domn Gray are și o teorie interesantă referitoare la fabricile, la locurile, de unde provin mașinile roșii, respectiv albastre. Susține dumnealui că ar exista o fabrică (numită Venus) care producea exclusiv mașini roșii și o fabrică (numită Marte) care producea exclusiv mașini albastre. Și la fabrica Venus nu se știa nimic despre funcționarea mașinilor albastre, așa cum la fabrica Marte nu se știa nimic despre cum ar putea să funcționeze mașinile roșii – de fapt, într-o primă etapă, nici unii nu știau nimic despre existența celorlalți și despre obiceiurile lor de a produce și de a repara mașini. Tocmai acest din urma element – și anume reparația mașinilor avariate – este interesant de pomenit în povestirea de față.

Ei bine, la fabrica Venus, atunci când era adusă o mașină avariată, se obișnuia să fie dusă într-o hală în care se găseau multe mașini roșii, iar șoferul mașinii avariate începea să povestească ce i s-a întâmplat. Și apoi vorbeau și șoferii celorlalte mașini roșii, și, din vorbă în vorbă, începeau să vorbească și despre alte lucruri, nu numai despre accident și daunele lui. Și, nu se știe foarte clar de ce, dar se pare că după o astfel de discuție, șoferul accidentat se simțea mult mai bine și, chiar dacă asta nu ducea imediat la repararea mașinii, era un bun început. După un timp – mai lung sau mai scurt – se putea relua șofatul.

La fabrica Marte se folosea o altă tehnologie: șoferul ce suferise un accident se izola (însoțit doar de automobilul lui avariat) într-o încăpere și, singur-singurel, se străduia să-și repare mașina și să fie, din nou, apt de a conduce o mașina pe drumurile publice. Ceilalți șoferi din cadrul fabricii nu interveneau în nici un fel în acest proces ci doar așteptau ca cel în cauză sa-și rezolve problema, fiind convinși că aceasta este singura cale posibilă.

Astăzi, dacă ne uităm cu atenție pe șoselele lumii, de multe ori este foarte greu să deosebim o mașină roșie de una albastră: putem întalni o culoare cald-feminină la caroserie dar, când pătrundem în interior, vedem că predomină culorile reci-masculine. Desigur și vice-versa este la fel de valabilă. Și asta ca să nu mai vorbim de faptul că, din diferite motive, mașinile sunt revopsite, nu întotdeauna păstrându-se culoarea de fabrică. Lucrurile se complică și mai mult în cazul mașinilor de o culoare greu de așezat în categoria cald sau rece. Oare la ce tip de accident este predispusă o mașina gri? Sau, cine știe, poate că acesta este cel mai nesigur tip de mașină ce poate exista…

După cum știm cu toți, astăzi trăim într-o epocă a globalizării, într-o epocă a circulației neîngrădite a informațiilor, așa că, despre cele două metode de reparație știe acum toată lumea și, în consecință, majoritatea atelierelor de reparații au început să combine cele două viziuni, nu de alta dar au de reparat atât mașini roșii, cât și mașini albastre. Mecanicii sunt nevoiți, în măsura în care vor să fie bine recunoscuți pe piață, să-și însușească metode de reparație atât pentru accidentele plastice cât și pentru cele elastice, să aplice atât tehnologii venusiene cât și tehnologii marțiene.

Un domn trăitor în Viena secolului trecut spunea că toți indivizii reunesc în sine caracteristici masculine și feminine, ca urmare a constituției lor bisexuale și ereditații încrucișate, astfel încât masculinitatea și feminitatea pure rămân construcții teoretice cu un conținut nesigur.

Cam asta ar fi povestea mea de astăzi …

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!