CITESTI ACUM
Primim iubirea pe care credem că o merităm

Primim iubirea pe care credem că o merităm

primim-iubirea-pe-care-credem-că-o-merităm

Aceasta este o replică dintr-un film, „The Perks of Being a Wallflower”, după romanul cu același nume al lui Stephen Chbosky, care a fost tradus în română ca „Jurnalul unui adolescent timid”.

Este un film impresionant, despre un adolescent care fusese abuzat sexual în copilărie de cineva foarte apropiat din familie, dar nu aflăm acest detaliu decât la sfârșit; acest „detaliu” explică foarte bine comportamentele îngrijorătoare și tulburările de dispoziție ale tânărului și dramele prin care trece.

„Primim iubirea pe care credem că o merităm” – această replică mi-a rămas în memorie și adesea am reflectat asupra ei. Sunt de acord, dar cum ajungem să credem că merităm mai mult, sau mai puțin?

Cum știm care este iubirea potrivită în cazul în care, copii fiind, am fost adesea agresați fizic, verbal, sexual de persoane din familie, persoane pe care le iubeam? În acest caz, copiii cred că ceea ce primesc este ceea ce merită.

Scriu acest articol în contextul în care în societate și mai ales în mass-media se dezbate intens subiectul educației sexuale. Care e legătura între educația sexuală și iubirea pe care credem că o merităm?

E important ca toată lumea interesată să înțeleagă că educația sexuală se referă, în primul rând, la relații sănătoase: la relația cu propriul corp, la relația cu ceilalți, la limitele sănătoase pe care le punem și le acceptăm din partea celorlați în relații, la semnele unor relații nepotrivite, abuzive, la relația cu plăcerea.

Unul dintre obiectivele programelor de educație sexuală sistematică este acela de a preveni abuzurile sexuale și a le reduce incidența. Un copil informat (adică, educat în acest sens) va ști să recunoască o atingere nepotrivită, precum și semne ale unei relații cu potențial abuziv și mai mult decât atât, va avea încredere în adulți să le împărtășească ceea ce îl îngrijorează sau îl neliniștește în cazul în care cineva îl tratează nepotrivit.

Un copil neinformat (în absența educației sexuale despre care vorbim) va accepta abuzul (inclusiv sexual, dar nu doar) și va crede că aceasta este o formă de relație cu o persoană iubită. Va considera că aceasta este iubirea pe care o merită.

Educația sexuală și relațională nu îi învață pe copii (și pe părinți și pe educatori și pe profesori, pentru că și aceștia au nevoie) doar despre actul sexual, contracepție și boli cu transmitere sexuală (deși nici aceste informații nu ar fi prea puțin, având în vedere lipsa de cunoaștere din rândul tinerilor și dramele care vin în consecință, abuzuri, infecții, sarcini nedorite, copii nedoriți abandonați în griija statului). Educația sexuală și relațională are ca obiectiv cultivarea respectului. Respect față de propria persoană, de propriul corp, de propriile nevoi, dar și față de ceilalți, corpurile lor, nevoile lor, limitele lor.

Obiectivul principal este ca tinerii educați sexual să poată avea relații sănătoase, da, inclusiv relații sexuale sănătoase, de ce nu?

Dar pentru generații de părinți și bunici care au avut tot felul de relații, numai sănătoase nu, acest subiect este înfricoșător. Pentru aceștia, totul se rezumă la sex și la ceea ce ei înțeleg prin sex având în vedere absența aproape totală a educației sexuale primite, și având în vedere lipsa de respect față de demnitatea umană cu care au fost obișnuiți în regimul totalitar.

Este nevoie de timp, de disponibilitate pentru vindecare și pentru auto-educare din partea adulților din ziua de azi, care sunt părinți sau profesori, pentru a înțelege și a accepta necesitatea și normalitatea unor astfel de programe pentru copiii lor, atât în familie cât și în școli. Adulții nu pot fi educați sau vindecați dacă nu îşi doresc. Și, așa cum vedem în filmul despre care am pomenit, acești adulți vor perpetua modelele (abuzive) atunci când vor avea copii

În schimb pentru copii, receptivitatea la informații este caracteristică, indiferent de unde vin aceastea. În lipsa informațiilor corecte din punct de vedere psihologic şi biologic, ei își vor lua informații din surse neverificate, cum ar fi site-uri pentru adulţi, producţii tv, diverşi influenceri sau de la alţi copii la fel de (dez)informați ca și ei, pe lângă informațiile pe care le primesc implicit sau explicit de la adulții care au fost ei înșiși privaţi de această lecție.

Când o prefosoară de liceu le reproșează elevelor că nu se gândesc la profesorii lor bărbați, când se îmbracă cu tricouri mai scurte sau când o mamă de adolescentă îi spune fiicei ei că dacă se mai îmbracă așa cere să fie violată, ne dăm seama că aceste persoane adulte care sunt exemple pentru adolescenți, nu au avut parte nici de educație sexuală adecvată, nici de respect în relații. Altfel nu se poate explica de ce persoane cu bună credință, care conștient le vor binele copiilor ajung să le transmită acestora mesaje umilitoare, degradante și amenințătoare (profesorii pot fi potențiali pedofili, băieții și bărbații sunt niște potențiali violatori). Fără îndoială, aceste mesaje sunt transmise din generație în generație, inconștient. Dar profesorii nu sunt pedofili și nici bărbații sau băieții nu sunt violatori. Există excepții, din păcate, dar marea majoritate a oamenilor își doresc aceleași lucruri: să fie respectați și înțeleg să-i respecte pe ceilalți, să iubească și să fie iubiți. Și desigur, indiferent cum s-ar îmbrăca o persoană, nicio altă persoană nu are dreptul să o agreseze în vreun fel.

Să nu uităm, învățăm măsura și maniera în care credem că merităm să fim iubiți acasă, în familie, în funcție de felul în care suntem tratați. Putem învăța aceste lucruri și sistematic, atât acasă cât și la școală, prin programe de educație pentru relații sănătoase adaptate pentru diferite vârste.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!