Now Reading
Este un copil mai sensibil si socializeaza mai greu

Este un copil mai sensibil si socializeaza mai greu

Am citit multe materiale despre autism merg si la un curs la Bacau tinut de dl. Mitasov (am un baietel cu sindrom Down de 1 an si 3 luni) si ma confrunt acum cu o dilema. Fetita de 3 ani si 3 luni, a inceput sa vorbeasca destul de greu. In urma cu 2-3 luni, dupa ce am dat-o la gradinita. La gradinita nu vrea sa comunice cu educatoarele, sta linistita si face doar ceea ce i se spune, se tine sa nu faca pipi pana o duce cineva la baie. Acasa comunicam bine, mancarurile preferate la papa singura cu lingurita, se imbraca -dezbraca, cere tot ce are nevoie, spune poezii. Ce ma ingrijoreaza este ca nu foloseste cuvantul „da” si foloseste des ecolalia, repeta intrebarea adresata, nu foloseste persoana 1-isi spune Alexuca (ex. „Alexuca vrea cadou, apa etc”.). Daca o intreaba un necunoscut ceva tace malc, nu se joaca cu toti copiii… Are preferinte. In rest se joaca singura cu papusi, are calculator micut si invata alfabetul, numara… Este un copil cuminte si executa sarcinile date. Luna aceasta am retras-o de la gradinita deoarece racea foarte des si facea otite. Va rog sa ma ajutati cu un sfat. Am fost la pediatru, psiholog… Mi s-a spus ca este bine, doar ca este un copil mai sensibil si socializeaza mai greu. Totusi pe mine ma nelinistesc ecolaliile (stiu ca un copil mic asa invata sa vorbeasca, dar ea are peste 3 ani, uneori imi spun ca are o intarziere si de aceea foloseste abia acum ecolalia). Astept cu mare interes rasunsul d-stra!

Intrebare pusa de: Laura, 35

Raspunsul psihologului:

Fetita dumneavoastra este inca mica, asa ca problema despre care vorbiti se poate regla in timp fara eforturi speciale. Este posibil ca informatiile pe care le-ati primit la curs sau din materialele despre autism sa va puna pe ganduri, la fel cum, citind o carte medicala, ne gandim ca avem toate bolile descrise acolo.

Presupunerile mele din descrierea dvs (totusi mi-e greu sa va ofer certitudini fara sa cunosc copilul) sunt urmatoarele:

  • pare ca ea nu vrea sa comunice decat cu persoanele care ii inspira incredere (cu dvs si cu unii copii). Ma intreb daca mai exista si alti adulti cu care comunica verbal sau prin actiuni ori daca o face in prezenta dvs.
  • este foarte posibil ca ea sa nu se fi delimitat inca de dvs. Altfel spus, sa nu suporte despartirea de dvs (se imbolnavea repetat cand o duceati la gradinita) si diferentele psihice intre voi doua, ca puteti avea sentimente, dorinte, nevoi diferite. De aceea nu foloseste persoana 1, caci a gandi si a spune „eu” presupune a accepta ca e intr-o oarecare masura singura si diferita de mama ei, care nu poate fi tot timpul prin preajma-i.

Tot din descrierea dvs, parerea mea este ca exista doua cauze mai probabile: ori o protejati prea mult de experiente potential deranjante pentru ea (ati retras-o de la gradinita), ori, avand un fratior care necesita multe ingrijiri speciale, sa fie un mod al ei de a pastra iubirea si atentia dvs.

Sfatul meu este sa incercati sa discutati cu ea despre despartiri (si revederi), despre cum se simte acasa si la gradinita, despre spaimele si lucrurile care o supara, despre fratiorul ei si ce simte ea despre relatia dvs cu el.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top