CITESTI ACUM
Suleika Jaouad: Mărturii dintr‑o viaţă suspendată

Suleika Jaouad: Mărturii dintr‑o viaţă suspendată

mărturii-dintr‑o-viaţă-suspendată

„Era în primăvara lui 2011. Absolvisem colegiul și mă mutasem la Paris, gata să iau în piept lumea reală. Visam să devin corespondent de război, dar ceea ce a urmat m‑a dus către o altă zonă de conflict. La 22 de ani am fost diagnosticată cu leucemie. Doctorii le‑au spus părinţilor mei că aveam cam 35% șanse de supravieţuire pe termen lung. Nu puteam să cuprind dimensiunea acestei realităţi, dar am înţeles că realitatea pe care mi‑o imaginasem s‑a spulberat peste noapte. Mi‑am pierdut job‑ul, apartamentul, independenţa și am devenit pacientul numărul 5624.

În următorii 4 ani, după chimioterapie, un studiu clinic și un transplant medular, spitalul a devenit casa mea. Patul era locul în care trăiam 24/7. M‑am adaptat, am învăţat limbajul medical, m‑am împrietenit cu alţi tineri pacienţi cu cancer, mi‑am făcut o colecţie de peruci colorate și am învăţat să‑mi folosesc suportul rulant de perfuzii ca skateboard. Chiar mi‑am atins și visul de a deveni corespondent de război, chiar dacă era o altfel de luptă. A început cu un blog în care raportam de pe patul de spital. Blogul s‑a metamorfozat într‑o rubrică în ziarul New York Times, numită Life. Interrupted. Dar dincolo de orice, focusul meu era pe supravieţuire. Și – spoiler alert – am supravieţuit și sunt vindecată.” (extras din TED talk‑ul Suleikăi).

Psychologies: Ce simt să‑ţi spun – e impresionant faptul că ţi‑ai găsit puterea să scrii acea rubrică în NY Times. Iar faptul că oamenii ţi‑au răspuns și cum au decurs apoi lucrurile mi se pare extraordinar…

Suleika Jaouad: Chiar a fost ca o plasă de siguranţă. Conectarea cu alte persoane care suferă îţi aduce înţelegerea că nu ești singur în această bătălie și‑ţi oferă atât de necesara perspectivă. Cred că boala are un fel aparte de a‑ţi îngusta lumea și a o face să pară mai mică. Dar faptul că am putut citi poveștile altor oameni, că m‑am putut conecta cu ei a avut acest efect de lărgire a orizontului meu restrâns de suferinţă, de care aveam atâta nevoie. Și chiar dacă întreaga familie e lângă tine, perioada bolii e una dinte cele mai grele perioade de singurătate.

Ești norocos să fii înconjurat de oameni, de familie și prieteni, pentru că nimeni n‑ar trebui să treacă singur prin asta, dar cu toate acestea e una dintre cele mai intense perioade de însingurare, de înstrăinare de tot și toate. Când ești chiar tu persoana care trece prin asta, e un sentiment de izolare, oricât ar dori ceilalţi să te susţină și oricâtă empatie ar arăta. Iar când îţi faci prieteni și faceţi planuri, îi încurajezi că totul va fi bine și‑apoi ei dispar, e pur și simplu teribil. Îţi frânge inima.

Citește continuarea articolului în ediția de noiembrie a revistei Psychologies.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!