ADHD-ul la femei. Poate că nu ai fost niciodată „prea dezordonată”. Poate doar nimeni nu a văzut ce se întâmpla în mintea ta
De câte ori ţi-ai spus că trebuie să te organizezi mai bine? Că dacă ai avea mai multă voinţă ai termina ceea ce începi. Că alţii reușesc să facă atât de multe, iar tu, deși depui un efort uriaș, parcă alergi mereu după propriile tale gânduri.
Poate ai uitat o întâlnire importantă. Poate ai pierdut din nou cheile. Poate ai început cinci proiecte și niciunul nu este încă terminat. Sau poate casa este în ordine, cariera merge bine, iar cei din jur te consideră o femeie puternică, însă nimeni nu vede cât de obositor este să ţii totul sub control.
Dacă te regăsești în aceste rânduri, vreau să îţi spun un lucru important:
Nu înseamnă că ești leneșă. Nu înseamnă că nu îţi pasă. Și nici că nu ești suficient de bună. Uneori, în spatele acestor dificultăţi se poate afla ADHD-ul.
Ani la rând, ADHD-ul a fost asociat aproape exclusiv cu băieţii care nu stăteau locului în clasă, vorbeau fără oprire și aveau dificultăţi evidente de autocontrol. Din acest motiv, mii de fete au crescut fără să fie observate. Au învăţat să zâmbească, să compenseze, să muncească de două ori mai mult decât ceilalţi și să creadă că problema este la ele. Astăzi, cercetările ne arată altceva.
Un amplu review publicat în The Lancet Psychiatry (Faraone și colaboratorii, 2021) confirmă că ADHD-ul este o tulburare de neurodezvoltare, cu o componentă genetică importantă, care persistă frecvent până la vârsta
adultă. Mai mult, știm acum că la femei manifestările sunt adesea diferite și, tocmai de aceea, sunt mult mai ușor trecute cu vederea.
O minte care nu se oprește niciodată
Multe femei îmi descriu aceeași senzaţie. „Parcă am zece ferestre deschise în același timp.”
În timp ce pregătesc cina, își amintesc că trebuie să răspundă la un e-mail. În drum spre laptop observă rufele care trebuie puse la uscat. Apoi văd factura uitată pe masă. Între timp primesc un mesaj, iar când se întorc în bucătărie aproape au uitat ce făceau.
Din exterior poate părea dezorganizare. Din interior este epuizare.
La multe femei, hiperactivitatea nu înseamnă că nu pot sta pe scaun. Înseamnă că mintea lor nu ia niciodată pauză.
Gândurile se succed cu o viteză ameţitoare, iar creierul pare să filtreze cu dificultate ceea ce este important de ceea ce poate aștepta.
Pot apărea:
- dificultăţi de organizare și planificare;
- tendinţa de a amâna sarcinile importante;
- pierderea frecventă a obiectelor;
- uitarea întâlnirilor sau a termenelor;
- senzaţia că orice listă devine prea lungă;
- dificultăţi în gestionarea timpului;
- schimbări rapide ale atenţiei;
- impulsivitate în decizii sau în conversaţii;
- sensibilitate crescută la critică;
- fluctuaţii emoţionale intense;
- dificultăţi în menţinerea rutinelor.
Fiecare dintre aceste manifestări poate părea minoră. Împreună însă pot transforma fiecare zi într-un maraton invizibil.
De ce multe femei descoperă ADHD-ul abia la 40 sau 50 de ani?
Pentru că până atunci au reușit să compenseze și pentru că au fost perfecţioniste, au muncit peste limite, au făcut liste peste liste, au dormit mai puţin, au încercat permanent să demonstreze că pot. Și într-o zi… nu au mai putut.
Nu este întâmplător că multe femei solicită o evaluare după apariţia copiilor, după preluarea unor responsabilităţi profesionale importante sau în perioada perimenopauzei. Scăderea nivelului de estrogen influenţează indirect funcţionarea dopaminei, iar dificultăţile de concentrare, memoria, organizarea și reglarea emoţională pot deveni mult mai evidente.
Pentru unele femei, acesta este momentul în care întreaga lor viaţă începe, în sfârșit, să capete sens.
ADHD-ul apare la maturitate?
Nu. Conform criteriilor actuale de diagnostic, ADHD-ul este o tulburare de neurodezvoltare, ceea ce înseamnă că originile sale sunt prezente încă din copilărie, chiar dacă atunci nu au fost recunoscute. Ceea ce se întâmplă adesea este că simptomele devin imposibil de compensat odată cu creșterea responsabilităţilor.
În același timp, există și alte situaţii care pot semăna cu ADHD-ul: burnoutul, anxietatea, depresia, stresul cronic, lipsa somnului sau modificările hormonale. Tocmai de aceea, autodiagnosticarea pe baza informaţiilor de pe internet poate fi înșelătoare, iar evaluarea realizată de specialiști rămâne esenţială.
Dacă simţi că acest articol vorbește despre tine…
Poate că nu ai nevoie, în primul rând, de o explicaţie.
Poate ai nevoie de puţină blândeţe. Ani întregi, multe femei și-au spus că sunt dezordonate, împrăștiate, prea sensibile sau insuficient de disciplinate.
Dar dacă nu acesta este adevărul? Dacă, în loc să te judeci, ai începe să fii curioasă?
Te invit la un exerciţiu simplu.
- Timp de o săptămână, de trei ori pe zi, oprește-te pentru două minute și notează:
- Unde este atenţia mea acum?
- Ce făceam înainte să mă întrerup?
- Ce mi-a captat atenţia?
- Evit ceva important?
- Cum mă simt în acest moment?
Nu încerca să schimbi nimic. Doar observă. Schimbarea începe rareori prin control. De cele mai multe ori începe prin înţelegere.
Un diagnostic nu este o etichetă. Poate fi începutul unei împăcări cu tine
În practica clinică întâlnim frecvent femei care ajung la evaluare după ani sau chiar decenii în care au funcţionat cu un consum uriaș de energie. Au compensat prin perfecţionism, supramuncă și autocritică, până când corpul și mintea le-au transmis că nu mai pot continua în același ritm. Evaluarea ADHD-ului nu înseamnă doar aplicarea unor teste. Înseamnă înţelegerea întregii povești de viaţă, diferenţierea de anxietate, depresie, burnout sau modificările hormonale și construirea unui plan terapeutic adaptat fiecărei persoane.
Experienţa noastră ne arată că rezultatele cele mai bune apar atunci când medicul psihiatru, psihologul clinician
și psihoterapeutul lucrează împreună. Nu pentru a schimba cine este persoana, ci pentru a o ajuta să își înţeleagă propriul mod de funcţionare și să își folosească resursele într-un mod mai sănătos.
Poate că acesta este cel mai important lucru pe care mi-aș dori să rămână după citirea acestui articol:
Nu ești definită de dificultăţile tale.
Creierul tău poate funcţiona diferit, dar diferenţa nu înseamnă lipsă de valoare. Iar uneori, momentul în care înţelegi acest lucru este începutul celei mai frumoase relaţii pe care o poţi avea: relaţia cu tine însăţi.
